Brâncuși în România: Întoarcerea acasă a unui pionier al modernismului

5

Dimensiune font:

| 05-01-2024 10:28

Coloana din gresie a lui Brâncuși, intitulată „Piatra de hotar”, a fost ultima dintr-o lungă serie de lucrări care i-au definit emblematica semnătură, iar „Sărutul” a fost dus spre o și mai mare abstracție. S-ar putea ca lucrarea să fi fost singura sculptură cu un clar mesaj politic, creată fiind în 1945, când Uniunea Sovietică a rupt o serie de teritorii din România, patria sa. Văzută drept un mesaj de pace, prin cupluri intim îngemănate, cu ochi și cu buze pecetluite, s-ar putea ca sculptura să reprezinte contestarea unor frontiere impuse – dorința unei uniuni inseparabile, relatează Financial Times citat de Rador Radio România.

Această lucrare de la Centrul Pompidou, din Paris, este acum expusă cu ocazia primei expoziții Brâncuși importante din țara sa după mai bine de 50 de ani – Brâncuși - Surse Românești și Perspective Universale - la Muzeul Național de Artă din Timișoara (MNART), un oraș din vestul României. Concepută de Art Encounters Foundation drept final al programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii – expoziția reprezintă o simbolică întoarcere acasă. Ea este ceea ce, potrivit declarațiilor Doinei Lemny, curatorul expoziției, ar fi o serie de mituri despre acest pionier modernist, care și-a dezvăluit rareori izvoarele artei sale. Deși Brâncuși a trăit la Paris începând din anul 1904 și până la moartea sa, în 1957, devenind cetățean francez la 76 de ani și donându-și colecția statului francez, dna Lemny afirmă că legăturile sale cu România nu au fost niciodată întrerupte.

Muzeele românești adăpostesc operele timpurii. Dar multe dintre operele împrumutate de la Centrul Pompidou, de la Guggenheim din Veneția și de la Galeriile Tate din Londra nu au mai fost văzute aici anterior, evenimentul marcând o imensă schimbare într-o țară încă marcată de dictatura lui Ceaușescu. MNART, palatul baroc din Tmișoara (leagănul revoluției din 1989) a primit statutul de muzeu național în 2020. De atunci, un fond alocat de consiliul municipal, în valoare de 2,5 milioane euro, a înscris clădirea printre muzeele tot mai numeroase din țară finanțate prin importante credite internaționale. O clădire anume destinată, Muzeul Artei Recente (MARe) din București – din apropierea fostei reședințe a lui Ceaușescu, a fost înființat în 2018, devenind primul muzeu privat din România, care, recent, a adăpostit 46 de capodopere de la Muzeul Picasso din Paris. Ele au fost expuse încântător în cadrul expoziției Efectul Picasso împreună cu 65 de lucrări românești inspirate sau „provocate” de ele începând din anii ’60.

La Timișoara, drumul lui Brâncuși spre abstract este marcat în peste 1100 de lucrări, printre care niște rafinate opere în bronz – Muză dormind (1910) și Danaidă (1918). Sunt expuse o serie de fotografii rare (împrumutate de colcționarul David Grob), cum ar fi Autoportret cu câinele Polaire în fața studioului”(cca. 1924). Deși Brâncuși a deținut atlierul din Montparnesse timp de 50 de ani – cu niște prietenii parizieni de la Marcel Duchamp și până la Erik Satie - opera sa a fost cunoscută și de mulți reprezentanți ai avangardei din România.

Corpul jupuit, Ecorșeu (1912) – un debut în ghips colorat sub forma unui material didactic, i-a uimit compatrioții prin forța sa expresivă. Era o dovadă a cunoștințelor sale de anatomie în fața celor care îl luau drept geniul neșlefuit al unui țăran român. Născut în 1876, în satul Hobița de la poalele unor munți împăduriți, înainte de a absolvi Școala Națională de Arte Frumoase din București, mai întâi el a urmat arte și meserii la Craiova și a fost elevul unui sculptor în lemn din Viena.

