Școala mobilă de alimentație sănătoasă ajunge în Moldova. Un sfert dint copiii de p\n[ la 8 ani are probleme de greutate

Akademia Kinderland (2)

Dimensiune font:

| 13-07-2021 12:15

Caravana care îi învață pe cei mici despre alimentația sănătoasă ajunge în Moldova în această vară, în cadrul programului Akademia Kinderland, desfășurat de Kaufland România și Asociația pentru Responsabilitate Socială PLAN B pentru al patrulea an la rând.
De astăzi, 12 iulie, și până pe 19 iulie, școala mobilă Akademia Kinderland va poposi în Suceava, pe esplanada Ștefan cel Mare, în fața Casei de Cultură. Urmează Iași, Vaslui și Galați.
Accesul este gratuit și se face în intervalul orar 10:00 – 18:00, în grupuri de maximum 5 persoane, în baza programărilor prealabile la numărul de telefon 0726.929.153 și cu respectarea tuturor rigorilor de protecție obligatorii în această perioadă.
Programul sprijină părinții în eforturile de a-i ajuta pe cei mici să deprindă obiceiuri sănătoase, cu impact pe termen lung în starea de sănătate și dezvoltarea armonioasă.
Potrivit celor mai recente studii realizate în pandemie cu privire la obezitatea infantilă, una dintre consecințele izolării sociale din timpul pandemiei a fost creșterea obezității infantile, în contextul în care copiii nu au mai avut activitate fizică și a existat tentația de a consuma mai des hrană nesănătoasă. Mai mult, în țara noastră, 1 din 4 copii de opt ani are probleme de greutate, iar 1 din 10 copii suferă de obezitate.
Nevoia de a deprinde comportamente alimentare sănătoase include pe lângă nutriție corectă și evitarea risipei alimentare. Același studii arată că în România, risipa alimentară se ridică la 6.000 de tone pe zi, iar 49% din aceasta se produce în gospodării.
La activitățile Akademiei Kinderland pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.
La fața locului, organizatorii au luat toate măsurile de siguranță pentru respectarea distanțării sociale, cu circuit separat de intrare - ieșire, termoscanare, dezinfectant și măști de protecție.
Butaforii, fructe și legume sub formă de exponate gigant, stații de explorat, jocuri pe tabletă, informații și curiozități despre toate categoriile de alimente – toate acestea vor fi disponibile la caravană, unde cei mici vor învăța prin metode nonformale și interactive despre alimentația corectă.
„Detectivul de zahăr”, „Farfuria ideală”, „Super eroul K” sau „Kinder Biker ” sunt câteva dintre jocurile pe care cei mici le vor descoperi, alături de multe module informative ca „Piramida alimentară”, „Tuburile digestive” sau „Balanța alimentație vs. mișcare”.
Copiii vor fi îndrumați de personal prin stațiile decorate atractiv, unde vor afla cum arată farfuria ideală, cum funcționează corpul uman în raport cu mâncarea, cum se combină corect alimentele, ce înseamnă gustare sănătoasă și cum să evite risipa alimentară, toate explicate pe înțelesul lor.
Cei care nu pot ajunge la caravană pot regăsi jocurile din cadrul Akademiei Kinderland și în format virtual, sub forma unei aplicații care poate fi descărcată gratuit pe tablete și telefon mobil din AppStore și Google Play. De asemenea, cei mici se pot juca și pe laptop sau calculator accesând www.akademiakinderland.ro.

CALENDARUL CARAVANEI AKADEMIA KINDERLAND
Suceava: 12-19 iulie
Iași: 22-31 iulie
Vaslui: 2-11 august
Galați: 13-22 august 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cozonaci generoşi din cuptoarele de aur
02/05/2024 16:06

Cozonacul nu-i treabă uşoară şi trebuie să fii mare meşteră ca să iasă bun. „Totul depinde şi de gospodină. Nu trebuie să te zgarceşti cand pui ouă; apoi, trebuie să ai şi smantană bună, ...

Mai puțini cozonaci pe piață, de Paște
02/05/2024 09:31

Patiserii vor scoate pe piaţă 7,2 milioane de cozonaci in perioada Sărbătorilor Pascale, in scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar şi faţă de perioada sărbătorilor de iarnă, pe fon ...

Drobul de miel, tradiție și gusturi de la lume adunate
01/05/2024 14:30

În inima traditiei pascale, drobul de miel străluceste ca un simbol al bucuriei si abundantei. De la cele mai simple retete transmise din generatie in generatie pană la reinterpretări moderne, acest pr ...

Marinada perfectă pentru friptura de miel
01/05/2024 13:30

Pentru majoritatea romanilor, atunci cand spun masa de Paste se gandesc automat si la friptura de miel. Dar nu toti cunosc cum se marinează corect carnea de miel. Carnea marinată absoarbe lichidul in care es ...

Micii și patricienii la grătar. Tradiția reinterpretată în arta culinară
01/05/2024 12:42

Micii, cunoscuti si sub numele de „mititei”, isi au rădăcinile in gastronomia romanească, insă povestea lor nu este doar una locală, ci una care a captivat gusturile si imaginatia multor oameni ...

FOTO/VIDEO - Mâncare de post - chiftele de cartofi
01/05/2024 10:15

O mancare de post foarte gustoasă si usor de preparat.    500 g Cartofi 1 bucată Ou ...

FOTO/VIDEO - Pască fără aluat, cu brânză dulce
30/04/2024 16:59

Pasca fara aluat cu branza dulce este desertul perfect pentru Paste. Este un desert usor de preparat, din ingrediente accesibile si e foarte gustoasa. O puteti personaliza dupa cum va doriti si obtineti de fiec ...

Cozonac cu 150 de ouă. Rețeta lui Păstorel Teodoreanu
30/04/2024 13:16

 Una dintre cele mai „scandaloase” este poate cea a „cozonacului cu 150 de ouă”, publicată acum aproape o sută de ani, in 1933, in revista „Adevărul Literar si Artistic&rd ...

Cei mai gustoși cozonaci de Paște
30/04/2024 10:09

Gospodinele pot prepara o retetă gustoasă de cozonaci fără frămantare. Vă puteti răsfăta familia cu acest desert de Paste. „Fără să frămanti ore intregi, fără să arunci cu ei de la un metru ...

Tochitura de pește, deliciul Mănăstirii Movila lui Burcel
29/04/2024 13:45

Cand inovaţia se imbină firesc cu tradiţia ies lucruri surprinzătoare. Acest lucru e valabil şi in bucătărie sau mai ales aici, iar in bucătăria Mănăstirii "Movila lui Burcel" din Vaslui di ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei