Crima organizată la Malaga cu documente românești: 250.000 de euro de profit într-o zi spălând milioane de euro

docrom

Dimensiune font:

| 09-05-2022 07:36


Crima organizată la Malaga cu documente românești, bulgare și germane: 250.000 de euro de profit într-o zi spălând milioane de euro și folosind documentele unor români. Au plimbat milioane de euro din trafic de droguri sau de arme. În schimb, au perceput un comision care i-a făcut și pe ei milionari. 

Capul bandei era un rus. Organizația avea sediul în Costa del Sol, și avea partener filipinez și un altul din Kazahstan. Garda Civilă, în colaborare cu Oficiul Federal de Poliție Criminală (BKA) și Sediul Poliției din Heilbronn (Germania), au efectuat operațiunea Razmennik-Vanilla Sky. Au descoperit și anihilat o organizație criminală specializată în finanțarea traficului de droguri. Criminalii realizau zilnic profituri de până la 250.000 de euro.


Personal din cadrul Departamentului de Criminalitate Economică al Unității Centrale Operaționale (UCO) a Gărzii Civile a condus operațiunea în Spania. Acesta a arestat trei persoane de origine rusă, filipineză și kazahă, toate de naționalitate germană.

Grupul a acționat mai întâi în Germania, de unde a fugit în 2020, anchetatorii erau pe urmele lor, potrivit abc.

Apoi în Spania, unde au fost arestați acum de Unitatea Operațională Centrală a Gărzii Civile. Organizația s-a specializat în deplasarea fondurilor bancare și era o activitate paralelă cu cea legală.

Se ajungea la comisione 5% pentru fiecare milion de euro gestionat. Adică pentru fiecare milion au luat 50.000 de euro.

Departamentul de Criminalitate Economică al UCO asigură că grupul a reușit să mute peste cinci milioane de euro într-o singură zi, ceea ce ar fi însemnat 250.000 de euro de profit într-o singură zi, potrivit cadenaser .

Crima organizată la Malaga cu documente românești. Criminalii au acționat foarte atent și au evitat orice fel de rutină în mișcările lor zilnice .

Ei au folosit identități false bazate pe documente de identitate false emise de România, Bulgaria și Germania.

Schimbau zilnic adresele și mașinile. Comunicațiile au fost efectuate prin platforme criptate.

Aveau sediul în provincia Malaga. Erau căutați de autoritățile germane.

În cadrul perchezițiilor efectuate în diferite locații din provincia Malaga, în care au fost prezenți anchetatori germani, personal Europol și Unitatea Specială de Intervenție (UEI) a Gărzii Civile din cauza caracterului periculoasă a țintelor, aceștia au confiscat sume importante de numerar.

Au mai găsit moderne aparate de numărat bani, dispozitive de telefonie mobilă criptate, diferite acte de identitate falsificate de diferite naționalități între care și documente românești. 

Sursa - www.ziarulromanesc.es

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO | Începe lupta pentru materiile prime: Peste 95% dintre ele se găsesc în Marea Neagră
13/05/2024 12:17

  Conform unei hărti trimise de Agentia Natională pentru Resurse Minerale (ANRM) către ZF, metalele care intră in categoria pămanturilor rare, precum si cantităti de mangan, ar putea ...

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România cu o treime
13/05/2024 11:31

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut in Romania, pe parcursul luni aprilie 2024, cu 33,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar segmentul "electrificate" a raportat un salt ...

Vecina României care și-a majorat rezervele de aur cu 3.000% în 10 ani. Fiecărui locuitor îi revin acum câte 10 grame de aur
13/05/2024 09:22

Ungaria a inregistrat cea mai mare crestere procentuală din lume a rezervelor sale de aur, cu aproape 3.000% in 10 ani. Potrivit Băncii Centrale, fiecărui maghiar ii revin acum 10 grame de aur. Rezervele de ...

LOTO 6/49 din 12 mai 2024. Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker duminică, 12 mai. Care sunt numerele câștigătoare
12/05/2024 19:55

  Numerele extrase la loto duminică 12 mai: Loto 6/49: 20, 49, 33, 26, 24, 14 Noroc: 4, 6, 2, 2, 4, 0, 1 Joker: 5, 14, 8, 37, 40 +7 Noroc Plus: 1, 9, 9, 8, 1, 6 Loto 5/40: ...

Seceta a afectat dramatic plantațiile de portocali din Brazilia. Cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani
12/05/2024 16:45

Brazilia, cel mai mare exportator mondial de suc de portocale, ar urma să strangă in acest an cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani, după ce seceta a afectat in mod grav culturile, estimează compani ...

 România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie
12/05/2024 16:14

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că Romania asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o r ...

Dezastru pentru pensionarii din România, anticipat de specialiști. Adio majorări!
09/05/2024 13:34

Comunicat devastator trimis de Ministerul Finantelor. Datoria publică a trecut de 52% din PIB, ceea ce inseamnă că pensiile si salariile romanilor ar putea fi inghetate in perioada următoare. Desi legea sp ...

COMUNICAT ÎNCHEIERE PROIECT  „CONSTRUIRE PAVILION PENTRU ACTIVITĂȚI ȘCOLARE ÎN AER LIBER, ÎNFIINȚARE ȘI DOTARE LABORATOARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, TAMAȘI”
09/05/2024 09:00

COMUNICAT ÎNCHEIERE PROIECT   „CONSTRUIRE PAVILION PENTRU ACTIVITĂTI SCOLARE ÎN AER LIBER, ÎNFIINTARE SI DOTARE LABORATOARE SCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, TAMASI”  

Comisia Europeană spulberă piața muncii din România: Deficit de competențe și muncă la negru, șomaj prea mare!
08/05/2024 19:48

Factorii care explică şomajul de lungă durată in Romania includ deficitul de competenţe şi o pondere semnificativă a muncii la negru, care era estimată la 1,4 milioane de persoane, arată o analiză de ...

 România, loc fruntaș la producția de ouă în Europa
08/05/2024 15:31

Potrivit unui raport Eurostat, Romania este una dintre tările cu cel mai mare număr de găini ouătoare din Uniunea Europeană. În 2022, Romania detinea peste 38,7 milioane de găini ouătoare, clasand ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei