Moţiune, sau joc de glezne şi culise?

 Dorian OBREJA 

În argou, expresia „ciocu’ mic şi joc de glezne” este echivalentă cu indicaţia – imperativă! – executaţi ordinul fără comentarii. În acelaşi timp, la modul cumva mai subtil, „jocul de glezne” indică o mişcare ce are rolul de a crea nişte aparenţe, deşi intenţiile sunt altele, scopul fiind, evident, inducerea în eroare a adversarului. Împrumutată din zona fotablului, expresia defineşte extrem de sugestiv şi veridic ceea ce se întâmplă pe scena politică. Unde unii actori par a dori şi a merge într-o direcţie, dar intenţiile lor reale sunt cu totul altele, uneori chiar în sensul diametral opus aparenţelor.

Cele afirmate, în plan teoretic, mai sus, îşi găsesc aplicarea practică în cele ce se întâmplă în aceste zile. Este vorba, punctual, de moţiunea de cenzură la adresa actualului cabinet. Ea a fost anunţată, cu fermitate şi oarece emfază, de către liderul social-democrat, încă din luna mai. Anunţându-se, în principiu, şi când va fi depusă (data era fixată pentru, 14 iunie, astăzi urmând să fie exprimat votul; între timp, ieri, preşedintele PSD a anunţat că aceastea se vor amâna pe săptămâna viitoare), precum şi faptul că textul documentului va fi făcut public. Subiectul? De actualitate, importanţă şi gravitate: eşecul actualei guvernări în ceea ce priveşte Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Şansele de reuşită ale unui asemenea demers? Discutabile. Deja cu câteva luni în urmă, deci nu mult timp după instalarea actualului executiv, acelaşi lider menţionat susţinea că majoritatea guvernamentală din Parlament este una fragilă şi constă în 10-20 de voturi. Dacă ar fi să fie aşa, deturnarea numărului amintit în favoarea moţiunii nu ar fi complicată, ca urmare a unor negocieri din culise, „deturnaţii” beneficiind, ulterior, de diferite privilegii (materiale sau referindu-se la posibile funcţii şi posturi în viitor).

Teoretic, lucrurile par simple. Practic, ele sunt mai complicate, şi aceasta datorită a doi factori. Dacă e să luăm lucrurile în ordinea inversă a importanţei, unul dintre ele constă în susţinerea (sau nu) a demersului de către o formaţiune politică al cărei nume prefer să nu-l amintesc. Celălalt se referă exact la „glezne şi culise”, existând opinii conform cărora social-democraţii ar putea beneficia nu doar de sprijinul făcăturii mai înainte amintite, ci şi de acela al unor dintre penelişti (în opinia mea, majoritatea ex-pedelişti, traseişti şi oportunişti), dornici să-l vadă debarcat pe actualul şef de cabinet.

Două declaraţii sunt menite a fi reţinute: europarlamentarul PSD Mihai Tudose sugerează că liderii formaţiunii „nomina odiosa” ar fi fost convinşi să nu voteze moţiunea, în vreme ce un alt social-democrat, mult mai important, anume Vasile Dâncu. preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, afirmă că e posibilă o coabitare/guvernare cu PNL, dar asta abia prin 2023, când actuala coaliţie aflată la putere va avea mari probleme – deci nu acum!

Există şi opinii potrivit cărora, indiferent de rezultatul votului de astăzi (pe care eu îl prognozez favorabil executivului), evenimentul ar fi de natură a aduce capital politic actualului premier – şi, mai nou, contracandidat al lui Orban la şefia PNL. Cum ascensiunea personajului este greu de explicat fără de sprijinul exterior şi al unor structuri speciale dinlăuntru, se poate acorda credit acestei versiuni. Rămânând întrebarea: cum ar fi mai bine pentru România şi români? Desigur, încă o întrebare retorică...