La 28 de ani, a sosit la Paris. Mândrie (1905), bustul naturalist al unei fete, a fost apreciat de Augustte Rodin, în al cărui studiou a și stat câteva luni, prin 1907. Totuși, el a plecat pentru că „nimic nu crește la umbra unui mare copac”. Primul său „Sărut”, în rocă de marnă, a fost o replică directă dată sculpturii simboliste a lui Rodin. Rupându-se de portretistică („Apelăm la simplitate ca să ne apropiem de adevăr”, scria el), lucrarea a însemnat totodată o revoluție în tehnică. Renunțând la turnare (a bronzului, de ex.), un procedeu dominant încă din Renaștere, în favoarea cioplirii directe, el a consultat o serie de surse, de la bisericile romanice și de la cioplitul în lemn din Carpați până la sculptura africană și la Gauguin.

O fotografie a lui Brâncuși cu Primul Pas (1914) surprinde sculptura în lemn a unui copil, un ochi în diagonală deasupra unei guri căscate triunghiulare. Din spusele dnei Lemny reiese că artistul ar fi distrus această lucrare, considerând-o prea evident influențată de arta africană, și a păstrat doar un cap ovoidal. „Cap la început” – aici, în această versiune în ipsos din 1917, inspirată de seria ultraesențializată a Noilor Născuți, în final devenită un ou în „Începuturile lumii”.

„Adora sculpturile africane” afirmă dna Lemny. Discuta cu Modigliani despre arta aficană, „dar nu colecționa măști, așa cum făceau cubiștii. Admira, dar nu voia să se apropie”. Brâncuși, care dorea să salveze lemnul din cauza vieților lui de dinainte, sublinia că „și sculptorii africani conservau viața materialului în sculpturile lor. Lucrau cu lemnul. Nu voiau să îl rănască”. Poate că el simțea că ar avea afinități cu cioplitorii români în lemn consecvenți unor credințe legate de natură de dinaintea creștinătății.

„Brâncuși nu avea nevoie să se uite prin Africa, dispunea de propria ogradă”, afirmă Dan Popescu, de la H’Art Gallery din București. „Moderniștii se inspirau din ceea ce era țărănesc”. Bronzul în formă de pasăre, „Măiastra”(1911), de la Tate, are numele inspirat din folclorul românesc, despre o pasăre cântătoare transformată în prințesă. Opera poate fi și o aluzie la păsările sculptate în lemn de pe coloane din cimitirele românești, simbolizând zborul sufletului.

Expoziția ne amintește și cât de șocantă și de contestată ar putea fi o asemenea sculptură. Sărutul, montat în cimitirul Montparnasse în 1910, dezvăluind picioarele înlănțuite ale îndrăgostiților, a scandalizat prin aluzia la fertilitatea păgână. O sculptură de bonz lustruit, Pasăre în spațiu, transformată într-o suliță aerodinamică, apare în presă sub titlul ”Dar asta e artă?” Brâncuși a dat în judecată vama SUA pentru taxele de import impuse metalului, ca și când nu ar fi fost vorba despre o operă de artă – un proces pe care el l-a câștigat în 1928.

Viziunea comuniștilor din România era la fel de complexă. „Comuniștii aveau nevoie de eroi”, spune dna Lemny. Așadar, Academia Română a blocat intrarea lui Brâncuși în România. În 1965, după ce Ceaușescu a preluat puterea, diversitatea stilistică în artă a scos pe tușă realismul socialist, în parte și pentru a-i irita pe ruși. („Românii erau naționaliști înainte de a fi comuniști”, spune Popescu). În 1968, atunci când Ceaușescu s-a opus invaziei sovieticilor în Cehoslovacia, s-a redeschis o ușă spre cultura occidentală, iar statutul oficial al lui Brâncuși a intrat în ascensiune. În urma unei expoziții postume deshise la București în 1970, o casă memorială s-a deschis ulterior și în Gorj, județul său natal, în 1971. Și totuși, căsuța de lemn cu trei camere, cu mușcate pe prispă, nu este cea originală – o piatră în curtea din față marchează locul său de natere, acum dispărut.

În apropiere, ansamblul monumental în memoria celor dispăruți în Primul Război Mondial, ridicat în orașul Târgu Jiu între anii 1937 – 38 (ilustrată prin fotografiile sale din expoziție) a fost neglijat până în anii ’60. Astăzi, acest loc de pelerinaj este păzit de un gardian cu un fluier. Poarta Sărutului, un arc de piatră cu friza a doi îndrăgostiți, duce spre rotunda Masă a Tăcerii, din piatră, situată în apropierea râului. Coloana Infinitului se ridică în centrul unui parc, blocurile sale în formă de romb, din metal aurit, amintind atât de coloanele funerare, cât și de o presă de ulei din studioul artistului, a cărei mișcare evocă infinitul.

Continuele dispute pe tema izvoarelor artei lui Brâncuși – exacerbând sau minimalizând motivele românești - par curioase astăzi, ca și când inspirația din arta populară i-ar putea diminua univesalitatea. „El nu e un sculptor român”, afirma odată criticul Sidney Geist. „El este internațional”. Desigur, în cele din urmă, poate fi și una și alta? Depășind aceste dispute, rămâne comentariul lui Brâncuși despre propria sa artă: „Nu căutați mistere. Eu vă ofer simple bucurii. Uitați-vă până le veți vedea”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Bărbatul fatal, seducătorul prin excelență.
26/04/2024 09:25

Atat de sigur pe platoul de filmare, in aceeasi măsură devotat femeilor care au stiut să arate că sunt femei in toată puterea cuvantului. Senzualitate, pasiune, arta de a cuceri prin naturalete si sincerit ...

Tablou semnat de celebrul pictor Gustav Klimt, vândut cu 30 de milioane de euro
25/04/2024 13:39

Un tablou considerat pierdut, semnat de celebrul pictor Gustav Klimt, a fost vandut cu 30 de milioane de euro la o licitatie la Viena, capitala Austriei. Lucrarea neterminată, „Portretul Domnisoarei Lie ...

Un pocal al Breslei minerilor, vechi din anul 1567, a ajuns la Muzeul Național de Istorie a României
24/04/2024 17:12

Muzeul Naţional de Istorie a Romaniei a achiziţionat un pocal de argint aurit aparţinand breslei minerilor din Transilvania şi Ţara Barsei, datat in 1567, a anunţat ministrul Culturii, Raluca Turcan. &bd ...

Două filme româneşti au ajuns în selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes
23/04/2024 11:21

Două filme romaneşti sunt in selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes, finalizată astăzi, anume lungmetrajul „Trei kilometri pană la capătul lumii”, regizat de Emanuel Parvu, ş ...

Comic Con România, un regal al benzilor desenate
21/04/2024 08:38

Comic Con Romania, eveniment dedicat pasionaţilor de filme, seriale, benzi desenate, jocuri video şi cosplay, are loc la Romexpo, de vineri pană duminică. Actori cunoscuţi de la Hollywood vor fi prezenţi ...

ICR a deschis o nouă galerie de artă la Veneția
19/04/2024 11:07

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a participat la inaugurarea atelierului de mozaic din cadrul Noii Galerii a ICR Veneţia, proiect din cadrul celebrei Bienale din oraş, prilej cu care a remarcat că acest sp ...

De ce a dinamitat Armata Română cel mai frumos pod din ţară, construit de Anghel Saligny
17/04/2024 13:53

Construit de marele inginer Anghel Saligny, podul de la Cosmesti a fost o demonstratie de inginerie care a avut, insă, un destin dramatic. A fost la acea vreme considerat cel mai frumos pod din tară, iar mate ...

370 de ani de la moartea „celui mai mare ctitor de lăcașuri sfinte”. Nu este vorba despre Ștefan cel Mare
11/04/2024 08:57

La 9 aprilie 2024 s-au implinit 370 de ani de la moartea domnitorului căruia ii sunt atribuite cele mai multe ctitorii ale neamului romanesc. Voievodul a carmuit Tara Romanească, nu Moldova. Este vorba despr ...

Palatul Cantacuzino, competiţie de orgoliu cu Peleşul Regelui Carol I
10/04/2024 18:41

Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis Nababul, a lăsat posteritătii cea mai frumoasă si durabilă operă a sa, Palatul Cantacuzino de la Busteni, terminat in 1911, o splendoare arhitecturală comparabilă cu Pel ...

A murit un mare prezentator TV din România. Drum lin, maestre! Avea peste 50 de ani de carieră în televiziune
10/04/2024 15:48

A murit un mare prezentator TV din Romania. Avea peste 50 de ani de carieră in televiziune. Generatii intregi l-au văzut pe micile ecrane. Dumnezeu să-l ierte! Doliu in TV! Florin Brătescu a murit Florin ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei