Ascensiunea lui xyz poate fi oprită!

Dorian OBREJA

Prin intermediul Decretului-Lege nr.8, din 31 decembrie 1989 de către CFSN, a fost reintrodus pluralismul politic în România, decretul prevăzând doar un minim de 251 de membri pentru ca o formațiune politică să dobândească personalitate juridică. S-a ajuns, astfel, la o adevărată inflație de partide politice, fenomen constatat la alegerile din 20 mai 1990, când și-au depus la BEC liste electorale 73 de formațiuni politice. Dar încă nu se ajunsese la punctul maxim al inflației, marcat în 1992, când erau înscrise la Tribunal 155 de partide; apoi s-a înregistrat o descreștere: în 1996 - 75, în 2000 - 73, în 2004 - 30, în 2008 - 34, în 2012 - 28. A fost nevoie de schimbarea legii, în 2015, prin intermediul căreia o formațiune politică se putea înființa doar de către 3 membri, pentru a se ajunge și mai rău decât în 1992, căci astăzi România numără peste 250 de partide!!! Dacă respectivele formațiuni ar aduce oarece beneficii, în loc să paraziteze bugetul de stat, ar mai merge, dar așa se naște întrebarea - cui folosește ”aglomerația”? Simplu, celor care seamănă confuzii și profită de ele!

E cazul să subliniez că unele dintre partide sunt doar bugetivore, nu și nocive, maligne, spre deosebire de altele - acestea din urmă constituind subiectul rândurilor de astăzi. Pe care le-am pus, din titlu, sub semnul unei parafraze la o celebră piesă de teatru - ”Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită” - scrisă de Bertold Brecht în 1941, dar jucată prima dată abia în 1959, a cărei acțiune e plasată în lumea gangsterilor din Chicago, personajele și întîmplările având un corespondent real în Germania fascistă, fiind o parabolă satirică despre parvenirea la putere a lui Hitler.

Desigur, este neconstituțional să oprești ascensiunea unui partid. Dar Constituția îți dă dreptul de a fi îngrijorat și de a-ți exprima acest sentiment vizavi de fenomenul amintit. Mai ales întrucât există precedentul materializat într-un partid înființat de către un pretins jurnalist (între timp, condamnat la 5 ani și jumătate de pușcărie pentru șantaj), în urmă cu peste un deceniu, partid ce ocupa, la alegerile din 2012, locul al treilea, și care a semănat destulă derută în electorat, deturnând multe voturi. Situație ce pare că se va repeta la anul cu o formațiune ”politică” ce obținea, în 2020, 9 la sută din voturi, acum e creditată cu 20 la sută, și despre care un istoric străin afirma că ”...nu a ieșit din nimic. Reunește unii oameni a căror istorie e legată de perioada târzie a comunismului. Candidații săi sunt experți în propagandă, intelectuali cu simpatie mai mult sau mai puțin deschisă pentru legionarism (...) oameni de afaceri și politicieni traseiști care rătăcesc de la un partid radical la altul”. De altfel, partidul a și fost înființat, în realitate, în 2019, de către un om de afaceri; numai că actualul lider, personaj controversat,  își arogă acest merit, după cum și-a arogat și dreptul de a fi singurul conducător dintr-un fost triumvirat. Și, oricât ar fi de greu de crezut, un asemenea ”partid” a emanat un partiduleț încă și mai radical, condus de o lideră și mai vocală, ce pare a avea șanse de a intra, chiar la limită, în legislativ; împreună, cele două formațiuni ar ține captive o pătrime din electoratul român, ceea nu e deloc o veste bună. Deșteptarea electoratului ar fi singura cale de a opri ascensiunea lui x, y, z, prin aceste inițiale înțelegându-se orice partid care nu are ce căuta pe scena politică.