Dragoş Pătraşcu – întoarcerea fiului esenţializator

Iniţial, am dorit ca titlul acestor rânduri să fie ”maximum in minimum”, tradus prin maximum de esenţă în minimum de spaţiu, dar am gândit că, aşa cum, cu alt prilej, supranumisem personajul-subiect „grafi/magi/cianul”, şi de această dată merita un calificativ adecvat celor expuse.

„Ţara mea e Iaşul şi revin cu o expoziţie personală după 30 de ani”, declara, prin 2014, artistul vizual Dragoş Pătraşcu. De atunci, el a început să se întoarcă tot mai des în „ţara” sa. Dar nu oricum. Pe de o parte, din ce în ce mai îmbogăţit cu experienţele avute în alte ţări (situându-se, de aceea, la antipodul ipostazei de fiu risipitor) pe care le dăruieşte concitadinilor; pe de altă parte, din ce în ce mai acasă, ţinând cont că, din 2020, există, în oraşul amintit, galerii de artă plastică purtând (împotriva modestiei sale) numele artistului, situate în complexul cultural al Editurii „Junimea”, din Parcul Copou.

Drept mîrturie, rememorez, sintetic; primul trimestru al anului menţionat s-a situat, la Iaşi, în zona artelor vizuale, sub semnul lui Dragoş Pătraşcu: în ianuarie şi februarie, prin expoziţia-instalaţie intitulată „La maree de la memoire”, ce a „invadat” mai tot spaţiul Institutului Cultural Francez; iar în februarie-martie, prin inaugurarea simezelor galeriei mai sus pomenite, cu expoziţia „Poezia este floare la ureche”, subintitulată, pour les connaisseurs, «Scrisoare către Gellu Naum».

Şi acum revenirea (tot în expoziţia din Parcul Copou) poartă amprenta originalităţii şi provocării, întrucât face punte între doi ani, de la începutul lui decembrie 2021, până la finele lui ianuarie 2022. Iar originalitatea şi provocarea nu aveau, desigur, a se opri, în cazul lui Dragoş Pătraşcu, la formă ! Îmi mărturisea că a rămas fascinat, la Paris, de o expoziţie cu o singură lucrare şi a început să viseze, de atunci, la o experienţă asemănătoare. A mers doar până la un punct, întrucât pe simeze se află cinci desene, nu doar unul. Însă nici nu avea cum, dat fiind că acelea fac parte dintr-un ciclu în lucru, ţinând cont că ele au «văzut» deja spaţii expoziţionale la Veneţia şi Essen, dar, mai ales, fiind văzute şi apreciate de critici şi iubitorii de artă.

Numele expoziţiei – «Negru şi roşu» - poate fi luat în discuţie ca o replică la un cunoscut roman al lui Stendhal, deşi eu aş opta, mai degrabă, pentru alegerea celor două culori (şi a ordinii lor) drept simboluri pentru alte ipostaze/stări/situaţii, trimiţând fie la binomul Thanatos-Eros, fie la plasarea într-un joc de noroc, unde se poate miza, apoi  câştiga sau pierde, pariind pe negru sau roşu...Atenţie, însă : în cea din urmă variantă, nici nu poate fi vorba de expresia «rien ne va plus» ; dimpotrivă, întrucât, după cum am mai amintit, proiectul continuă, se află în plină desfăşurare.

Cele cinci lucrări de acum –«Nu»,  «Răscrucea», «Iguana», « Şoapta » şi «Medeea» - (desene acril pe hârtie manuală indiană), pot fi receptate şi înţelese pe deplin doar parcurgând «profesiunea de credinţă» a autorului - pe care o voi reda, integral, cu alt prilej şi din care extrag, acum, finalul : «Plonjarea în sine, splendoarea îndoielii, frumuseţea urâtului, lumea ca un mare miracol, acea moralitate a întâmplării care este umorul (de cele mai multe ori amar), fuga de hipnoza culturală, de tirania invizibilă a trendurilor, spaima că civilizaţia vrea altceva decât cultură, interesul excepţional pentru puterea cuvântului - toate acestea reprezintă preocupările mele majore în momentul de faţă. În acelaşi timp, simt iluzia libertăţii cum mă bate ironic pe umăr, eu continuând să desenez ca şi cum acest lucru ar avea urmări...».

După acest fragment de confesiune, «rien ne va plus» ? Încerc, şi eu, precum subiectul acestor rânduri, să afirm şi susţin contrariul. Artişti precum Dragoş Pătraşcu şi expoziţii precum cea de acum fac din Iaşi, neoficial, dar faptic, ceea ce e mai important, o capitală a culturii pe deplin egală valoric şi sincronă ca actualitate a abordării cu altele din lume !

P.S. Reamintesc, expoziţia poate fi vizitată până la sfîrşitul lunii ianuarie.

 

 

Dorian OBREJA