Focarele de Ebola din Uganda se extind

UN0229507

Dimensiune font:

| 23-10-2022 12:32

Încă două persoane aflate într-o unitate de izolare de la cel mai mare spital din Kampala, Uganda, au fost testate pozitiv pentru Ebola, numărul total al cazurilor aflate în îngrijire în acest spital ajungând la cinci, conform unui anunţ făcut duminică de ministrul ugandez al sănătăţii, transmite Reuters.

Cele cinci cazuri confirmate din Kampala sunt primele cazuri cunoscute de transmitere ale virusului în oraş şi s-au produs la câteva zile după ce autorităţile au anunţat că focarul de Ebola a fost adus sub control şi că se aşteaptă să se termine până la sfârşitul acestui an.

Ministrul sănătăţii Jane Ruth Aceng a declarat sâmbătă că trei pacienţi dintre cei 60 aflaţi în izolare la Spitalul Mulago din Kampala au fost testaţi pozitiv pentru această boală cu o zi înainte. Ea a precizat că cei trei pacienţi infectaţi au fost în contact cu un pacient din districtul Kassanda (centrul Ugandei) care a decedat la Mulago.

"Încă doi contacţi în cazul Kassanda, care au fost carantinaţi în unitatea de izolare de la Mulago, au fost testaţi pozitiv pentru Ebola ieri", conform unui mesaj postat de Aceng pe Twitter. Ea a adăugat că cei doi au fost transferaţi într-o unitate de tratament de la un spital din Entebbe, aflat la 41 de kilometri distanţă.

Guvernul a introdus un lockdown de 3 săptămâni în districtele Mubende şi Kassanda din centrul Ugandei, locurile apariţiei unor focare cu varianta sudaneză a virusului ce provoacă Ebola.

Conform unui anunţ făcut vineri de guvern, în aceste focare au fost infectate 65 de persoane, dintre care 27 au decedat. Nu este clar dacă printre aceştia se numără şi primele trei cazuri noi de la Kampala. Săptămâna trecută autorităţile anunţau că alte două cazuri de Ebola, ce au fost confirmate la Kampala, proveneau din Mubende şi nu erau considerate ca având origini în capitală.A 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Premierul slovac Robert Fico rămâne în stare gravă
17/05/2024 13:38

Premierul slovac Robert Fico işi aminteşte tot ce s-a intamplat in timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, info ...

CTP a izbucnit: Acest Burduja mi se pare cel mai scârbos personaj din menajeria electorală
17/05/2024 06:40

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu il atacă dur pe candidatul PNL la Primăria Bucuresti, Sebastian Burduja. Acest Burduja mi se pare cel mai scarbos personaj din menajeria electorală, scrie CTP pe Facebook. ...

Criminalitatea atinge cote alarmante: Crima din Crângași expune capturarea MAI de către chestorii mafiei PSD-PNL
17/05/2024 06:34

Criminalitatea in Romania atinge noi cote alarmante, culminand cu un incident socant in cartierul Crangasi din Capitală. O crimă brutală a scos la iveală o realitate cruntă: Ministerul Afacerilor Interne ( ...

Corupţie în primăria baronului PSD, Florentin Pandele: 2 persoane reținute
17/05/2024 06:31

Procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Bucuresti au retinut doi bărbati sub acuzatia de trafic de influentă. Acestia sunt suspectati că au solicitat suma de 8.000 de euro de la niste persoane, cu pro ...

Armata rusă a preluat sub controlul său un teritoriu de 278 kilometri pătraţi într-o săptămână
17/05/2024 06:30

Armata rusă a preluat sub controlul său un teritoriu de 278 kilometri pătraţi intr-o săptămană in estul Ucrainei, in principal in regiunea Harkov (nord-est), cel mai mare caştig al său in ultimul an ş ...

Vremea se dezlănțuie! Cod portocaliu și galben de vânt puternic și vijelii în mai multe regiuni/HARTA
16/05/2024 22:55

  Administratia Natională de Meteorologie a emis joi un Cod galben si unul portocaliu de vant puternic si vijelii valabile pină vineri seara. Avertizările vizează mai multe regiuni ...

Parlamentul Republicii Moldova a votat hotărârea privind organizarea pe 20 octombrie a referendumului asupra aderării la UE
16/05/2024 21:06

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărare privind desfăşurarea referendumului republican constituţional asupra aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, informează MOLDPRES şi Radio ...

Fetiţă de 9 ani aflată în stare de inconştienţă într-o mașină, dusă de urgență la spital de un echipaj de poliţie
16/05/2024 15:52

Doi poliţişti din Craiova care se aflau in timpul serviciului au decis să escorteze la spital o fetiţă de 9 ani, după ce au constatat că aceasta se află in stare de inconştienţă intr-un autoturism ca ...

Incident șocant în țară. Un bărbat a încercat să-și omoare soția și fiul, intrând cu mașina în ei după ce i-a urmărit în trafic
16/05/2024 15:30

Un bărbat in varstă de 50 de ani a provocat intentionat un accident rutier pentru că a vrut astfel să-si ucidă sotia si fiul. El i-a urmărit pe sosea in judetul Brasov, intre localitătile Făgăras si Ci ...

Ruptură istorică în Europa: relațiile germano-franceze se deteriorează galopant pe fondul rivalităților militare
16/05/2024 00:39

Relatiile dintre Germania si Franta se deteriorează din cauza rivalitătii dintre Germania si Franta pentru conducerea militară in Europa, pe fondul investitiilor tot mai mari ale Germaniei in apărare Potri ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei