Harţile inexacte, ultima problemă depistată în proiectul A8

1autostrada

Dimensiune font:

| 26-06-2022 09:33

 * consilierul ministrului Transporturilor spune că există terenuri care aparţin, în acte, de Romsilva, însă, în realitate, acestea au fost intabulate de alţi proprietari * o altă contradicţie  se referă la faptul că între măsurătorile efectuate pe teren și baza de date a celor de la Romsilva apar diferențe

 Într-o postare recentă, consilierul personal al ministrului Transporturilor, Cătălin Urtoi, susţine că evaluarea situațiile întâlnite pe teren în urma analizei hărților nu coincide cu realitatea din teren. Mai exact, Urtoi susţine că există suprafeţe de teren care, în acte, aparţin Romsilva, însă, în realitate, acestea au fost intabulate de alteţi proprietari. O altă contradicţie  se referă la faptul că între măsurătorile efectuate pe teren, anul acesta, de către firma Protelco și baza de date a celor de la Romsilva apar diferențe, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru unele informaţii oferite de aceeaşi Romsilva, care susţine că deţine terenuri împădurite deşi, în realitate, este vorba de terenuri fără vegetație. „În data de 30 mai au fost evaluate situațiile întâlnite pe teren în urma analizei hărților și a fost întocmită o minută (nr. 1077/30.05.2022), unde au fost exemplificate câteva situații întâlnite pe teren: teren forestier (cu sau fără vegetație) aparținând Romsilva și intabulat de alți proprietari. Între măsurătorile efectuate pe teren în 2022 de către firma Protelco și baza de date Romsilva apar diferențe”, a declarat Cătălin Urtoi, consilier la Ministerul Transportului

E necesară schimbarea categoriei de fond forestier în teren destinat pentru autostradă

În replică, cei care administrează fondul forestier spun că nu există nicio intabulare pe porțiunea de tronson care ar urma să traverseze A8. „Nu este nicio problemă așa cum s-a spus că ar fi niște intabulări cu alți propietari. Nu există așa ceva. Este o lucrare de interes național și toată lumea vrea ca această autostradă să se construiască”, a spus Gabriel Doncea, directorul Direcției Silvice Iași. Conform oficialului ieşean, autostrada ar tranzita pe o porțiune de mai puțin de un hectar fondul forestier. „Noi avem în zona Moțca - Cristești o porțiune de pădure, pe malul stâng al râului Moldova unde s-au făcut măsurători de către proiectanții autostrăzii. S-a suprapus peste suprafața noastră de fond forestier, dar nu este niciun impediment din partea noastră prin care să nu se dea avizul pentru construirea autostrăzii. Noi vom înainta documentația, pentru că acolo trebuie să se facă schimbarea categoriei de fond forestier în teren destinat pentru autostradă. Documentația va fi transmisă către Garda Forestieră Suceava care pentru scoaterea din fondul forestier până la un hectar poate fi făcută de inspectorul șef. Dacă suprafețele sunt mai mari de un hectar, documentația se înaintează la București și se dă ordin de ministru”, a explicat Gabriel Doncean.

Eforturi comune

Dincolo de aceste contradicţii, cel mai important lucru în acest moment este ca toţi actorii implicaţi în acest proiect să conlucreze pentru rezolvarea problemelor. O spune inclusiv Cătălin Urtoi, care anunţă că, în continuare, documentaţiile pentru capetele de traseu sunt în grafic în aşa fel ăncât acestea să fie prinse pentru a fi finanţate prin PNRR. „Voi merge împreuna cu proiectantul la Romsilva și vom căuta împreuna soluția care să nu blocheze artificial acest proiect. Colaborez pe această speță foarte bine cu departamentul Mediu din cadrul CNAIR și sunt convins că sectoarele Târgu Mureș - Miercurea Nirajului și Leghin – Târgu Neamt vor obține în perioada urmatoare avizul pozitiv pentru Acordul de Mediu și nu vor rata contractul PNRR”, a conchis consilierul ministrului. Ruxandra CAȘU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:44

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
A doua zi de grevă la Agenţia pentru Protecţia Mediului
21/05/2024 14:42

Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Vaslui au intrerupt activitatea, marţi, pentru a doua zi consecutiv, cu scopul de a atrage atenţia cu privire la necesitatea obţinerii egalizării salari ...

Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru luare de mită
21/05/2024 13:35

Un angajat al Inspectoratului de Stat in Construcţii (ISC) a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Iaşi pentru luare de mită, intr-un dosar instrumentat de impreună cu ofiţerii de ...

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită - Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi
21/05/2024 13:04

Un angajat al Inspectoratului de Stat in Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recep ...

Detalii șocante în cazul tentativei de suicid a grefierei de la Vaslui. Ce a împins-o la acest gest
21/05/2024 10:47

Apar detalii socante in cazul grefierei din Vaslui care a incercat să isi pună capăt zilelor. Femeia ar fi dat foc mai multor dosare in biroul in care lucra, iar apoi a incercat să se spanzure. Potrivit an ...

Medvedev, furibund împotriva lui Zelenski: 'Ar trebui judecat sau lichidat!' / 'E o țintă legitimă pentru noi'
21/05/2024 10:37

Vicepresedintele Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, a avut o nouă iesire surprinzătoare, foarte dură impotriva presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, despre care spune că ar ...

Viitorul sună bine pentru tinerii din Moldova!
21/05/2024 08:39

Gura Humorului a găzduit in week-end unul dintre cele mai complexe si dinamice evenimente dedicate tinerilor din zona Moldovei, Tabăra RYLA Med+ Moldova — Rotary Youth Leadership Awards. Evenimentul, or ...

Consilierii locali, la ultima şedinţă!
21/05/2024 08:11

Unanimitate pentru toate proiectele * consilierii locali s-au intrunit luni, 20 mai, in ultima şedinţă ordinară din acest manadat, pe a cărei ordine de zi s-au aflat 26 de proiecte de hotărare * in mai p ...

Au fost depuse primele oferte pentru lucrările la Cinematograful „Tineretului”
21/05/2024 07:54

* potrivit indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a proiectului se ridică la peste 27 milioane de lei * in prezent, Cinematograful „Tineretului” este administrat de către Ateneul Naţio ...

Centura Ușoară de Ocolire, blocată la Schitul Tărâța
21/05/2024 07:45

* Centura Uşoară de Ocolire a Municipiului Iaşi, care are ca scop decongestionarea traficului din municipiu, va avea o lungime de 73 de km şi va traversa zece comune -Popricani, Rediu, Letcani, Voinesti, Ho ...

Iaşul va avea un centru regional de gimnastică artistică
21/05/2024 07:30

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Iaşi 2020 şi-ar putea mări, de anul viitor, numărul de secţii, prin infiinţarea celei de gimnastică artistică. Astfel, la propunerea consilierului local Liviu Gavril, memb ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei