Cursuri pentru managementul deşeurilor la Camera de Comerţ
Dimensiune font:
Companiile care deţin sau produc deşeuri îşi pot specializa, conform legii, personalul pentru a putea gestiona mai bine această problemă, în perioada 19 – 20 iunie. Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi organizează cursuri acreditate pentru Responsabili cu gestionarea deşeurilor. „Cursul va fi susţinut de către o persoană specializată din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi, cu experienţă în domeniu. Acesta va avea o durată totală de opt ore şi se va desfăşura cu începere de la ora 16.00”, explică reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.
Printre temele care vor fi abordate se numără legislaţia, organizarea actelor normative din domeniu, obligaţiile legale care le revin operatorilor economici, soluţiile practice, gestionarea şi trasabilitatea deşeurilor.
Taxa de participare este de 300 de lei, iar informaţii suplimentare pot fi obţinute de la coordonatorul Centrului de Training, la adresa de mail scoala@cciasi.ro. (Dana Chiru)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau