Apartamente-chilipir la început de an
Dimensiune font:
Cine a reuşit să strângă aproximativ 25.000 de euro poate deveni peste noapte proprietarul unui imobil. Ofertele de apartamente la preţuri avantajoase au crescut în Iaşi în ultima perioadă. Mai mult, chiar cu 15.500 de euro oricine îşi poate cumpăra o garsonieră în centrul oraşului.
Ieşenii care au pus bani deoparte şi care vor să se mute în casă nouă au la dispoziţie în această perioadă, în municipiu, o serie de oferte interesante. Cu suma de maximum 25.000 de euro orice persoană poate deveni proprietar de apartament. Bineînţeles, condiţiile şi zona în care acestea sunt amplasate sunt pe măsura bugetului, dar o căutare insistentă poate scoate la iveală şi adevărate chilipiruri.
În medie, un apartament cu o cameră, ideal pentru burlaci sau pentru o familie la început de drum poate fi achiziţionat cu aproximativ 20.000 de euro. Astfel, o garsonieră în cartierul Tătăraşi, zona Dispecer poate fi cumpărată chiar şi cu 18.000 de euro. Aceasta este amplasată într-un bloc construit în anul 1976, are 20 de metri pătraţi şi este mobilată şi utilată. Aceasta are, de asemenea, aer condiţionat, gresie, faianţă, uşă metalică la intrare, tâmplărie PVC, repartitoare şi este izolată termic.
Garsonieră în centru cu 15.500 de euro
Ieşenii care ţin morţiş să locuiască în centru îşi pot cumpăra în această perioadă o garsonieră. Cu doar 15.500 de euro oricine poate deveni proprietarul a 19 metri pătraţi în zona ultracentrală, într-o clădire de tip vilă. Garsonierele sunt amplasate la parter, primul etaj şi la mansardă şi sunt şi mobilate şi dotate cu gresie, faianţă, baie cu duş sau cădiţă de duş, parchet laminat, tâmplărie PVC şi uşă metalică. „Garsonierele sunt ideale pentru investiţie sau pentru locuit, imobiluil este la cinci minute de UMF”, spun agenţii imobiliari care se ocupă de respectivele apartamente.
Cu toate acestea, probabil cea mai avantajoasă oferă imobiliară din Iaşi este constituită, în prezent, de un apartament cu două camere ce poate fi achiziţionat cu doar 19.000 de euro. Conform site-ului imobiliareiasi.ro, acesta este amplasat în zona Alexandru cel Bun, are 40 de metri pătraţi, două camere decomandate şi se află într-un bloc ridicat în anul 1978. „Imobilul este simplu, aflat la etaj intermediar, are cablu TV, internet, telefon, interfon, scară liniştită, acte în regulă, întabulare. În imediata apropiere aveţi licee, şcoli, grădiniţe, piaţă, parcuri, spaţii amenajate de joacă pentru copii, poştă, farmacii, biserică, bănci, complex comercial, mijloace de transport în comun spre toate zonele”, spun reprezentanţii agenţiei care intermediază vânzarea apartamentului.
Executările, „aur” pentru cumpărători
Executările silite reprezintă o sursă ideală pentru cei care vor să-şi achiziţioneze un apartament cu bani puţini. Cu 25.000 de euro (113.250 de lei) cei interesaţi pot să cumpere în Iaşi, pe Bulevardul Nicolae Iorga, un apartament cu trei camere, scos la vânzare de Volksbank. Imobilul are o suprafaţă utilă de 53 de metri pătraţi şi este amplasat la ultimul etaj al unui bloc cu patru nivele.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau