De ce-şi abandonează aşa uşor Iaşul monumentele ?

 

Dorian OBREJA

 

Potrivit datelor avute la dispoziţie, numai în municipiul Iaşi există peste monumente istorice ce ocupă 94 de pagini ; doar cele arhitecturale depăşesc cifra de 700. Dacă e să extindem numărătoarea la scara întregului judeţ, cifra devine, cu certitudine, mult mai mare. Sunt obiective cu care ar trebui să ne mândrim, dar de care, mai ales, ar trebui avut grijă, pentru că multe dintre ele se ruinează încet, dat sigur, fiecare zi de neintervenţie făcând să crească acele costuri necesare unei eventuale restaurări. Cât despre procesul menţionat la urmă, este derizoriu : într-o situaţie valabilă în urmă cu 6 ani, doar trei clădiri clasificate drept monumente erau supuse restaurării, în vreme ce mai mult de şase erau în primejdie de autodemolare ! Motivul principal invocat ? Lipsa banilor alocaţi acestui capitol...Bine că pentru toate fanteziile şi aberaţiile se găsesc sumele necesare, şi încă mari, dar acolo, cu siguranţă, sunt interese, comisioane ş.a.m.d.   În discuţii – neoficiale – cu unii reprezentaţi ai autorităţilor locale, instituţiilor & firmelor de profil, am aflat, cu stupoare, dar şi indignare, că, în unele cazuri, nu doar lipsa de bani este cauza neintervenţiilor, ci, pur şi simplu, nepăsarea, neimplicarea celor care ar avea misiunea de a face demersurile necesare.

Aş da doar două exemple, semnificative. O biserică din satul Poiana cu Cetate, ctitorită de către boierul Cujbă, a fost ridicată începând cu  1609 ; nu ştiu dacă ruinele care au mai rămas în picioare vor mai rezista câţiva ani. Consiliul local al comunei Grajduri, dar poate şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei ar fi trebuit să încerce a rezolva situaţia. Tot prin zonă se află o bijuterie : suma lucrărilor realizate în mai multe ediţii ale taberei de sculptură din Poiana cu Schit ; aici, iarăşi consiliul local, de data asta al comunei Scânteia, dar şi Direcţia Judeţeană de Cultură ar fi putut fi «actorii» principali.

Să zicem că exemplele date sunt departe de Iaşi, se «văd» mai greu şi «cântăresc» mai puţin. Dar nici în municipiu situaţia nu e mai roză. Presa a semnalat, în mai multe rânduri, abandonarea Turnului de strajă de lângă Palatul Culturii, ca şi dispariţia misterioasă a celei mai mari părţi a Lapidarium-ului aflat, până la un moment dat, lângă acelaşi palat. Nu numai că nu s-a întreprins nimic, dar niciun răspuns nu a venit – cei care ar fi trebuit să o facă fiind, probabil, ocupaţi cu cestiuni mult mai arzătoare...

Astăzi – neînsufleţit de prea mari speranţe, după atâtea experienţe amare şi dezamăgitoare – semnalez starea în care se află monumentul istoric ce are codul de clasificare IS-II-m-B-03952. Este vorba, mai pe înţelesul tuturor, de Podu de Piatră, construit la începutul secolului al XIX-lea, pentru traversarea Bahluiului. În a doua jumătate a secolului ulterior, a fost realizat, lângă el, un pod nou şi solid, care a preluat traficul de maşini şi tramvaie. Podul vechi a fost abandonat – atât de vădit, încât nici lucrările de modernizare a albiei râului nu au ajuns la el, deşi era vorba de doar câteva zeci de metri !!!  

La faţa locului sau prin intermediul fotografiilor de pe internet, se poate vedea starea tot mai accentuată de degradare a monumentului, care a devenit loc de adăpost pentru oameni fără locuinţă. Dar nu se ştie pentru câtă vreme, întrucât, dacă dezmembrarea va continua, va deveni de actualitate cântecul «Podul de piată/ s-a dărâmat/ a venit apa/ şi l-a luat...».

Iaşul mai are, din fericire, multe monumente istorice. Dar, din păcate, şi din ce în ce mai multe monumente ale nepăsării !