„Dacă mâine ar fi să schimb lumea, în primul rând aş discuta cu Dumnezeu despre planurile Sale, care sunt mult mai importante decât ale noastre, pământenii”

x-interviu
x-interviu1
x-interviu2

Dimensiune font:

| 07-03-2022 12:23

  Martie este, prin excelență, o lună dedicată femeilor. Nevoia de sărbătoare ține de identitatea umanului și nu este deloc întâmplătoare această asociere a feminității cu renașterea naturii la debut de primăvară. Ca un dar și o provocare lansate în luna feminității, am invitat câteva doamne la dialoguri scurte despre locul și rolul lor într-o societatea plină de frământări. Am stat de vorbă cu pianista Vasilica Stoiciu Frunză, conf. univ. la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași.

 

- Sunteţi o pianistă cunoscută, apreciată. Privind retrospectiv, care au fost  principalele momente care v-au jalonat parcursul? Când și cum aţi ştiut că muzica va fi prima şi poate singura chemare?

- Mulţumesc pentru aprecieri! Ca majoritatea dintre colegii mei de profesie, sunt rezultatul dorinţei părinţilor de a-mi oferi educaţie cât mai valoroasă.  Data de 1 martie, pe când aveam cinci ani, unsprezece luni şi trei săptămâni, mi-a rămas perfect în memorie, fiind borna numărul 1 în ceea ce urma să devină lunga prietenie cu pianul, cu muzica. Atunci, de mână cu mama, am mers la prima lecţie de pian la doamna profesoară  Lina Şum, la Piatra Neamţ. Cum e firesc, următorii opt ani au fost clarificatori pentru curajul de a pleca de acasă şi a urma un liceu de specialitate (Liceul de muzică şi arte plastice „Octav Băncilă” din Iaşi). Odată ce porneşti pe acest drum, intersecţiile către alte zări pot fi tentante. Depinde  de ce simţi, cum şi alături de cine evoluezi, ce rezultate ai, cât te ţin nervii. La mine a fost sens unic cu privilegiul de a avea părinţi conştienţi că e bine să fac ce cred că mi se potriveşte, care m-au susţinut la limita maximă a puterilor lor, deasemeni cu profesori de pian excepţionali, doamna Doina Simovici şi marea pianistă, maestra Sofia Cosma.

- Iubiţi arta, o slujiţi, iar ea, la rândul ei, v-a adus multe daruri. Care a fost cel mai frumos moment trăit la clapele pianului?

- Când, se pare că am reuşit să comunic, prin tot mecanismul extrem de complex care se pune în funcţie atunci când eşti în faţa claviaturii, mesajul din sufletul şi mintea compozitorului. E fascinant.

- Aţi cântat cu artişti celebri. Vă rog să ne împărtăşiţi din câteva momente care v-au rămas lipite de suflet. Lângă cine aţi simţit că muzica este cu adevărat înălţătoare?

- Atitudinea mea este egală cu toţi partenerii de cânt, indiferent de vârstă, nivel, experienţe. Consider că, pe drumul foarte dificil pe care l-am ales, cel al pianistului colaborativ (acompaniator), am avut întâlniri artistice care mi-au marcat viaţa profund.

Doresc să subliniez faptul că, a face muzică împreună cu un partener foarte valoros, nume important pe plan mondial, este, pe cât de motivant, pe atât de responsabil. Şi faci acest „lucru” pentru că ştii că poţi, vrei, eşti solicitat, îţi asumi cu bucurie, nu pentru că ai nevoie să-ţi ridici cota – aşa cum a îndrăznit să-mi spună un coleg de breaslă la un moment dat.

A fi în simbioză, ca într-o vrajă cu mezzo-soprana Viorica Cortez, cu tenorul Florin Diaconescu,  soprana Maria Slătinaru-Nistor, soprana Mioara Cortez, tenorul Daniel Magdal, cu basul George Emil Crăsnaru,  baritonul Florin Estefan, soprana Adriana Severin, cu soprana Elena Moşuc, cu violonistul  Sherban Lupu şi afişele pot continua mult în cei treizeci şi cinci de ani de activitate artistică neîntreruptă şi onorantă. Consider anul 2021 un cadou venit în întâmpinare – uşor de înţeles de ce - o culminaţie, prin repertoriile şi scenele pe care le-am prezentat. Împreună cu tenorul Daniel Magdal, solist al Operei Naţionale Bucureşti, am reuşit un program unic, extrem de dificil, Iubitei de departe, lieduri de Ludwig van Beethoven, pe care, ca un miracol, cu public, l-am prezentat în două festivaluri internaţionale, „Mărţişor” de la Chişinău, Republica Moldova şi „Orfeul Moldav” de la Tescani – Bacău, deasemeni la Craiova şi Piatra-Neamţ.

Despre sentimentul că „muzica este cu adevărat înălţătoare” a fost şi seara  magică de 7 iulie când, împreună cu soprana Elena Moşuc  am cântat pe scena Ateneului Român din Bucureşti în deschiderea Festivalului internaţional de mare anvergură, „Vara magică”. Cum să nu fii smerit şi mulţumitor?

- Ca în orice carieră, există şi recunoaştere a valorii, dar şi momente în care lucrurile nu sunt aşa cum trebuie să fie. V-aţi simţit vreodată marginalizată din cauza statutului de femeie? Ce aţi făcut în acel moment? Cum v-aţi ridicat?

- În ceea ce mă priveşte, mă feresc de noţiunea de „carieră”. Consider că m-am pregătit atâţia ani – pian, muzicologie, management artistic - pentru activitate artistică de muzician. De ce? Pentru că, prin natura domeniilor, ştiu să mă ocup de un spectru larg de cuprindere.

„Lucrurile” sunt aşa cum sunt, cu un bioritm fluctuant în funcţie de mulţi factori, ca în viaţă. De aceea, în faţa unor obstacole mi-am pus întrebarea  simplă „de ce” şi am încercat să găsesc răspunsul cel mai logic, de obicei greu, complicat, plin de tot felul de factori umani mai mult sau mai puţin vizibili. Dar am încercat să privesc dincolo de aparenţe, să înţeleg ce a dus la situaţia respectivă. De aceea nu am simţit discriminare, în sensul strict al noţiunii, ci o combinaţie searbădă, în doze variabile, de disconfort evident provocat de apariţia şi competenţa mea, amestecat cu frică şi frustrare. Nu toţi pot păcăli, iar în faţa mea chiar nu e cazul.

Ce am făcut? În primul rând  nu am avut de ce să cad. Am continuat cu fruntea sus şi inima curată, împotriva vântului. Fără compromisuri, rugăminţi jenante, servilism, patimă. Atât. 

- Sunteţi şi cadru didactic. Dacă ar fi să le oferiţi un sfat viitoarelor artiste, ce le-aţi spune?

- E atât de frumos şi tonic să faci muzică împreună cu tinerii! Majoritatea sunt copii buni,  valoroşi, sensibili, cu talent artistic. Eu comunic mult cu studenţii, nu dau sfaturi, ci eventual îmi spun părerea. Le spun să se pregătească în aceşti ani în care deschid ochii către o altă lume, au privilegiul de a descoperi, experimenta, învăţa. Desigur, fetele au atuul incontestabil al feminităţii, dar le încurajez cu blândeţe, cu exemple din viaţă, să nu se bazeze pe situaţii trecătoare, ci să adauge conţinut valoros prin atenţie la ce şi cum asimilează şi cum folosesc ceea ce ştiu, întotdeauna cu demnitate şi conştienţă a valorii. În profesia noastră vocaţională sunt particularităţi, reguli specifice nescrise care nu se învaţă la cursuri, de aceea consider că rolul nostru este mult mai extins decât în alte domenii. Am avut bucuria să văd rezultate declarate cu bucurie de foşti studenţi, unii deveniţi între timp, colegi valoroşi.

- Familie, carieră… Cum aţi integrat acest rol în viaţa dumneavoastră? Cum aţi reuşit să menţineţi echilibrul?

