Daruri pentru peste 100 de copii din Belcești

2
3
19
22
23
26
27

Dimensiune font:

| 20-12-2021 12:50

 

Ce dar ai putea oferi copiilor în prag de sărbători? Jucării, hăinuțe, dulciuri, fructe? Ce bucurie le-ai putea face copiilor care își petrec timpul liber la mall ori în locurile de joacă sclipitoare? Dar celor care se distrează rostogolind prin noroiul satelor o minge dezumflată ori vreun cerc din tablă ruginită? Și ce le-ai putea dărui astfel încât să se bucure împreună? O întâlnire ar fi prima alegere, de care peste 100 de copilași din Parohia „Sfântul Nicolae” din Satu Nou, comuna Belcești, s-au bucurat din plin, în compania prietenilor sosiți de la Iași.

 

 

Timp de mai bine de o săptămână, năzdrăvanii din clasa a II-a F de la Școala „Otilia Cazimir” din Iași au împachetat daruri. În pachete viu colorate, ei au așezat hăinuțe, jucării, dulciuri, felicitări și scrisori către niște prieteni necunoscuți, pe care i-au îmbrățișat la finalul săptămânii trecute, în urma unei vizite făcute la Belcești. Mesageri au fost Mihnea, Luca, Matei și David, alături de care s-au aflat Nicolae, Ioana și Daria, ultimii trei fiind voluntari ai Asociației Kre@tivIS, un ONG care susține proiectele culturale și educative dedicate copiilor și tinerilor și care a lansat campania „Daruri de Crăciun pentru copiii isteți.

„Mi-aș dori o păpușă Barbie de Crăciun”

Cu ajutorul multor oameni de bine, pentru care sărbătorile de iarnă sunt un alt motiv de a dărui, ei au derulat o campanie în care au strâns cadouri pentru copilașii din Belcești. În sacul lui Moș Crăciun s-au așezat dulciuri, jucării, jocuri, cărți, hăinuțe, fructe și multe alte lucruri care aduc bucurie, dar nu o completează pe deplin așa cum face dragostea pentru oameni, pe care ei au oferit-o din plin. În Muzeul Satului din Parohia „Sfântul Nicolae” s-au adunat, pe rând, peste o sută de copilași mai puțin norocoși. „Mi-aș dori o păpușă Barbie de Crăciun”, a spus, cu ochii aproape în lacrimi, o copiliță de numai cinci ani. Și cum ne aflăm în perioada magiei, păpușa Barbie a poposit imediat în brațele micuței, care a înlocuit tristețea cu veselia. „Am venit eu în locul nepoților, le-ar fi fost greu să străbată ulița prin noroi. Noi nu avem o situație foarte bună, dar ne iubim familia așa cum este și ne bucurăm să fim împreună”, a spus o bunicuță în timp ce își făcea semnul crucii, în semn de mulțumire pentru darurile primite de la patru năstrușnici de la Școala Gimnazială „Otilia Cazimir”, din Iași. „Trebuie să fim atenți nu doar la cadouri, ci și la copii pentru că noi am scris pe fiecare pachet cui îi este adresat. Adică vârsta și dacă este fetiță sau băiat. Eu m-am bucurat să dăruiesc, este frumos să îți faci noi prieteni, am aflat de la Mihnea, un puști cu ochi albaștri, simpatic și foarte harnic. Alături de Luca, Matei și David, colegii săi de clasă cu care a venit la Belcești, ca mesageri ai celorlalți elevi din clasa coordonată de prof. înv. Bogdan Pârâială, el a împărțit daruri la peste o sută de copilași pentru care Moș Crăciu a venit mai devreme. „Este așa frumos să dăruiești”, a spus David, în timp ce Luca legase deja o prietenie cu un băiețel căruia îi oferise un dar: „Eu l-am împachetat. M-am bucurat mult să știu că jucăriile vor ajunge la un băiețel”. „Deja am văzut cum se bucură de darul meu, sunt atât de fericit”, a spus și Matei.

Donație pentru muzeu, daruri pestru copii

Martor al acestor fapte de bunătate a fost Muzeul Satului, care este în grija Mariei Formagiu, fost profesor de religie. Muzeul a fost amenajat de către preotul paroh Andrei Florariu, care a dorit astel să scrie o pagină de istorie vie. „Am adunat obiecte din satele din comună, de la oamenii care au vrut să doneze și să ducă tradițiile mai departe, a spus parohul, apoi a binecuvântat noua donație primită de la o ieșeancă, Petronela Ciopeică, prin grija căreia așezământul s-a îmbogățit cu un costum popular vechi de peste 300 de ani. „Este un costum de copil, cusut în punct, cu fire albastre, a spus Petronela Ciopeică, în timp ce mâinile nu mai pridideau să împartă daruri copilașilor sosiți la biserică.

„I-am cunoscut pe copilașii din Belcești la sărbătoarea Sfântului Nicolae. Am promis că vom reveni și am respectat promisiunea! La Belcești am găsit o parohie unde educația este pe primul loc și niciun efort nu este prea mare pentru a-i ajuta pe copiiii isteți! Ne bucurăm de noii noștri prieteni. Aici vom face cea de-a noua biblioteca Kre@tivIS, un alt proiect pe care îl avem în derulare cu mult succes. Ne dorim să sprijinim elevii cu drag de învățătură , a spus Geanina Enache, co-fondator al asociației Kre@tivIS.

La fel cum se întâmplă în multe sate din Moldova și nu numai, darurile ajung greu la copii, din motive neștiute. Unii dau vina pe drumuri, alții pe faptul că nu cunosc situațiile celor mici și cumva au dreptate, însă lipsa de atenție este, de multe ori, legată și de indiferență. Este adevărat că oamenii buni oferă ajutor dacă poveștile celor mici ajung la ei, așa cum a fost în cazul campaniei derulate de Asociației Kre@tivIS. „La noi în sat rareori vin oameni care să ofere daruri copiilor și de aceea acest sprijin este minunat. Noi vrem să susținem educația și performanța. Avem copii de nota 10 în comună, avem și olimpici și vrem să-i ajutăm să își facă o carieră frumoasă, de aceea orice ajutor este binevenit. Avem în plan deschiderea unui centru de performanță pentru acești elevi cu realizări frumoase”, a spus preotul Andrei Florariu, parohul din Satul Nou și un bun prieten al elevilor cu note mari în catalog, dar și al celor cu care soarta nu este prea blândă.

Fără să rostească niciun cuvânt, nici copilașii din Belcești, și nici noii lor prieteni de la Iași, au stabilit, prin gânduri și fire de iubire care mereu se țes în preajma Crăciunului, să se revadă și să facă împreună lucruri uimitoare nu prin amploare, ci prin dăruire și iubire pentru că așa se leagă mereu adevăratele prietenii. Mereu sunt legate prin fire magice, așa cum s-a întâmplat la Belcești!

Maura ANGHEL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

VIDEO Stadiul lucrărilor pregătitoare construirii SRU Iași la o lună de la deschiderea șantierului
17/05/2024 19:26

 Lucrările pregătitoare construirii Spitalului Regional de Urgentă (SRU) Iasi au ajuns la un stadiu de 20% in executie la o lună de la deschiderea santierului: constructorul spune că lucrăr ...

O nouă campanie de recrutare de gradați, la Iași. La precedenta, aproape jumătate dintre candidați au picat proba fizică
17/05/2024 19:24

Brigada 15 Mecanizată „Podu Inalt” Iasi organizează o nouă campanie de recrutare de soldati gradati profesionisti, după ce, la precedenta, aproape jumătate dintre candidati au picat proba fizică. Per ...

Polițiștii și DIICOT au descins peste traficanți care vindeau droguri copiilor din județe din Moldova: Patru indivizi au fost reținuți
17/05/2024 19:07

Patru traficanti care din 2023 pană in prezent au vandut canabis consumatorilor din judetele Neamt, Suceava, Botosani si Iasi, in special copiilor, au fost retinuti de politisti si de procurorii DIICOT. Procu ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
17/05/2024 19:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

Marcel Ciolacu, de pe șantierul autostrăzii Moldova: Am transformat MOLDOVA în regiunea cu cele mai mari investiții publice în infrastructură
17/05/2024 16:15

Marcel Ciolacu, aflat vineri in vizită in judetul Iasi, anuntă că ,,Autostrada Moldovei este cea mai mare sansă pentru companiile judetului Iasi si angajatii locali la prosperitate economică, cu venituri i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei