Vom avea o „nouă arhitectură fiscală” în Europa
Joaquín TURMO GARUZ
Măsurile anunțate de guvernele europene, de Comisia Europeană și de Banca Centrală Europeană, precum și de alte bănci centrale sunt total diferite de cele adoptate în criza economică anterioară, din perioada 2008-2012. Trebuie amintit că politicile recomandate de FMI și Comisia Europeană în urmă cu 10 ani (ajustarea fiscală, prioritizarea controlului deficitului și îndatorarea) au fost extrem de nefaste pentru toate țările, în special pentru cele periferice din zona euro și UE.
Încercarea de a baza recuperarea pe devalorizarea salariilor, reducerile de impozite și împuternicirea privatizării, ignorând îmbunătățirea activităților de cercetare și dezvoltare a dus la o recuperare bazată pe activități cu costuri reduse. Una dintre consecințe a fost continuarea nesiguranței laborale, a inegalităților în multe țări din Europ. FMI însuși a trebuit să recunoască eroarea din analiza sa, dar era deja prea târziu.
Astăzi, reacția a fost rapidă și puternică, atât din partea Comisiei Europene, a Băncii Central Europene, cât și a guvernelor. Kristalina Georgieva (FMI) a sprijinit ambele instituții. Anunțul achiziționării datoriei publice de 750 de miliarde de euro de către BCE a avut un efect pozitiv asupra condițiilor de piață pentru datoria publică, reducând prima de risc și, în consecință, costul financiar pentru guvernele emitente. Mai mult, cele 750 de miliarde de euro dintre transferuri și împrumuturi, finanțate cu datorii, precum și extinderea bugetului la 2,4 mii de miliarde de euro sunt acțiuni care pot avea efecte pozitive asupra reconstrucției. Deși unele dintre pachetele de finanțare ale Comisiei Europene sunt încă blocate de reticența celor mai „zgârcite” țări (Austria, Danemarca, Olanda și Suedia), se pare că, în sfârșit, se va impune influența Germaniei și a Franței, favorabile măsurilor.
Este important ca finanțarea să fie direcționată către dezvoltarea anumitor activități economice, cum indică chiar numele programului: „Facilitate pentru reziliență și reconstrucție (RRF)”. În acest sens, este, de asemenea, important ca unele guverne să ia aceeași cale. De exemplu, în Germania, guvernul federal va permite ca 130 milioane de euro să ia calea impulsionării economiei ecologice, în special în sectorul auto.
Aproape toate guvernele au permis canale de finanțare și ajutor pentru sectoarele și companiile cele mai sensibile.
În cazul României, trebuie spus că datele macroeconomice anterioare nu erau rele, cu un nivel scăzut de datorie publică, cu inflație și șomaj moderate, deși cu un deficit public oarecum ridicat (4,8%, aproximativ). Acest lucru a permis guvernului să pună în aplicare măsuri financiare inițiale de câteva miliarde de euro, care, fără îndoială, vor fi insuficiente și ar trebui sporite în viitor, din cauza impactului COVID-19, dar și din cauza scăderii de formă dramatică a emigrației.
În Spania, de exemplu, printre alte măsuri a fost adoptată o lege istorică: cea a Venitului Vital Minim, destinată celor care se află sub nivelul sărăciei, ceea ce va însemna încasarea a puțin mai mult de 5.500 de euro de persoană. Pot spune că este o satisfacție că, în sfârșit, un guvern întreprinde o astfel de măsură împotriva inegalității.
În ceea ce privește colectarea impozitelor, se dorește, de asemenea, să se transmită semnale printr-o „nouă arhitectură fiscală”: impozite pe generarea emisiilor de carbon, pe plastic, creșterea impozitelor pentru companiile mari, introducerea așa-numitei „taxe Google”, precum și „impozitul Tobin” (tranzacții pe piața valutară), pe care unele țări încep să le implementeze, sunt instrumente de orientare a tendinței fiscale a UE. Cu toate acestea, măsurile vor fi în mod clar insuficiente pentru a face față finanțării cheltuielilor publice viitoare, reale și financiare. În consecință, în anumite țări va trebui să se recurgă la cote mai mari de impozitare.
(Joaquín Turmo Garuz este profesor de Economie la Universitatea din Barcelona)
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Politicienii fac înmormântările tot mai atractive!!
Un ziar dacă nu apare pe hârtie nu mai poate fi numit ziar...
Rămas bun, Vasile Ilegitim!
Nous n'aimons pas la bombe atomique!!!
Dacă Adam și Eva nu ar fi mușcat din fructul oprit...
Gestație terminată, naștere ratată
Ferească Dumnezeu și Alah de „făcătorul de pace” american!
De ce nu are președintele succesuri
Am venit, am văzut, am...înfrânt!
Un tele-Leu la curtea regelui Trumpur
Curând, Ursula ar putea rima cu dictatura
Horoscopul Zilei -- Ziua vine cu vești, decizii și răsturnări de situație pentru toate zodiile
Bancul Zilei
Medicii rezidenți vor fi plătiți pentru gărzile suplimentare
Încă o rușine în Dealul Copoului: Politehnica Iași – ASA Târgu Mureș 0-1
Maria Anistoroaei, dublă campioană naţională de şah
Paștele ortodox în Etiopia și în alte lumi creștine
Concursul Național de Canto și Muzică de Cameră „Achim Stoia” revine la Iași
Elevii din Iași au strălucit la Olimpiada Națională de Limba Română. Un premiu I, un premiu III și cinci distincții importante pentru lotul ieșean
Pisică rămasă blocată la 12 metri într-un brad, salvată de pompierii din Iași
Iașul a închis cu premii Olimpiada Națională de Industrie Textilă și Pielărie. Două eleve din județ s-au remarcat la competiția națională
Iașul, gazda excelenței: elevii din toată țara au venit la Olimpiada Națională de Științe Socio-umane. Trei premii pentru lotul județului
Ce se întâmplă în Vinerea Mare și de ce mulți credincioși țin post negru
Coroana de spini a lui Iisus și durerea pe care o purtăm zilnic
Vinerea Mare la Iași. Mitropolitul Teofan oficiază Denia Prohodului Domnului la Catedrala Mitropolitană
Drumul Crucii, calea durerii și a speranței. Ce semnifică una dintre cele mai puternice tradiții ale Paștelui
Armistițiu de Paște pe frontul din Ucraina: decizia lui Putin care oprește temporar războiul
„Designul nu aparține unei elite, ci răspunde unei nevoi firești umane: aceea de a trăi mai bine”
Șoc la pompă, în Iași: carburanții se prăbușesc peste noapte!
Un nou contract de zeci de milioane de lei, pe Autostrada A8
Vinerea Mare. Ziua tăcerii, a durerii și a așteptării
Terapii de 1,5 milioane de lei per pacient, decontate de stat, la Iași!
Catastrofă educațională. Note de 1, 2 și 3, cu miile în școlile din județ!
Drum lin, Vasile Ilegitim!
Șansa vieții pentru generația de 18 ani: au început înscrierile pentru cele 40.000 de biletele de tren DiscoverEU!
Autobuzele și tramvaiele vor circula și în noapte de Înviere
Un ziar dacă nu apare pe hârtie nu mai poate fi numit ziar...
Rămas bun, Vasile Ilegitim!
La o cană cu tuș
Noi succese internaționale pentru gimnasta Andreea Verdeș
Cum să-ți gestionezi bugetul de divertisment lunar
La o cană cu tuș
Handbal, Divizia A. Succes fără probleme în deplasare
La o cană cu tuș
Coiful de la Coțofenești a fost găsit, dar misterele abia încep
Chirica mută decisiv. Maternitatea „Elena Doamna” reaprinde conflictul între palate
ANAF, zguduită de anchete interne. Bunurile confiscate, mărul discordiei
„Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu” - PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată! COMUNICAT DE PRESĂ privind lansarea proiectului
„Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu” - PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată! COMUNICAT DE PRESĂ privind lansarea proiectului
Cine merge la Olimpiadă? Are Iaşul sportivi cu şanse de calificare la J.O 2028 ? (IV)
Lucescu și Iașul
Terapii de 1,5 milioane de lei per pacient, decontate de stat, la Iași!
Catastrofă educațională. Note de 1, 2 și 3, cu miile în școlile din județ!
Drum lin, Vasile Ilegitim!
Mesaj în sticlă, găsit de un câine pe o plajă din Europa, după ce a parcurs peste 4.000 km peste Atlantic
Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din județul Iași a desfășurat o nouă acțiune de populare cu pește pe râul Jijia
,,Fiecare zi îmi curbează coloana tot mai mult… Operația este șansa mea.”
În timp ce peste 300.000 de ieșeni nu au asigurare medicală, Iașul cheltuie milioane de euro pentru tratamentul refugiaților ucraineni!
Fotbal, Liga a IV-a. CSM Pașcani și Tonmir, spectacol în „județeană”
Guvernul a pus România pe pauză!
Un oraș italian își schimbă numele pentru a atrage mai mulți turiști
Cultura
Concursul Național de Canto și Muzică de Cameră „Achim Stoia” revine la Iași
Prima premieră a anului la Opera Iași: „Stabat mater”, de Gioachino Rossini
Un ONG din Iași participă la proiectul „Oya / găteala tivurilor, practica tradițională de înfrumusețare”, de recunoaștere UNESCO a unor cusături tradiționale
Alegeri la Academia Română. Duel pentru conducerea forului suprem al culturii și științei
Orchestra Medicilor din București va cânta la Opera Națională din Iași