Euro a bătut pasul pe loc

1buget

Dimensiune font:

| 12-03-2020 21:45

În ciuda faptului că monedele de la marginea zonei euro au înregistrat ieri deprecieri față de euro, leul a avut o evoluție calmă, fără a se evidenția eventuale intervenții ale BNR.

Cursul monedei unice a scăzut de la 4,8167 la 4,8157 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,815 – 4,823 lei. În jurul orelor 14:00 au apărut ordine de vânzare air euro a scăzut până la 4,813 lei pentru ca apoi să revină spre 4,82 lei.

Cursul dolarului american și-a continuat evoluția apreciativă și a urcat de la 4,2539 la 4,2856 lei, după ce luni a fost atins un minim de 4,2182 lei, nivel care se mai înregistra în aprilie 2019.

Plasamentele în monedă elvețiană au reînceput să crească iar aceasta se aprecia la 1,054 – 1,059 franci/euro, astfel că media stabilită de BNR a urcat de la 4,5447 la 4,5662 lei, nou maxim al ultimilor cinci ani.

Scăderea de către Banca Angliei a dobânzii sale cheie de la 0,75 la 0,25% pune presiune pe lira sterlină, cursul acesteia coborând de la 5,5035 la 5,4637 lei.

Uncia de aur scădea joi pe piețele specializate la 1.611 – 1.645 dolari, astfel că preţul gramului de aur stabilit de BNR a coborât de la 227,4536 la 225,6909.

După circa o lună de scăderi constante, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a revenit pe creștere. Dacă la începutul lui februarie valoarea indicelui era de 3,18%, miercuri acesta scăzut la 2,83%, cel mai mic nivel din 31 mai 2018. Joi valoarea a crescut însă la 2,86%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3%, cea mai scăzută valoare începând cu jumătatea lui iunie 2018, iar cel la 12 luni a crescut de la 3,10 la 3,11%.

În regiunea, euro se aprecia față de moneda poloneză la 4,324 – 4,364 zloți, respectiv față de cea maghiară la 336,5 – 338,9 forinți.

Piețele așteptau deciziile de politică monetară ale BCE care urmau să fie luate pentru a combate efecte pandemiei cu coronavirus, astfel că perechea euro/dolar scădea la 1,1209 – 1,1333 dolari, după ce luni a fost atins un maxim de 1,1493 dolari.

Încrederea în bitcoin a scăzut substanțial, astfel că criptomoneda s-a prăbușit joi până la 5.800 dolari, maximul zilei fiind de 8.000 dolari. Pierderile față de acum circa două săptămâni sunt de circa 5.000 de dolari. Analiză transmisă de Agenţia Domus M&D

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Guvernatorul BNR liniștește populația: Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi
15/05/2024 16:14

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a afirmat că nu vede Romania iin pragul recesiunii şi a precizat că riscul a fost pentru trimestrul intai. El a adăugat că toţi indicatorii cu ...

Trăim pe credit! Datoria externă a României a săltat cu aproape 10% în 2024
15/05/2024 07:51

Datoria externă totală a Romaniei a crescut in primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, pană la 177,726 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a Ro ...

Guvernul Ciolacu a îndatorat România cu 1 miliard astăzi
14/05/2024 09:24

Ministerul Finanţelor a imprumutat intr-o singură zi peste un miliard de lei de la bănci. Astfel, ministerul a atras 458 de milioane de lei din prima emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o m ...

 COMUNICAT DE PRESĂ AUDIT MANAGEMENT IASI SRL - 14 mai 2024, Anunț demarare proiect finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 -Prioritatea 2 „Nord-Est – O regiune mai digitalizată” - Apel : ,,Transformarea digitală a IMM-urilor orientată că
14/05/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ AUDIT MANAGEMENT IASI SRL - 14 mai 2024, Anunt demarare proiect finantat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 -Prioritatea 2 „Nord-Est – O regiune mai digitalizată&r ...

BNR anunță sărăcie! Inflația va exploda
14/05/2024 08:43

BNR a decis luni mentinerea dobanzii-cheie la 7% pe an, desi guvernatorul semnalase că, odată instalată pe o traiectorie sustenabilă de scădere a inflatiei, am putea vedea si o primă tăiere de dobandă. ...

FOTO | Începe lupta pentru materiile prime: Peste 95% dintre ele se găsesc în Marea Neagră
13/05/2024 12:17

  Conform unei hărti trimise de Agentia Natională pentru Resurse Minerale (ANRM) către ZF, metalele care intră in categoria pămanturilor rare, precum si cantităti de mangan, ar putea ...

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România cu o treime
13/05/2024 11:31

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut in Romania, pe parcursul luni aprilie 2024, cu 33,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar segmentul "electrificate" a raportat un salt ...

Vecina României care și-a majorat rezervele de aur cu 3.000% în 10 ani. Fiecărui locuitor îi revin acum câte 10 grame de aur
13/05/2024 09:22

Ungaria a inregistrat cea mai mare crestere procentuală din lume a rezervelor sale de aur, cu aproape 3.000% in 10 ani. Potrivit Băncii Centrale, fiecărui maghiar ii revin acum 10 grame de aur. Rezervele de ...

Seceta a afectat dramatic plantațiile de portocali din Brazilia. Cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani
12/05/2024 16:45

Brazilia, cel mai mare exportator mondial de suc de portocale, ar urma să strangă in acest an cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani, după ce seceta a afectat in mod grav culturile, estimează compani ...

 România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie
12/05/2024 16:14

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că Romania asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei