Salariaţii de la Oltchim ameninţă cu noi proteste
Dimensiune font:
Salariaţii de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au deblocat miercuri, după prânz, drumul naţional DN64, dar au ameninţat că vor relua protestele în zilele următoare deoarece până acum nu au primit niciun răspuns din partea reprezentanţilor Ministerului Economiei. „Am reuşit să-i conving pe oameni să deblocăm DN64, dar mâine (astăzi – n.r.) la ora 9.00 vom relua acţiunile de protest. Am discutat şi cu colegii de la Piteşti şi mâine vor fi prezenţi şi ei aici şi nu vom renunţa la proteste până când nu vom primi răspunsuri clare la lista noastră de revendicări”, a declarat Mihai Diculoiu, liderul Sindicatului Liber Oltchim. Peste 400 de salariaţi de la Oltchim au blocat miercuri dimineaţă drumul naţional DN 64 Râmnicu Vâlcea-Slatina, protestând astfel faţă de situaţia în care se află combinatul vâlcean şi exprimându-şi nemulţumirea că nu şi-au mai luat salariile din decembrie anul trecut. (Alina Stan)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau