Grindeanu, omul cerealelor ucrainene: Anunță noi măsuri în sprijinul exporturilor Ucrainei

7

Dimensiune font:

| 18-09-2023 00:09

Ministrul Transporturilor a prezentat trei decizii luate pentru creșterea nivelului de tranzit al cerealelor ucrainene prin România. Grindeanu a precizat că România dorește să ajungă în lunile următoare la 4 milioane tone de cereale tranzitate.

Printre măsurile prezentate de ministrul Transporturilor se numără implementarea proiectului european pentru navigabilitatea pe Sulina 24 de ore din 24 și creșterea numărului de piloți.

„Prima ar fi implementarea proiectului european pentru navigabilitate pe Sulina 24 de ore din 24 şi acest lucru se va termina în această toamnă. Asta va duce automat la creşterea acestui tranzit. Doi, am reuşit să mărim numărul de piloţi şi încă o dată vreau să mulţumesc Ministerului Apărării Naţionale, care ne-a ajutat cu încă zece piloţi, faţă de cei 54 pe care îi aveam deja înmatriculaţi. Ministerul Apărării Naţionale a venit cu încă zece piloţi, le mulţumesc. Asta ne duce la un număr absolut rezonabil de piloţi care să tranziteze canalul Sulina. De asemenea, în Portul Constanţa, în perioada următoare vor fi luate câteva decizii legate de transbordare ship to ship, astfel încât doar prin această operaţiune să putem să mărim cu 500.000 tone această capacitate de transport. V-am dat doar trei din deciziile şi din ceea ce am hotărât astăzi, trei modalităţi de creştere”, a afirmat ministrul Transporturilor, potrivit Agerpres.

Sorin Grindeanu a punctat că România a tranzitat, în luna august, 2,5 milioane tone de cereale ucrainene și își dorește să ajungă în lunile următoare la 4 milioane tone.

„Am avut o întâlnire foarte bună astăzi, care a fost precedată în urmă cu câteva săptămâni de întâlnirea de la Galaţi, unde am luat decizii care au dus la îmbunătăţirea acestui tranzit de cereale prin România. Astăzi, de asemenea, am luat decizii care vor îmbunătăţi şi vor creşte nivelul de tranzit al grânelor prin România. Ca să vă dau un ordin de mărime, în luna august s-au tranzitat prin România în jur de 2,5 milioane tone de grâne, mai mult, peste 2,5 milioane tone. Nivelul la care ne dorim să ajungem în lunile următoare este de 4 milioane tone şi este posibil acest lucru şi am să vă dau câteva câteva decizii pe care le-am luat azi şi câteva modalităţi prin care se poate creşte această capacitate de tranzit”, a transmis Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ciolacu vine la Iași, să vadă locul în care vor apărea Polivalenta și Spitalul Regional
17/05/2024 09:14

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, se va afla vineri, 17 mai, in vizită in două din judeţele Moldovei - Iaşi şi Neamţ. În prima parte a programului, prim-ministrul se va depla ...

Iohannis vs Rutte, la șefia NATO: Întrebarea la care Mircea Geoană a refuzat categoric să răspundă!
17/05/2024 06:47

Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, se arată increzător că ţările membre ale Alianţei vor ajunge ”in timp util” la un consens cu privire la succesorul lui Jens Stol ...

 Vladimir Putin și Xi Jinping atacă dur SUA: 'Americanii se ghidează după logica confruntării în bloc!'
17/05/2024 06:39

Liderii chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin au promis joi o "nouă eră" de parteneriat intre cei mai puternici doi rivali ai Statelor Unite, pe care le-au catalogat drept un hegemon agresiv al Războiului ...

Ambasadoarea SUA îl contrazice pe Ciolacu: Visa Waiver la ”sfântul așteaptă”
17/05/2024 06:38

Abureală electorală. Premierul Marcel Ciolacu s-a arătat convins, la TV, zilele trecute, că romanii nu vor mai avea, din toamnă, nevoie de vize pentru a călători in SUA. ”Vă mai dau o veste, anul f ...

Vești proaste de la Comisia Europeană. România se va adânci și mai mult în datoriile făcute de guvernul Ciolacu
17/05/2024 06:37

Guvernul Romaniei se imprumută si cate un miliard de lei pe zi, de la bănci sau de pe piata de capital, iar Comisia Europeană a inceput deja să tragă semnale de alarmă. Comisia Europeană a imbunătăţi ...

Marcel Ciolacu, bărbat cu oamenii plătiți mai prost decât țăranii din picturile lui Octav Băncilă
17/05/2024 06:35

Curajosul premier de Buzău si-a făcut ”scut” din copii ca să se apere impotriva muzeografilor, care refuză să participe la ”Noaptea europeană a muzeelor” pe motiv că sunt bătaia de joc a guverna ...

Tensiuni politice la Bratislava, în urma tentativei de asasinat la adresa premierului Fico
17/05/2024 06:32

Ministrul de interne al Slovaciei, Matus Sutaj Estok, a declarat miercuri noaptea că tara sa se află in pragul unui război civil din cauza tensiunilor politice după tentativa de asasinare a premierului Robe ...

17/05/2024 06:29

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, joi, că i-au fost semnalate mai multe cazuri de produse romaneşti eliminate de pe rafturile marilor retaileri. Intrebat in legătură cu faptul că mai multe ...

Cornel Nistorescu:Ciolacu, nu fi lepră că se vede!
16/05/2024 17:15

Fomist după putere si după aplauze, Marcel Ciolacu a dat fuga să-l viziteze pe Florin Piersic. De la „Miami Bici 2”, zis si Buci, a trecut la teatru. S-a făcut că-i duce portocale si că-l incurajeaz ...

Lovitură de teatru! Campania electorală din Slovacia pentru europarlamentare ar putea fi suspendată / Apelul lui Pellegrini după atacul împotriva lui Fico
16/05/2024 15:36

Presedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, propune suspendarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare. Propunerea este făcută ca urmare a tentativei de asasinat care l-a vizat pe premie ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei