Primăriile ieşene, neinteresate de internetul oferit gratuit de UE

default

Dimensiune font:

| 13-04-2018 05:00

* doar 25 de primării din judeţul Iaşi s-au arătat interesate să intre în programul de implementare gratuită a reţelelor Wi-Fii * celelalte judeţe ale Regiunii de Nord-Est se situează peste media naţională în ceea ce priveşte solicitările - Suceava (43,3%), Vaslui (43%), Bacău (36,5%), Botoşani (34,6%), Neamţ (33,7%)

  După câteva săptămâni de la demararea programului Uniunii Europene de implementare gratuită a reţelelor Wi-Fi, pentru care UE va aloca 120 milioane euro şi prin care se urmăreşte introducerea gratuită a internetului în multe zone din Europa, puţine sunt primăriile din ţară care s-au arătat interesate – au solicitat să se înscrie în program 1.036 unităţi administrativ-teritoriale din România, dintr-un total de 3.228..

Dintre cele şase judeţe ale Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, doar Iaşul nu a reuşit să depăşească media naţională, care a ajuns la 32 la sută. Din judeţul Iaşi, până aseară au solicitat să intre în program 25 de primării, ceea ce reprezintă 25 la sută din total (98) – Aroneanu, Balş, Bârnova, Butea, Ciorteşti, Cotnari, Cozmeşti, Cristeşti, Draguşeni, Golăieşti, Lungani, Miroslava, Mogoşeşti-Siret, Municipiul Iaşi, Municipiul Paşcani, Oraş Hârlau, Plugari, Probota, Rediu, Scânteia, Scobinţi, Tătăruşi, Ţuţora, Ungheni şi Victoria.

Celelalte judeţe ale Regiunii de Nord-Est se situează peste media naţională în ceea ce priveşte solicitările - Suceava – cu 113 cereri din partea unităţilor administrativ-teritoriale, ceea ce reprezintă 43,3 la sută, Vaslui - 86 (43 la sută), Bacău – 93 (36,5 la sută), Botoşani – 78 (34,6 la sută), Neamţ – 83 (33,7 la sută).

Ce urmăreşte UE cu WiFi4EU

Reprezentanţii oraşelor şi comunelor care vor să participe la proiectul WiFi4EU pentru a avea puncte de acces la internet prin Wi-Fi gratuit vor trebui să se înregistreze într-un portal special. Acolo, oficialii oraşelor şi comunelor vor trebui să ofere toate informaţiile necesare pentru a primi finanţarea, însă nu se ştie cât poate dura întregul proces de finanţare.

Conform reprezentanţilor UE, într-o primă fază va fi oferită finanţare pentru 1.000 de localităţi, fiecare ţară dintre cele membre urmând a primi finanţare pentru minim 15 localităţi. Până în 2020, UE va aloca 120 de milioane de euro pentru finanţarea acestor investiţii, aşa că rămâne de văzut câte localităţi din România vor dori să profite de acest program.

Prin această iniţiativă, Comisia Europeană finanţează în premiera achizitia şi instalarea de către municipalităţi a unor puncte de acces gratuit la internet wifi în spaţiile publice. Datorită programului WiFi4EU, comunităţile locale vor putea oferi conexiune la internet de înaltă calitate cetăţenilor şi vizitatorilor, încurajând în acelaşi timp dezvoltarea de servicii digitale inovatoare. Finanţarea se va face pe bază de cupoane în valoare de 15.000 de euro fiecare. Autorităţile locale vor avea libertatea de a alege furnizorul care va fi plătit de Comisia Europeană”, susţin cei de la Comisia Europeană.

WiFi4EU este un proiect foarte interesant, care poate aduce Wi-Fi gratuit pentru foarte multe oraşe şi comune din România, însă totul depinde şi de oficialităţile locale. Însă, cum la noi implementarea de noi proiecte europene se face anevoios, cu fel de fel de piedici birocratice, n-ar fi exclus să rămânem pe dinafară şi de acestă dată. Mai precis, să nu poată beneficia de aceste avantaje, extrem de importante pentru aceste vremuri, decât foarte, foarte puţini cetăţeni. Nicoleta ZANCU

Lista localităţilor din cele şase judeţe ale Regiunii de Dezvoltare Nord-Est care vor avea internet gratuit prin WiFi4EU, potrivit datelor din 12 aprilie 2018.

 

Iaşi

  1. Aroneanu

  2. Balş

  3. Bârnova

  4. Butea

  5. Ciorteşti

  6. Cotnari

  7. Cozmeşti

  8. Cristeşti

  9. Draguşeni

  10. Golăieşti

  11. Lungani

  12. Miroslava

  13. Mogoşeşti-Siret

  14. Municipiul Iaşi

  15. Municipiul Paşcani

  16. Oraş Hârlau

  17. Plugari

  18. Probota

  19. Rediu

  20. Scânteia

  21. Scobinţi

  22. Tătăruşi

  23. Ţuţora

  24. Ungheni

  25. Victoria

 

Botoşani

  1. Băluşeni

  2. Broscăuţi

  3. Copălău

  4. Cordăreni

  5. Cristineşti

  6. Dângeni

  7. Dobârceni

  8. Hilişeu-Horia

  9. Ibăneşti

  10. Manoleasa

  11. Mihai Eminescu

  12. Mihăileni (Harghita)

  13. Mileanca

  14. Mitoc

  15. Municipiul Botoşani

  16. Municipiul Dorohoi

  17. Oraş Bucecea

  18. Oraş Darabani

  19. Oraş Ştefăneşti (Botoşani)

  20. Păltiniş (Botoşani)

  21. Pomârla

  22. Răchiţi

  23. Ştiubieni

  24. Todireni

  25. Truşeşti

  26. Viişoara (Teleorman)

  27. Vlăsineşti

 

Bacău

  1. Balcani

  2. Caşin

  3. Corbasca

  4. Dămieneşti

  5. Dealu Morii

  6. Dofteana

  7. Gârleni

  8. Gioseni

  9. Gura Văii

  10. Helegiu

  11. Izvoru Berheciului

  12. Letea Veche

  13. Luizi-Călugăra

  14. Mănăstirea Caşin

  15. Municipiul Bacău

  16. Municipiul Moineşti

  17. Nicolae Bălcescu (Călăraşi)

  18. Oraş Buhuşi

  19. Oraş Dărmăneşti

  20. Oraş Slănic Moldova

  21. Orbeni

  22. Parincea

  23. Pârjol

  24. Plopana

  25. Podu Turcului

  26. Poduri

  27. Prajesti

  28. Racova

  29. Săuceşti

  30. Secuieni (Harghita)

  31. Solonţ

  32. Urecheşti (Vrancea)

  33. Valea Seacă (Bacău)

  34. Zemeş

 

Neamţ

  1. Agapia

  2. Alexandru cel Bun

  3. Bârgăuani

  4. Bicazu Ardelean

  5. Bodeşti

  6. Boteşti

  7. Brusturi (Bihor)

  8. Cordun

  9. Costişa

  10. Dobreni

  11. Dochia

  12. Dragomireşti (Dâmboviţa)

  13. Gârcina

  14. Grumăzeşti

  15. Horia (Constanţa)

  16. Municipiul Piatra Neamţ

  17. Municipiul Roman

  18. Pânceşti (Bacău)

  19. Petricani

  20. Pipirig

  21. Podoleni

  22. Poiana Teiului

  23. Români

  24. Săvineşti

  25. Tămăşeni

  26. Taşca

  27. Timişeşti

  28. Zăneşti

 

Suceava

  1. Adâncata (Suceava)

  2. Arbore

  3. Bălcăuţi

  4. Berchisesti

  5. Bilca

  6. Bosanci

  7. Buneşti (Braşov)

  8. Cacica

  9. Calafindeşti

  10. Cârlibaba

  11. Ciprian Porumbescu

  12. Comăneşti

  13. Cosna

  14. Crucea (Constanţa)

  15. Dorna Candrenilor

  16. Dorna-Arini

  17. Drăgoieşti

  18. Dumbrăveni (Constanţa)

  19. Fundu Moldovei

  20. Gălăneşti

  21. Grămeşti

  22. Hânţeşti

  23. Iacobeni (Suceava)

  24. Ilişesti

  25. Izvoarele Sucevei

  26. Marginea

  27. Municipiul Câmpulung Moldovene

  28. Municipiul Fălticeni

  29. Municipiul Rădăuţi

  30. Municipiul Suceava

  31. Municipiul Vatra Dornei

  32. Muşeniţa

  33. Oraş Dolhasca

  34. Oraş Gura Humorului

  35. Oraş Milişăuţi

  36. Oraş Siret

  37. Oraş Vicovu de Sus

  38. Păltinoasa

  39. Panaci

  40. Pârteştii de Jos

  41. Pătrăuţi

  42. Poiana Stampei

  43. Preuteşti

  44. Putna

  45. Rădăşeni

  46. Sadova (Dolj)

  47. Saru Dornei

  48. Serbăuţi

  49. Vereşti

 

Vaslui

  1. Alexandru Vlahuţă

  2. Băceşti

  3. Bălteni (Vaslui)

  4. Banca

  5. Blăgeşti (Bacău)

  6. Bogdăniţa

  7. Buneşti-Avereşti

  8. Codăeşti

  9. Cozmeşti (Iaşi)

  10. Dimitrie Cantemir

  11. Dodeşti

  12. Epureni

  13. Fălciu

  14. Fereşti

  15. Fruntişeni

  16. Găgeşti

  17. Ibaneşti (Vaslui)

  18. Iveşti (Galaţi)

  19. Municipiul Huşi

  20. Municipiul Râmnicu Vâlcea

  21. Muntenii de Jos

  22. Olteneşti

  23. Oraş Negreşti

  24. Pogoneşti

  25. Poieneşti

  26. Roşieşti

  27. Soleşti

  28. Stănileşti

  29. Şuletea

  30. Todireşti (Suceava)

  31. Tutova

  32. Vetrişoaia

  33. Viişoara (Cluj)

  34. Vinderei

  35. Voineşti (Iaşi)

  36. Zăpodeni

  37. Zorleni

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei