Ministrul Agriculturii: România produce mai mulţi cartofi decât consumă

1-leguma-saptamanii-cartofii-noi_size1

Dimensiune font:

| 16-03-2022 18:45


România produce mai mulţi cartofi decât consumă iar singurul element care ne lipseşte din acest peisaj sunt depozitele de cartofi, pentru care vom avea un program în valoare de 50 de milioane de euro în viitorul Plan Naţional Strategic, a declarat, miercuri, după şedinţa de Guvern, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.



“Pentru prima dată în ultimii ani avem o alocare bugetară de 15 milioane de lei sprijin direct către producătorii de cartofi. România produce mai mulţi cartofi decât consumă şi decât ar avea nevoie în mod uzual. Singurul element care ne lipseşte din acest peisaj erau depozitele de cartofi, iar pe acest aspect am venit cu un program prin care vom finanţa în Planul Naţional Strategic viitor cu 50 de milioane de euro înfiinţarea de depozite. Sigur, lucrurile se vor corecta în timp”, a spus Chesnoiu.

Ministrul de resort a menţionat, în acelaşi timp, că, în momentul de faţă, nu se pune problema unei plafonări a preţurilor la alimente, dar există o serie de analize pe baza cărora se vor anumite decizii, dacă situaţia o va impune.

“Sunt scenarii pe care noi le-am luat în analiză, şi nu de acum de la criza ucraineană, de la acest conflict armat, ci încă de la preluarea mandatului, pentru că ele trebuie să fie pregătite şi atunci când apar dezechilibre sau situaţii în care trebuie să intervii să le ai la dispoziţie să le poţi aplica. În momentul de faţă nu se pune problema unei plafonări a preţurilor (la alimente, n.r.). În momentul în care se constată că se depăşesc anumite marje, atunci se poate interveni şi cu siguranţă nu o să ezităm să luăm aceste decizii când se impune. Avem pregătite mai multe scenarii, dar nu mergem pe bănuieli, ci pe situaţi factuale şi atunci când se impune, cu siguranţă intervenim”, a subliniat oficialul.

În ceea ce priveşte limitarea exporturilor de cereale, demnitarul a afirmat că, în mod sigur, “nu vom ezita să luăm orice decizie care să ne asigure necesarul de consum intern, dar nu se pune problema în acest moment”.

“Avem stocuri de legătură şi avem necesarul intern pentru principalele cereale în România. Dacă se va impune, cu siguranţă nu vom ezita să luăm orice decizie care să ne asigure necesarul de consum intern, dar nu se pune problema în acest moment. Haideţi să vă explic cum este şi cu aceste interziceri la export, pentru că s-a vorbit foarte mult în spaţiul public. Nicio ţară nu a impus interdicţie la export în sensul în care s-a înţeles că niciun bob de grâu sau de porumb nu iese din ţara respectivă. Inclusiv Ungaria, care a introdus licenţe la export, adică orice tranzacţie cu cereale se raportează statului maghiar se analizează tranzacţia respectivă dacă pune în pericol stocurile necesarului intern de consum şi se acordă această licenţă sau nu. În momentul de faţă nu discutăm de interdicţii decât, evident, în Rusia, care a introdus la nivel global o panică generalizată prin agresiunea militară împotriva Ucrainei. Din punct de vedere al României, noi suntem stabili din toate perspectivele legate de asigurarea stocurilor cu produse agroalimentare”, a precizat Adrian Chesnoiu.

Potrivit celor mai recente date publicate de Institutului Naţional de Statistică, cartofii se află printre alimentele care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, cu o creştere de preţ de 30,58% în intervalul februarie 2021 - februarie 2022. AGERPRES 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Cum a „tocat“ statul român banii de reactoare noi la Cernavodă
18/07/2024 17:57

Acum Romania nu mai ştie ce unităţi să mai pornească pentru a ţine becurile aprinse. Ieri, Romania a fost din nou cea mai scumpă piaţă spot de energie din Europa. Din 2016, de cand companiile energeti ...

Afacerile în construcții sunt în declin
18/07/2024 13:53

Lucrările de construcţii au scăzut cu 1% in Uniunea Europeană (UE) şi cu 0,9% in zona euro in mai, comparativ cu luna precedentă, cand se inregistrase un nivel stabil in UE şi un declin de 0,4% in zona e ...

Dezvoltarea activității TRUEVETCARE SRL – Comunicat de presă
18/07/2024 09:48

COMUNICAT DE PRESĂ Data: 18.07.2024 Dezvoltarea activitătii TRUEVETCARE SRL SC TRUEVETCARE SRL anuntă demararea implementării proiectului cu titlul: “Dezvoltarea activitătii TRUVETCARE SRL&rd ...

Aurul a atins un nou maxim istoric
17/07/2024 22:12

Pretul gramului de aur a urcat miercuri la maximul istoric de 361,0678 lei, metalul galben atingand, după două luni, un nou record de 2.482,80 dolari/uncie. Cresterea se datorează comentariilor făcute la i ...

Levi9 inaugurează un nou sediu în Silk District Office, Iași
17/07/2024 19:14

 17 iulie, Iasi – Levi9 Technology Services anuntă deschiderea noului său sediu in Silk District Office, la Iasi. Această relocare strategică este concepută pentru a sprijini echipa noastr ...

„Sardeluța marinată” românească, înscrisă în Registrul specialităților tradiționale garantate al Uniunii Europene
17/07/2024 15:02

„Sardeluta marinată” romanească a fost inscrisă oficial miercuri in Registrul specialitătilor traditionale garantate al Uniunii Europene, informează Ministerul Agriculturii. Astfel, celor 13 p ...

FINALIZARE PROIECT GRADINITA COTNARI 2024  Data: 12.07.2024 REABILITARE, MODERNIZARE ȘI DOTARE GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL COTNARI, COMUNA COTNARI, JUDEȚUL IAȘI
17/07/2024 09:30

 FINALIZARE PROIECT GRADINITA COTNARI 2024 Data: 12.07.2024 REABILITARE, MODERNIZARE SI DOTARE GRĂDINITA CU PROGRAM NORMAL COTNARI, COMUNA COTNARI, JUDETUL IASI

Cursul euro a revenit la valorile din octombrie 2023
16/07/2024 21:37

Nivelul redus al aversiunii fată de risc din marile piete financiare, diminuarea cererii de valută si majorarea incasărilor la nivelul caselor de schimb, au asigurat aprecierea monedei nationale. Cursul e ...

Cooperativele de energie, soluția scăderii facturilor la electricitate. Costuri mai mari pentru prosumatorii de energie. Legile scumpesc energia verde
16/07/2024 16:03

Facturile umflate de criza energetică au determinat aparitia comunitătilor (cooperativelor) de energie, care sunt o asociere de persoane fizice si/sau juridice care produc energie verde. Ele au drept scop obt ...

Control total: Ciucă și Ciolacu vor să introducă un CNP fiscal pentru fiecare persoană, pentru a putea avea acces la toate cheltuielile private ale cetățenilor
16/07/2024 08:31

Ministerul Finantelor, condus de Marcel Bolos, vrea să instituie un Cod de Identificare Fiscală pentru fiecare cetătean in parte, astfel incat statul să controleze fiecare cheltuială a persoanelor. Proiec ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei