Întârzierile din programul „Rabla“ reduc piaţa auto
Dimensiune font:
* livrările totale de autovehicule pe piaţa românească au scăzut cu 11% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut * o explicaţie pentru această situaţie este dată de faptul că programul de înnoire a parcului auto începe anul acesta cu aproape două luni mai târziu
Livrările auto pe luna mai ar putea fi mai scăzute decât au fost în luna anterioară, atât din cauza faptului că au existat mai multe zile libere, dar şi pentru că Programul „Rabla 2013“ a întârziat faţă de anul trecut cu aproape trei luni. „Încă nu avem datele consolidate pe luna mai, suntem în proces de colectare a lor. Este posibil ca piaţa să fie mai jos pentru că au fost foarte multe zile libere. Plus că Programul Rabla a demarat anul trecut în aprilie, iar anul acesta efectiv poate începe săptămâna viitoare, dar în iunie. Acest fapt afectează piaţa auto. Impactul Programului Rabla nu poate fi văzut decât peste două-trei luni şi numai atunci putem trage nişte concluzii”, a explicat Marius Tudor, secretar general al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Conform datelor APIA, livrările totale de autovehicule (autoturisme şi vehicule comerciale) pe piaţa auto au înregistrat, în primele patru luni ale anului 2013, o scădere de 11%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012. În România, în continuare, vânzările sunt susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice (81% din total în luna aprilie), cele către persoanele fizice reprezentând doar 19% din total.
Dacia Duster, în topul producţiei
Producţia naţională a înregistrat, în luna aprilie, o creştere de 9,3% faţă de luna precedentă, ceea ce face ca, în primele patru luni ale lui 2013, să fie consemnată o creştere totală faţă de 2012 de 33,6% la un volum total de 147.053 de unităţi, cifră datorată în exclusivitate producţiei de autoturisme, dar şi unei scăderi complete a producţiei de vehicule comerciale. Volumele cele mai mari la patru luni le înregistrează Dacia Duster (44.013 unităţi), urmat de Dacia Sandero (37.425 de unităţi), Dacia Logan (35.463 de unităţi) şi Ford B-MAX (30.147 de unităţi).
La export, în intervalul ianuarie-aprilie s-a înregistrat o creştere generală de 22,1%, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut, volumul total fiind de 124.837 unităţi. Cel mai exportat model, în luna aprilie, a fost Dacia Duster cu 11.495 de unităţi), urmat de Sandero cu 11.101 unităţi şi B-MAX 7.553 de unităţi, ordinea fiind aceeaşi şi pe totalul anului 2013. (Dana Chiru)
Topul pe mărci la patru luni din acest an este format din: Dacia, cu 5.248 de unităţi vândute, urmată de Volkswagen cu 2.082 de unităţi, Skoda cu 1.517 unităţi, Renault cu 1.034 unităţi, Ford cu 961 de unităţi şi Hyundai cu 917 unităţi.
Aproape 400 de dosare au fost depuse de către colectori şi producători sau dealeri auto în cadrul programului Rabla 2013. Distribuirea tichetelor valorice va începe spre finalul săptămânii viitoare.
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau