Thomas Cathcart, Daniel Klein – Platon si ornitorincul intra intr-un bar…

Platon si ornitorincul intra într-un bar. Barmanul se uită întrebător la filosof, care-i spune “Ce pot să zic, în peşteră arăta mai bine”

Platon, Republica, teoria ideilor, peştera şi ornitorincul… „filosofia filosofie”.

Voi începe cu un mic excurs. Ştie cineva care e ratingul filosofiei astăzi? La fel ca al literaturii sau al artelor frumoase şi al limbilor clasice, e cu siguranţă insignifiant. Desigur sunt the happy few, întotdeauna au fost, care persistă în această eroare funestă (i.e nelucrativă).  Pentru a nu eşua în ieremiade facile (durftiger zeit! usw.) să concedem că „aura” filosofiei se datorează marii majorităţi a autorilor ei.

„Cât mai abscons!” – pare să fie motorul oricărui text filosofic chiar şi pentru cei care denunţă  asta. Belferii, mari iubitori de jargon şi idei primite  deagata au reuşit aici summa & summum. Păcat! La orice sondaj ad hoc am primi, cred, aceleaşi răspunsuri: “Filosofia nu are legătura cu viaţa!”, “Este o cruntă bătaie de câmpi”,  “Nu te ajută la nimic!”.  Ca şi rabinul, pe care îl veţi întâlni de multe ori în cartea pe care o citim împreună, spun şi eu că subiecţii  noştri fictivi au şi nu au dreptate. Este şi aşa şi altfel.

Acest altfel îl veţi găsi în Micul Tratat de filosdotică. După  obişnuinţa Nemira, cartea este subintitulată “mic tratat”, deşi poate în engleză suna mai catchy şi mai lămuritor: Understanding Philosophy Through Jokes -  Filosofia prin anecdote.

Autorii, Thomas Cathcart si Daniel Klein, asta fac: “traduc”, adică  ilustrează,  “filosofia filosofie” (jargonul sine qua non, problemele şi curentele filosofice) cu bancuri. Dacă nu vă interesează deloc “filosofia filosofie”, veţi găsi aici cel puţin câteva zeci de bancuri bune. Să nu fim însă ipocriţi!– cartea e adresată celor pentru care problemele filosofice sunt cel puţin interesante. Cuprinsul e structurat în capitole mari care se pot găsi în orice manual de filosofie: metafizica, logica, epistemologia, etica, filosofia religiei, a limbajului, filosofia socială şi politică şamd.
Urmează apoi „traducerea” care e de obicei savuroasă.

“Relativitatea Timpului”:

„Se aude un ciocănit la uşă, femeia deschide şi nu vede decât un melc. Îl ia  şi-l aruncă în curte. După două săptămâni ciocăne iar cineva la uşă, femeia deschide şi dă din nou cu ochii de melcul  care o întreabă:
Ce-a fost asta?”

sau

„Distincţii Teologice”

„Evreii nu-l recunosc pe Isus
Protestanţii nu-l recunosc pe papă
Baptiştii nu se recunosc unul pe altul în magazinele de băuturi alcoolice ”

Aş vrea să continui, dar vă las plăcerea de a descoperi singuri restul.
Pot să vă spun că este cu siguranţă cea mai bună introducere pe care o ştiu în “filosofia filosofie”

Şi aşa mă întorc la excursul de la care am plecat, acest altfel de a face filosofie este mult mai  aproape de sensul originar al filosofiei (apud  Hadot et al): filosofia ca asceză, filosofia ca exerciţiu  practic, filosofia trăită, filosofia ca înţelepciune (altfel spus şi răspunzând reproşurilor ce i se aduc: filosofia care are legătură cu viaţa, care te ajută). Tipul acesta de filosofie poate fi  întâlnit cu precădere în literatura sapienţială ecumenică: apologurile zen şi tao, povestirile hasidice, Hadith –urile profetului, în Pateric etc. Trăsătura comună a acestui tip de a filosofa e elipsa, umorul, pilda şi  poanta iluminatorie.

Deşi nu şi-au propus deloc asta, ca o ironie, autorii ne orientează mai mult spre acest fel de filosofie şi mai puţin spre “filosofia filosofie”, pe care, altfel, o distilează spumos  (filosofia ca şampanie!) cu ajutorul bancurilor.

Sursa: http://nemirabooks.ro