Doar unirea poate salva Iaşul !

 Dorian OBREJA 

Prima precizare e că, atunci când spun Iaşul, mă refer, atât la reşedinţa de judeţ, dar şi la judeţ în ansamblu. A doua constă în vă îndemna să-mi recitiţi o serie de editoriale dedicate situaţiei actuale a Iaşului (referitoare la tot soiul de indicatori, începând cu PIB-ul pe cap de locuitor, însă şi investitorii străini (ne)atraşi, obiectivele majore (ne)făcute , pentru a vedea cam unde ne situăm. Sintetic şi imperativ, Iaşul trebuie salvat din această situaţie!

Prevestită de Mihail Kogălniceanu, sintetizată tragic de N.A.Bogdan: „Din momentul în care Iaşul încetă de a mai fi Capitala noii ţări, pe uliţele sale începu a creşte iarbă” şi întărită, cinic, de căpitanul prusac Karl Zephyrinus, căruia i s-a făcut onoarea de a fi adus şi pus pe tron (asta din întîmplare, căci delegaţia românească plecase cu propunerea pentru contele Filip de Flandra, fratele mai mic al regelui Belgiei şi potenţial moştenitor al coroanei, însă Filip a declinat oferta); acesta, în 1866, la trei luni după înscăunare, venind în oraşul celor şapte coline, a declarat: „Iaşul a sacrificat totul pentru a da naţiunii române cea mai mare putere: Unirea”, adăugând, echivoc şi în contradicţie cu punctele din „Memoriul despre Iaşi” (în care se cerea ca încoronarea să fie făcută la Iaşi şi tot aici ocupantul tronului să stea şase luni pe an), că   „eu îl consider ca a doua capitală a României şi sunt decis de a rezida în el regulat, dacă voi putea, o parte a anului...”. În acelaşi „Memoriu..”, se solicita  „ca să se accelereze facerea şoselelor din Moldova, mai cu seamă între Iaşi şi Bucureşti”. Ei şi ce dacă a trecut un secol jumătate de la această cerinţă, deplin justificată, şi nu s-a făcut nimic?

În 1911, presa relata perpetuarea tristei stări de lucruri:  „Iaşul se găseşte în clipa hotărâtoare a durerosului său declin. Iaşul trebuie să iasă din splendida izolare în care se găseşte. Asta e opera viitorului, pe care îl merită Iaşul, căci acest oraş nu poate fi condamnat să moară în seninul trist al idealismului transcendental”.

În ultimii 2 ani, presa – străină! constată acelaşi lucru, prin titluri precum „Decăderea Iaşului – o dezbatere actuală”.

Las deoparte cauzele exterioare (venind dinspre Bucureşti sau chiar din afara graniţelor) care au condamnat Iaşul la izolare, stagnare, decădere. Un motiv important pe care îl văd se află chiar în zonă – lipsa de unire a politicienilor. Mai ales când ajung la putere, la „centru” sau pe plan local, aceştia ar trebui să-şi pună în sertar carnetele de partid şi să fie preocupaţi doar de dezvoltarea municipiului şi a judeţului.

Acum două decenii, prefectul de atunci a iniţiat o entitate, însumând toţi parlamentarii, aleşi locali, personalităţi – care să contureze o viziune pentru viitorul Iaşului şi, mai ales, să facă lobby acestuia. Iniţiatorul a plecat repede, iar entitatea amintită s-a aneantizat, deşi aceasta era calea spre succes.

Azi, la conducerea judeţului şi municipiului, sunt doi oameni cu multă experienţă, atât profesională, cât şi politică. Nu-i cunosc personal, dar îmi exprim speranţa să înţeleagă că, de unirea lor, şi de unirea în jurul lor a tuturor celor care pot face zona şi oamenii ei să prospere, depind viitorul! Îmi confirmă afirmaţia preşedintele filialei locale a unuia dintre principalele partide aflate la guvernare, declarând, printre altele, că „trebuie să continuăm toate eforturile politice şi administrative pentru a mulţumi aşteptările ieşenilor”.