 - …simplu. Cu reţeta clasică, iubire şi comunicare, la care se adaugă ingredientele tainice, efort îndelungat şi grijă pentru înţelegere şi o formă cât de cât de echilibru, empatie, respect, valorizare, cu o viaţă cotidiană dinamică şi cât mai  frumos colorată. Nu e uşor, e o aventură palpitantă continuă.

- Într-o lume a divergenţelor, în care domnii par să domine, ce rol vă oferiţi? Şi de ce?

- Bine spus „par să domine”.  În fond aşa este, dar mai ştim că, discrete  dar atente şi  prezente, doamnele au multe de spus la urechea dreaptă a domnilor. Chiar vreau să fac domnii să zâmbească acum. Niciodată eu nu-mi ofer un rol, pentru că nu am de ce. Eu sunt pur şi simplu. Ştiu, am verificat că pot „citi” în spatele divergenţelor, de la efect la cauză şi pot fi un factor de echilibru acolo unde merită şi sunt bine-venită. Nu am timp de pierdut să descâlcesc amănunte derizorii precum orgoliile masculine goale, neputinţa „vânătorii” complete, gândirea dezordonată, lipsa de principii sănătoase, puterea  afişată cu ostentaţie, ca să dau doar câteva exemple. În rest, nefiind conflictuală, cât mă pricep, sunt gata de analiză cu cine rezistă (analiza ne ajută, ne învaţă să înţelegem lucrurile, situaţiile etc.) răspund (doar) la provocări foarte valoroase pentru că timpul meu este foarte valoros.

- Şi dacă mâine ar fi să schimbaţi lumea, ce ați face?

- În primul rând aş discuta cu Dumnezeu despre planurile sale, care sunt mult mai importante decât ale noastre, pământenii, apoi m-aş uita cu atenţie spre mine. Dacă EL mi-ar permite, în pasul trei mi-aş sufleca mânecile şi aş trece la treabă. Cu bucurie, în armonii.

A consemnat Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei MEGA EDILE IAȘI SRL – societate în faliment, dosar nr. 2517/99/2019 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele active : Nr. crt. Denumire activ Buc Preț de pornire 90% (lei-fără TVA) 1. Mobilier 1 2.507 2. Bena cu descarcare centrala 1 1.877 3. Masina de curatat panouri 1 4.981 4. Masina de taiat 1 2.864 5. Masina de taiat caramida 1 2.951 6. Masina de fasonat 1 9.470 7. Aparat suduraMAX 403 1 10.434 8. Compresor de aer AB 300/808F 1 3.667 9. Masina de sudat carcase tip PILEMASTER IIIDF200/1500/12 si accesoriile aferente 1 554.088 10. Masina de confectionat etrieri tip TWINMASTER 12S, Model 031 si accesoriile aferente 1 355.857 11. Masina de fasonat 1 9.743 12. Compresor trifazat stationar AB300/808F 1 3.574 13. Masina de legat fier RB441T 1 8.228 14. Pistol sudura MIG,DC-00020 1 4.393 15. Radiocomanda macara 1 5.401 16. Bos furca macara auto 1 4.066 17. Uscator de aer prin refrigerare QNOM=900 L/M 1 3.001 18. Bena 1000 l descarcare centrala cu tub 1 3.646 Licitațiiile vor avea loc în zilele de 03,17.06.2022 respectiv 01 și 15.07.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine :  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 595 lei;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO25PIRB2400776062003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Cererile de participare se vor depune cu cel târziu cu 1 zi înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termen de 30 zile, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţiei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel:0744520508,0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei RESIDENT EST COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 5539/99/2020 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Autoutilitară marca Ford, model Transit, fabricat în anul 2002, capacitate cilindrică 2.402 cmc, putere 66 kw, 90 CP, norma de poluare E3 - Preț de pornire 2.000 Euro reprezentând 100% din valoarea de piață/de lichidare stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în zilele de 27.05.2022 respectiv 03, 10 și 17.06.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 595 lei;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO54PIRB2400764684002000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la: tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Primaria Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani, telefon 0231/561.946, fax 0231/561.936, e-mail: primariacotusca@ yahoo.com, cod fiscal 3372157. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: a) teren in suprafata de 7.900 mp, din Parcela Cadastrala 677, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; b) teren in suprafata de 680 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; c) teren in suprafata de 7.210 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 1, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; conform H.C.L. nr. 22/08.04.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Primariei Comunei Cotusca. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei, se achita numerar la Casieria institutiei sau in contul concedentului: RO60 TREZ 1195 006X XX00 0330, deschis la Trezoreria Saveni, cod fiscal al concedentului 3372157. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.05.2022, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2022, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2022, ora 12.00, la sediul Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de contencios administrativ a Tribunalului Botosani, oras Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, e-mail: tr-botosani-reg@ just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.05.2022.
Cum poți face bani din artă, în mediul online
24/05/2022 12:43

Cu un business in domeniul curăţătoriei, Vlad Elias şi Cristina Tarasevici au ales să dedice artei o parte din timpul şi resursele financiare de care dispun. Recent, au pus bazele galeriei de artă online ...

Ce este curentul Art Nouveau și cum a apărut
24/05/2022 11:04

Frumuseţe şi eleganţă, romantism şi individualism. La Belle Epoque şi Art Nouveau. Stilul artistic reprezentativ pentru inceputul secolului al XX-lea, inceputul artei moderne, un manifest al schimbării ...

25 de ani de la moartea lui Puiu Călinescu/VIDEO
16/05/2022 15:00

Actorul de comedie Puiu Călinescu (Alexandru Călinescu) s-a născut la 21 iunie 1920 in Bucureşti, in cartierul Griviţa, conform www.imdb.com. A fost fiul actorului Jean Tomescu, potrivit site-ului www.teat ...

Înțelegerea secretă care ar fi dus la scandalul Eurovision. Noi acuzații ies la iveală
16/05/2022 13:58

Postul de televiziune VRT, care emite in Belgia, sustine că a existat o intelegere secretă intre cele sase tări ale căror punctaje au fost anulate la Eurovision 2022, printre care si Romania. Mai exact, po ...

VIDEO Videoclipul piesei cu care Kalush Orchestra din Ucraina a câștigat Eurovision 2022 - imagini puternice
15/05/2022 12:27

 Trupa Kalush Orchestra din Ucraina, care a castigat Eurovision 2022, si-a publicat duminică videoclipul piesei „Stefania”, cu care a concurat in concurs, imaginile fiind filmat in plin războ ...

Scandalul bubuie iar: juriul național al României a fost eliminat de la Eurovision!
15/05/2022 12:08

 Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul Eurovision, a transmis un comunicat de presă in care a explicat că in cea de-a doua semifinală juriile naţionale din şase ţări au fo ...

15 mai, Ziua naţională a pictorului Nicolae Grigorescu
15/05/2022 11:02

La 15 mai este marcată, pentru prima dată, Ziua naţională a pictorului Nicolae Grigorescu. Demersul de instituire a acestei zile, iniţial sub denumirea Proiect de Lege privind declararea zilei de 15 mai c ...

VIDEO Finala Eurovision 2022: Reprezentantul României, wrs, pe locul 18 din 25 / Ce mesaj a avut pentru ucraineni / Câștigătorii ediției de la Torino
15/05/2022 10:09

 Marea finală a Eurovision 2022 a avut loc sambătă noapte pe Arena Pala Olimpico din Torino, iar Romania, reprezentată de wrs, s-a clasat pe locul 18 dintre cei 25 de finalisti. Favorita acestei editii ...

Actorul Valentin Uritescu, internat în stare foarte gravă în spital
12/05/2022 11:43

Celebrul actor Valentin Uritescu a fost internat la Spitalul Pantelimon, acolo unde medicii depun eforturi pentru a-l stabiliza. Actorul se confruntă de ceva timp cu grave probleme de sănătate. Valentin ...

Regizorul Tudor Giurgiu, despre filmele pe care le-a făcut și cinematografia din România
12/05/2022 10:32

Regizor, producător si scenarist, Tudor Giurgiu spune despre el că este un tip obisnuit, insă CV-ul său, unul absolut impresionant, il contrazice. La fel si nenumăratele premii nationale si international ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei