Cei Trei Sfinţi Ierarhi în conştiinţa românească

default

Dimensiune font:

| 30-01-2014 07:30

Legat prin istoria sa medievală de Bizanţ, poporul român a receptat teologia şi cultura bizantină în mod firesc. Mărturie stau, până astăzi, manuscrise medievale şi monumente arhitectonice, păstrate pe tot teritoriul României. Între dovezile cele mai elocvente despre receptarea teologiei şi culturii bizantine, Mânăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi rămâne o emblemă inestimabilă a Moldovei, a spiritului românesc, în general, fiind, totodată, un reper important între edificiile medievale târzii ale Europei.
Dacă arhitectura eclectică a ansamblului de la Trei Ierarhi îmbină într-un mod inedit şi fascinant elemente de veche arhitectură locală, moldovenească, cu influenţe ale goticului, pătruns la români prin Transilvania, cu nenumărate modele orientale de sculptură în piatră, cu motive geometrice balcanice, şi cu colonete ruseşti, spiritul său, impregnat dintru început de către ctitori, este profund bizantin. Fondat în anii 1637 - 1639, de către Domnitorul moldav Vasile Lupu şi soţia sa Tudosca, edificiul a fost dedicat Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gura de Aur, trei personalităţi de excepţie din istoria Bisericii primelor cinci secole. Celebrarea, cinstirea comună a celor trei corifei ai lumii creştine, îşi are originile în Constantinopol. Acolo, către finele secolului al XI-lea, se ivise o dispută între credincioşi, relativ la „ordinea” importanţei pe care cei trei ar fi avut-o. După câţiva ani de la iscarea neînţelegerilor, un episcop, Ioan al Evhaitelor, a curmat-o, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, stabilind, în anul 1084, celebrarea de pe data de 30 ianuarie, aşa cum e păstrată până astăzi de către Biserica Ortodoxă.
Purtând el însuşi numele unuia dintre cei Trei Ierarhi, Domnitorul Vasile Lupu ar fi putut să-şi dedice ctitoria patronului său spiritual. Şi totuşi, a dedicat-o celor trei deopotrivă. Îmbinarea atât de armonioasă între stiluri şi culturi, pe care au reuşit-o meşterii bisericii Sfinţii Trei Ierarhi, este fericita reflectare a comuniunii în armonioasă diversitate a patronilor spirituali ai lăcaşului. Nu în ultimul rând, este reflexia credinţei neştirbite a domnului moldav în Sfânta Treime, lucru subliniat şi în pisania gravată în piatră, situată deasupra intrării principale a bisericii: „Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, iată eu, robul Stăpânului Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi închinător al Treimei, Io, Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domnul ţării Moldovei, şi cu Doamna noastră Tudosca şi cu dăruiţii de Dumnezeu copii Ioan Voievod şi Maria şi Rucsandra, am zidit această sfântă rugă în numele Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gura de Aur. Şi s-a sfinţit cu mâna Arhiepiscopului Varlaam la 7147, mai 6....”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei