Biserica Sfântul Gheorghe din Streisângeorgiu

 Unul dintre monumentele religioase de cea mai mare însemnătate pentru istoria, cultura şi religia românilor este micuţa biserică din cimitirul localităţii Streisângeorgiu, de lângă oraşul Călan, din judeţul Hunedoara.

 Dacă Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş, cu anul de ctitorie atestat 1352, este cea mai veche ctitorie medievală românească de zid din ţara Românească, iar biserica din Densuş figurează printre cele mai vechi din Transilvania, fără a fi cunoscute cu exactitate data şi ctitorii ei originari, istoricul Nicolae Iorga afirma, într-un studiu din anul 1926, că biserica micuţă de zid, din localitatea Streisângeorgiu, este cea mai veche ctitorie de nemeşi români din Transilvania.

 Conform datelor de pe tabloul votiv al bisericii, cunoscut de către Iorga, aceasta fusese pictată în anul 1408, ctitorii reprezentaţi în acel tablou fiind cneazul Laţcu Cândreş şi soţia sa Nistora. Afirmaţia lui Nicolae Iorga avea să fie dovedită ştiinţific şi mult întărită de cercetările arheologice desfăşurate în anul 1975, sub îndrumarea arheologului Radu Popa. Principala descoperire de atunci a fost pisania veche a bisericii, aflată pe peretele estic al Sfântului Altar. Redactată în limba slavonă, uzuală la vremea respectivă, pe teritoriile româneşti, în mediul ecleziastic, dar şi în cel al cancelariilor politice, se desluşesc pe ea următoarele, conform specialiştilor: ”în anul 1313/1314 am făcut biserica cu ajutorul Sfântului Gheorghe şi al Maicii Domnului şi al Tuturor Sfinţilor întru ajutorul şi iertarea păcatelor cneazului Balea, şi întru ajutorul şi mântuirea şi iertarea păcatelor popii Naneş şi a lui Teofil Zugravul.” Aşadar, data ctitoririi lăcaşului din piatră de la Streisângeorgiu este cu aproape un secol anterioară celei cunoscute de către Nicolae Iorga.

 Biserica este situată la marginea terasei înalte de pe malul drept al râului Strei, pe cursul inferior al râului, în cimitirul micii localităţi Streisângeorgiu, care la ultimul recensământ mai număra doar 558 de locuitori. Este zidită în stil romanic simplificat, având forma de navă care înglobează în partea de Vest un mic turn clopotniţă, adăugat la 1408. Altarul are planul patrulater, iar nu semicircular.

Conform descoperirilor din 1975, ea a fost construită cu piatră adusă de la o villa rustica romană din apropiere. Nu doar pentru ziduri s-a folosit o astfel de piatră, ci şi pentru pardoseală, şi chiar pentru mobilier, un jilţ din Sfântul Altar stând mărturie în acest sens.

 Investigarea necropolei a scos la iveală un grup de şase morminte mai vechi decât biserica. Ele au fost asociate cu o biserică de lemn anterioară, datată de către specialişti în prima jumătate a secolului al XII-lea. Aceasta l-a determinat pe istoricul Radu Popa să afirme că ”la Streisângeorgiu ne aflăm în faţa celui mai vechi monument medieval sigur datat şi păstrat în picioare de pe întreg teritoriul ţării, monument care şi-a păstrat până astăzi destinaţia originară.”

 Istoricul de artă Vasile Drăguţ a făcut analiza frescelor scoase la lumină, stabilind îngemănarea artei de sorginte bizantină, cu influenţe occidentale. însă, cea mai mare parte a picturii bisericii a rămas nedescoperită, până astăzi.

 Investigarea vecinătăţilor bisericii a dus la descoperirea unei locuinţe, care a fost legată de ctitorii bisericii.

 Aşadar, biserica din Streisângeorgiu este cert datată 1313/1314. Ctitorii de atunci au fost cneazul Balea şi preotul Naneş, iar pictorul se numea Teofil. Din tabloul votiv se cunoaşte anul celei de-a doua picturi, 1408. Ea s-a făcut, desigur, după un proces mai amplu de renovare, în cadrul căruia a fost adăugat şi turnul clopotniţă. Ctitori au fost membrii unei alte familii de cneji români, aceea a lui Laţcu Cândreş. Iar după aceasta, biserica a mai fost pictată şi în anul 1743, de către zugravul Gheorghe Şandor din Făgăraş. Pe la 1850 a fost adăugat un pronaos, înlăturat la restaurările din 1975, pentru a se reveni la forma originală a monumentului.

 Deşi lăsată cumva în uitare, după descoperirile fundamentale din 1975, bisericuţa modestă din Streisângeorgiu păstrează, în inima ei, un mesaj mereu actual: tot omul din Adam este, iar aşa fiind, el este creat după chipul şi înspre asemănarea cu Creatorul său, având vocaţia iubitor-creatoare ca atribut intrinsec. Omul cuminte creează din prinosul iubirii lui, dorindu-şi să lase posterităţii ceva durabil şi de comunitar folos, pe cât posibil. Cei care L-au iubit şi-L iubesc pe Dumnezeu, au creat şi creează spre slava Lui. Ceilalţi, care se iubesc mai mult pe sine decât pe Dumnezeu, creează spre slava lor înşile. Timpul, istoria au păstrat vestigii seculare din ambele categorii. La români s-au păstrat multe creaţii, vestigii create spre cinstirea lui Dumnezeu. Omul contemporan învaţă din ele cum se poate trăi, trece prin lumea aceasta atât de relativă.
 Maria Mihaela Stan