waitress-2376728-1920

Dimensiune font:

Propunere: Bacşişul ar putea fi evidenţiat separat pe bonul fiscal, fără a se supune cotei de TVA

| 11-02-2019 20:26

Bacşişul ar putea fi evidenţiat separat pe bonul fiscal, fără a se supune cotei de TVA, conform unei propuneri de modificare a legislaţiei făcută de Asociaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA).

 

 Dragoş Petrescu, preşedintele HORA, a precizat luni, într-o conferinţă de presă, că bacşişul nu ar trebui să se supună cotei de TVA, pentru că nu este asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii şi, ca urmare, bacşişurile oferite de clienţi se distribuie angajaţilor de către conducerea companiei. Petrescu spune că bacşişul ar trebui considerat venit din alte surse şi impozitat la sursă, prin aplicarea cotei de 10%.

Conform unui studiu prezentat de patronat, cultura bacşişului nu este atât de puternică în România încât acesta să fie obligatoriu. Există ţări în care bacşişul este inclus în nota de plată, dar se plăteşte şi ceva în plus, fiind cazul Italiei, Elveţiei sau Egiptului. şi sunt ţări unde este inclus în nota de plată şi nu se prectică plăţi suplimentare – Argentina sau Franţa.

În state ca Marea Britanie, Germania, Cehia, Turcia, Rusia sau SUA bacşişul este între 10% şi 20% din nota de plată, iar în Finlanda, Danemarca, Japonia sau China nu se lasă bacşiş.


În Uniunea Europeană, abordarea nu este unitară. Unele ţări, precum Spania, Bulgaria sau Ungaria, nu au nicio reglementare în legislaţie legată de acest subiect. În Franţa, bacşişul este inclus pe bon, iar sumele sunt distribuite angajaţilor. Sunt considerate venituri ale angajaţilor şi taxarea se face la angajator.

În alte ţări, cum sunt Germania, Italia sau Cehia, aceste sume sunt incluse fie în preţul produselor, fie pe un rând separat pe bon, ca taxă pentru servicii, cuprinsă între 10% şi 15% din nota de plată. Sumele sunt venit ale companiei şi sunt distribuite angajaţilor şi astfel impozitate ca atare.

În SUA, unele state chiar au aprobat legi care să interzică bacşişul. Cele mai noi reglementări, propuse de Guvernul Trump în 2017, prevăd ca bacşişul să revină angajatorului în totalitate, iar acesta să decidă împărţirea lui între angajaţii care servesc şi cei din bucătărie. MEDIAFAX.RO

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Ministerul Finanţelor a trimis la Consiliul Economic şi Social proiectul de fiscalizare a bacşişului înainte de dezbatere
24/08/2019 12:09

 La sediul Ministerului de Finanţe a avut loc in 22 august dezbaterea publică privire la Proiectul Ordonanţă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2015 privind organizarea Loteriei bonurilor ...

LOCURI DE MUNCĂ STRĂINĂTATE  -  24  AUGUST   2019
24/08/2019 09:50

  Dacă reprezinţi o agenţie de recrutare, poţi obţine mai multe informaţii despre publicarea anunţurilor contactand Departamentul de Publicitate al Ziarului EVENIMENTUL REGIONAL ...

O nevoie stringentă a Iașului: spații de birouri de clasă A
23/08/2019 15:00

Iaşul se află in topul celor mai dinamice oraşe ale Romaniei, cu un ritm susţinut de creştere economică şi cu perspective de dezvoltare. Cel mai recent studiu realizat de Banca Mondială, “Rethin ...

Șoc pentru abonații Orange: Bani RETRAȘI din conturi, dintr-o EROARE. ”Recomandarea” companiei
23/08/2019 11:27

 Mai multi abonati ai companiei Orange au inregistrat plăti nejustificate către companie. Totul pare să fie dintr-o eroare tehnică, sustin reprezentantii companiei.    Mai multi clienti ai ...

Ministrul Fondurilor Europene: MII de afaceri start-up au fost finanţate prin Programul StartUp Plus şi StartUp
23/08/2019 11:16

 Programul StartUp Plus a finanţat 6.300 de firme startup din ţară, cu 482 de milioane de euro, iar Programul StartUp a acordat finaţări pentru 2.400 de noi afaceri in Diaspora alocand 75 de milioane ...

Loto 6 din 49. Rezultatele tragerilor de joi, 22 august, 2019
23/08/2019 10:11

  LOTO. LOTO 6/49. La tragerile de duminică, 18 august, Loteria Romană a acordat 22.767 caştiguri in valoare totală de 1.311.736,72 lei. LOTO. La Loto 6/49, la categoria I, se inregi ...

Penuria forţei de muncă se accentuează la Iaşi
21/08/2019 20:34

Pentru a şaptea lună consecutiv, statisticile AJOFM Iaşi inregistrează creştere in ce priveşte locurile de muncă vacante. S-a ajuns la un total de 1.031, cu aproape 150 mai multe decat la inceputul anulu ...

De ce este atât de interesat Donald Trump de Groenlanda: Potrivit estimărilor, Groenlanda deţine 38,5 milioane de tone de metale rare
21/08/2019 15:39

   Nu vă temeţi, locuitori ai Groenlandei! Cand/dacă insula va deveni proprietatea lui Donald Trump, acesta promite să nu construiască niciun zgarie-nori uriaş. Preşedintele american, mil ...

Ești persoană fizică și închiriezi apartamentul sau casa în scop turistic? ANAF spune că ai nevoie de casă de marcat
21/08/2019 15:31

 n cadrul unei sesiuni online, Agentia Natională de Administrare Fiscală (ANAF) a venit cu cateva precizări in ceea ce priveste persoanele fizice care inchiriază camere in scop turistic. Discutia a avu ...

Aproape 25.000 de ieşeni, executaţi silit de Fisc!
20/08/2019 18:49

Un segment important şi incredibil de mare din populaţia reală, matură şi responsabilă a judeţului are datorii către bugetul de stat, ieşite mult din termen. Atat de vechi, incat fiscul a trebuit să p ...