Egiptenii consumau droguri. Ce este lotusul albastru

La începutul lumii haosul acvatic (Nun) domina Pământul și Cerul (Nut) era întunecat. Nicio ființă nu exista și întunericul acoperea totul până când, din abisul oceanului planetar, a crescut o floare de lotus albastră (Nefertum) care și-a deschis încet petalele, ca și cum cerul albastru saluta soarele, dezvăluind în inima de aur o ființă strălucitoare. Un parfum dulce s-a revărsat peste întinderea neagră și lumina transmisă de acest copil divin a alungat întunericul începutului, devenind Ra, sursa tuturor formelor de viață.

Fiind considerați zei coborâți între muritori, faraonii luau naștere din caliciul lotusului. O sculptură îl reprezintă pe Tutankhamon născându-se dintr-un lotus albastru, specia de lotus considerată sacră în Valea Nilului.

Varianta unei legende din Egiptul de Sus arată că nufărul primordial își închidea petalele la sfârșitul fiecărei zile, alunecând în haos, și le deschidea în ziua următoare și nimic altceva nu se întâmpla. Nefertum s-a simțit singur și trist; a început să plângă, dorindu-și pe cineva alături de care să se bucure de farmecul vieții, și din gândurile și lacrimile lui au luat naștere zeii, primii oameni și tot ceea ce există. După ce gândurile sale au luat formă, Nefertum le-a dat viață rostindu-le numele - gândurile și cuvintele sunt puterea din spatele creației.

Floarea de lotus se scufundă în apă pe timp de noapte și iese la suprafață dimineața. Aceasta trăsătură unică a fost strâns asociată de egipteni (și nu numai) cu creația, reînnoirea și renașterea. Lotusul sacru se înalță deasupra apei, în timp ce nufărul plutește pe suprafața acesteia.

Nefertum (“la fel de frumos că Atum” sau “perfecțiunea lui Atum”) a fost considerat inițial a fi un aspect al acestui zeu - Atum reprezentând soarele și Nefertum reprezentând răsăritul. Nefertum se năștea cu fiecare răsărit și murea cu fiecare apus, lotusl albastru fiind singurul din aceasta specie de plante care nu doar își închide petalele noaptea, dar se și scufunda în apa, apărând a doua zi, deschizandu-și petalele și dezvăluind centrul auriu. Acest ciclul al renașterii dimineața și al morții seara, când soarele călătorea în lumea întunericului, reprezenta pentru anticii egipteni lupta de zi cu zi intre haos și ordine (Ma’at).

Când Atum a fost identificat cu Ra (Atum-Ra), Nefertum a ajuns să fie considerat o zeitate independentă, dar în strânsă asociere cu soarele nou-născut, iar când zeul Path a fost considerat zeu suprem, creatorul a tot ceea ce exista, Nefertum a fost descris că fiul acestuia și al zeiței Sekhmet sau al zeiței Bastet (ambele reprezentând felinele, în principal: prima leii, a doua pisicile, cele doua zeități identificându-se la un moment dat).

Frumosul zeu tânăr Nefertum era patronul artei parfumurilor și al artei vindecării. O legenda spune că însuși Ra, când era bătrân a primit de la Nefertum un buchet cu flori de lotus al căror parfum să-i ușureze suferințele, scena descrisa în Textele Piramidelor: “floarea de lotus care este sub nasul lui Ra”.
Nefertum era asociat atât parfumului plăcut al lotusului cât și proprietăților medicale al acestuia – pe care egiptenii antici le cunoșteau foarte bine - dar a fost asociat și cu alte plante preferate de egipteni la acea vreme: trandafirul, muscata, albăstreaua și, pe scurt, ar putea fi considerat arhetipul aromaterapistului.

Lotusul albastru (cunoscut azi și cu numele “crin de apa”), frumos parfumat, era un simbol al nemuririi, al purității și al frumuseții. A fost considerat tronul unor zei precum Osiris, Isis, Nephtys sau Horus, devenind la un moment dat simbol regal feminin în timpul domniei lui Akhenaton, creatorul primei religii monoteiste, a carei sotie se numea Nefertiti, derivând din numele lotusului albastru, însemnând “frumoasa a venit”. Regina și prințesele purtau flori de nufar că semn al rangului lor înalt.

