Efectele GRAVE ale pandemiei. În Germania, o treime dintre copii are probleme de sănătate mintală

adhd-1o

Dimensiune font:

| 11-02-2021 08:01

Aproape unul din trei copii din Germania suferă de probleme de sănătate mintală la mai puţin de un an de la izbucnirea crizei provocate de pandemia de coronavirus, potrivit unui studiu publicat miercuri, relatează dpa.

În urma celei de-a doua evaluări realizate în cadrul studiului condus de Centrul Medical Universitar Hamburg-Eppendorf, cercetătorii au descoperit că teama şi anxietatea sunt în creştere în rândul copiilor, în timp ce simptome ale depresiei şi probleme psihosomatice au fost, de asemenea, observate din ce în ce mai frecvent.



Germania: Peste trei sferturi dintre copiii din Hamburg au contractat SARS-CoV-2 în afara școlii

Calitatea vieţii copiilor s-a deteriorat în Germania – care rămâne în lockdown, perioadă în care şcolile sunt închise, a declarat Ulrike Ravens-Sieberer, care a condus studiul.



De la mijlocul lunii decembrie până la mijlocul lunii ianuarie, peste 1.000 de copii şi adolescenţi au completat un chestionar online pentru acest studiu, la fel şi peste 1.600 de părinţi. Studiul s-a concentrat asupra copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 17 ani.

Copiii din medii defavorizate din punct de vedere social sau cei din familii de migranţi s-au dovedit a fi cel mai afectaţi psihologic.

Psiholog român în Germania: „Părinții nu aplică forme de corecţie fizică copiilor, ceea ce în România încă se întâmplă”

“Constatările noastre arată încă o dată că oricine a fost în formă bună înainte de pandemie, a fost învăţat cu structuri şi se simţea în siguranţă şi sprijinit în familie, va trece cu bine prin pandemie”, a spus Ravens-Sieberer.

Ea a făcut apel la “concepte mai fiabile pentru a sprijini copiii din familii aflate în pericol şi întărirea bunăstării lor mentale”.



În acest scop, specialista în domeniul sănătăţii publice a îndemnat şcolile să rămână în strânsă legătură cu elevii în timpul perioadelor de lockdown. (Agerpres) 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Margarină sau unt? Răspunde dieteticianul
18/05/2024 00:19

Stim că margarina, ca si untul, este o substantă grasă. Dar e mai putin cunoscut care este cea mai bună pentru organism. „Grăsimile sunt adesea intelese gresit si simplificate excesiv, chiar si de că ...

Tusea convulsivă și sugarii. Primele decese
18/05/2024 00:18

Tusea convulsivă a provocat decesul a doi sugari, anuntă Institutul National de Sănătate Publică.Este vorba despre doi sugari: unul de 4 luni, din Bucuresti, vaccinat corespunzător varstei, cu 2 doze de ...

Cancerul ovarian, în creștere! Atenție la simptome!
18/05/2024 00:17

Incidenta cancerului ovarian, cel mai letal dintre cancerele detectate la femei, este in crestere. Anual, in tara noastră, sunt diagnosticate aproximativ 1.800 de femei cu acest tip de cancer si mai mult de ju ...

ANSVSA trebuie să facă ordine pe piața suplimentelor alimentare, spune prof. Ion Fulga
18/05/2024 00:14

Pentru a face ordine piata suplimentelor alimentare, ANSVSA trebuie să monitorizeze aplicarea prevederilor Directivei europene in acest domeniu , a precizat prof.univ.dr. Ion Fulga, seful catedrei farmacologi ...

S-au găsit 'vinovații' pentru cheagurile de sânge în urma vaccinării anticovid: Victimele erau predispuse genetic
17/05/2024 21:28

Cheaguri de sange care au cauzat moartea in urma vaccinării cu anticovid cu vaccinuri Johnson & Johnson (J&J) şi AstraZeneca au fost cauzate de o reacţie autoimună la care sunt predispuse anumite pe ...

Minciunile oamenilor de știință cu privire la pandemia COVID-19. Virusul care a omorât milioane de oameni, posibil creat de om
17/05/2024 18:46

Un articol de opinie publicat recent in New York Post sustine că există noi dovezi care ar putea clarifica originile pandemiei de COVID-19, sugerand că oamenii de stiintă au ascuns adevărul despre virus. C ...

AREST la domiciliu pentru medicul de la Institutul Oncologic Bucureşti care ar fi uitat o compresă într-o pacientă
17/05/2024 16:46

Chirurgul de la Institutul Oncologic Bucuresti suspectat că a uitat o compresă intr-o pacientă pe care a operat-o a fost plasat sub arest la domiciliu. Medicul este cercetat pentru ucidere din culpă, in co ...

Două doctoriţe de la Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti au fost trimise în judecată. Au falsificat un diagnostic
17/05/2024 13:33

Două doctoriţe de la Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti au fost trimise in judecată de Parchetul de pe langă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvarşirea infracţiunii de fals intelectual, fiind acuzate c ...

Un chirurg de la Institutul Oncologic, cercetat pentru ucidere din culpă. O pacientă a decedat din cauza unei comprese uitate în abdomen
15/05/2024 14:27

Politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale din Targoviste, sub conducerea unui procuror de la Parchetul de pe langă Judecătoria Targoviste, au efectuat miercuri, 15 mai, două perchezitii Ins ...

Alertă în Europa: comprimatele de Ecstasy Donkey Kong, un pericol letal pentru consumatori. „Se distribuie în apropierea festivalurilor”
15/05/2024 13:41

Dealerii de droguri sunt tot mai inventivi atunci cand vine vorba de atragerea noilor consumatori. De aceea, pe piata drogurilor a apărut un nou tip de comprimat, ce poartă numele personajului Donkey Kong, di ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei