Opriţi apocalipsa nucleară!

 Dorian OBREJA

Vizavi de o posibilă apocalipsă atomică, octombrie pare a fi luna preferată în care aceasta atinge apogeul ameninţării.

Nu mă refer la accidente – precum a fost cel de la Cernobâl, când dezastrul, explozia centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei, şi de formarea unui nor radioactiv care, cu siguranţă, a dat înconjurul Terrei s-a produs pe 26 aprilie 1986. Fac trimitere la ameninţarea unei conflagraţii – care nu poate fi altfel decât mondiale -, prin folosirea armelor nucleare.

Pe 14 octombrie 1962 (deci exact acum 6 decenii!), a izbucnit „criza rachetelor cubaneze”, privită drept moment în care ceea ce era denumit „războiul rece” se putea transforma în al treilea război mondial. Şi ultimul, fără îndoială. Atunci, foarte mulţi oameni – simpli sau lideri politici – au fost convinşi că sfârşitul lumii este foarte aproape sau chiar iminent. Ruşii duseseră rachete nucleare în Cuba – aflată la circa 600 km de Florida -, arme ce aveau o rază de acţiune de 2.000 km, deci puteau lovi principalele oraşe ale SUA. Criza s-a încheiat pe 20 noiembrie, în urma unor negocieri, mai mult sau mai puţin secrete, şi acest final a reprezentat triumful raţiunii.

Ulterior, lideri politici responsabili din SUA şi URSS au decis şi chiar semnat tot soiul de tratate privind neproliferarea şi reducerea armelor nucleare (strategice!), şi unele dintre cele stabilite chiar au fost puse în practică; dar, din păcate, nu s-a materializat ceea ce ar fi fost esenţial – Tratatul asupra interzicerii armelor nucleare, în 2017. Mai exact, 122 de ţări din 192 au aprobat tratatul, dar nu şi puterile nucleare, ţările membre NATO, Australia, Japonia, mai multe state din Africa, Asia, iar Olanda s-a opus tratatului în mod categoric. Cinste Africii de Sus, care a renunţat, voluntar, la programul său de arme nucleare! ·

Suntem iarăşi (încă o zi) în octombrie, situaţia se va prelungi şi în noiembrie, şi omenirea se află din nou la răscruce. Răscruce nucleară. Nu era de ajuns să Rusia are arme atomice şi unii lideri ai ei au declarat disponibilitatea de a le folosi, că arme de acelaşi fel există în Anglia, Franţa – după unele informaţii şi în Belgia, Germania, Olanda şi Turcia, acum vor şi SUA să mai suplimenteze arsenalul nuclear. Meditez, îngrozit, că, printre statele care au avut în trecut arme nucleare sau programe de dezvoltare a acestora se numără Ucraina, ce deţinea al treilea cel mai mare arsenal nuclear din lume, mai precis 175 rachete balistice intercontinentale, 1240 de focoase nucleare şi 44 de bombardiere strategice înarmate cu sute de rachete nucleare de croazieră!!! Unde s-ar fi ajuns dacă le avea şi azi? Din fericire, Bill Clinton, Boris Elţân şi Leonid Kravciuk au semnat tratatul de dezarmare nucleară a Ucrainei, în 1994...  De-a lungul vremurilor moderne, au fost folosite ca poligoane de încercare (dar şi profit pentru producătorii şi comercianţii de arme şi muniţie) zone mai îndepăratate de Europa, precum Coreea, Vietnam, Afganistan, Irak, Siria etc. Dar, acum, poligonul, de această dată cu ciuperca atomică deasupra, pare a fi tot mai atras de bătrânul continent.

Dacă liderii politici de astăzi ar avea inteligenţa şi responsabilitatea unora dintre trecut, altfel ar sta lucrurile. Dar când lumea este la cheremul unor iresponsabili sau senili, care au principiul că „după ei, potopul”, s-ar putea adeveri, din păcate, că nu culege decât furtună acela care seamănă vânt.