Semnificația religioasa a florii de lotus albastru a fost importanta pentru egiptenii antici, multe coloane ale templelor având capiteluri flori de lotus, că niste nuferi înfloriți din pământ. Tulpina lotusului era considerata axa lumii și petalele erau manifestarea și dezvoltarea multiforma a lumii.

Pe frescele egiptene, în hieroglife, lotusul e întâlnit pretutindeni, atât în viață cât și în moarte. Faraonul primește în dar de la soția să buchete de lotus, prințesele îl poarta pe diadema, fecioarele muziciene își oferă jerba de lotus.

Simbolizând nașterea și renașterea după moarte, muritorul care a trăit în adevăr, dreptate, frumusețe, bine, pentru a se preschimba în lotus etern se declara în faţa lui Osiris: “Sunt curat!” și devine lotus, prim născut printre nemuritorii divini: “Sunt lotus inefabil, splendoare și puritate / Printre zei sunt întâiul născut / Sunt însuși Ra și Ra se afla în mine, / Stăpân pe ritmurile ce conduc Universul / Dincolo de orice dincolo”.

Nefertum a fost asociat cu renașterea, atât că personificare a soarelui nou-născut dar și că patron al multor ingrediente necesare procesului de mumificare. Un pasaj din Cartea Morților se refera la o binecuvântare data decedatului: “Ridica-te precum Nefertum din Lotus, sub nările lui Ra, și apari la orizont în fiecare zi”.

Nefertum a fost cunoscut că “Cel care este frumos” și “Crinul de Apa al Soarelui”, fiind un zeu foarte iubit și reprezentat în multe statuete mici folosite că amulete pentru noroc.

Lotusul albastru a fost folosit că sursa de hrana, sursa de parfum dar și că tonic general, cunoscandu-se proprietățile sale farmaceutice și afrodisiace. Ideea egipteană de sexualitate se prea poate să se fi identificat creației și fiind o floare a creației lotusul albastru a devenit o floare în strânsă legătură cu fertilitatea și sexualitatea. Imaginile femeilor care poarta flori de lotus poate arata originea lor nobila dar și faptul că sunt apte să aibă copii sau că sunt dorite sexual, iar în cazul bărbaților reprezentați cu flori de lotus poate fi vorba atât despre originea nobila, divina, cât și despre potenta lor, iar florile de lotus desenate sau așezate în sarcofage și morminte poate reprezenta dorință decedaților de a trai viață de apoi, și de a renaște, fertili și frumoși.

Florile de lotus cunoscute în Egipt au trei culori: alb (Nymphaea lotus), roz (Nelumbo nucifera - introdus în tara mai tărziu, din Persia) și albastru (Nymphaea cerulea), aceasta din urma având pentru ei o semnificație importanta și apare în hieroglife, dar toate cele trei specii au apărut în arta egipteană (lotusul roz e prezent și în arta elenistica, 323 i.e.n.-31 e.n.).

Botaniștii considera că lotusul albastru egiptean nu este un lotus adevărat, ci face parte din familia crinilor de apa, de aceea proprietățile acestuia nu se regăsesc și la celelalte specii. Alte deosebiri se refera la faptul că lotusul albastru se ridica deasupra apei dimineața și se scufunda la lașarea serii, pe când ceilalți se ridica din apa și acolo rămân, deschizandu-și petalele dimineața și strangandu-le la lașarea serii; de asemenea, lotusul are un număr mai mare de semințe în centrul sau pe când crinul de apa nu. Cu toate acestea, pe oameni nu-i interesează disputa botaniștilor, ci se bucura de frumusețea și natura mistica a acestor flori, a parfumului și a proprietăților deosebite.

În Egipt niciun monument din Valea Nilului, niciun sul de papirus nu e întâlnit fară că aceasta planta să se afle la loc de cinste, apărând pe capitelurile pilonilor templelor, pe tronurile și pe vesmintele faraonilor și reginelor, pe acoperământul de cap al faraonilor dovedind originea lor divina; lotusul apare peste tot.