Internetu-a intrat în rut, deocamdată c-un sărut!

 

Dorian OBREJA

Cine lucrează în media, în zona realizării finale a unui segment al acesteia, ştie prea bine că zilele de sfârşit de săptămână sunt cele mai sărace în ştiri mai de soi. Şi atunci se recurge la tot felul de improvizaţii, doar-doar s-o putea realiza ceva cât de cât atractiv.

Nu altfel au stat lucrurile în urmă cu vreo zece zile, când presa – scrisă sau online, video şi audio – vuia de vestea secolului, şi anume: „un dispozitiv pentru „sărut real” la distanţă a fost lansat în China”, oferindu-se şi detalii despre cum funcţionează şi cât costă. Uau! De fapt, nu e chiar aşa uau. Preocuparea în direcţia aceasta probabil au avut-o oamenii din vremuri imemoriale, numai că nu existau şi mijloacele tehnice, spre deosebire de acum.

Dacă merg pe firul istoriei, n-am s-o iau de la 48, ci de la 38. Mai precis, de la 1738, când Jacques de Vaucanson a prezentat, la Academia de Ştiinţe din Paris, un automat – un personaj cu un flaut, care interpreta 12 melodii şi era dotat cu o limbă falsă, buze şi degete încorporate, ale căror mişcări reglau curentul de aer. Meditez că, din moment ce automatul avea buze şi limbă cu ajutorul cărora putea cânta, n-ar fi fost imposibil să le utilizeze şi pentru un sărut (eventual unul franţuzesc, având în vedere originea inventatorului).

Am să fac un salt mare în timp acum, pentru a ajunge în urmă cu un deceniu. Atunci, având în vedere cuceririle tehnologice, dar şi cererea de pe piaţă, se semnalau încercări de realizare a unor dispozitive care să corespundă obiectivului – sintetizat foarte bine de către presa tabloidă în titluri de genul „sărutul virtual – cheia relaţiilor de la distanţă” !.

Au mai trecut câţiva ani şi, prin 2015, aflam „vestea bună”: un inventator încearcă să construiască un aparat-dispozitiv de sărutat la distanţă, situaţie rezumată plastic de către un blogger – „mă pup cu un robot ca să-mi pot săruta prietena prin internet”.

În 2016, după cum semnala presa, existau speranţe că „un nou produs s-ar putea să facă viaţa mai uşoară celor aflaţi într-o relaţie la distanţă”, pornindu-se de la constatarea că problema celor mai mare a acestora este lipsa contactului fizic. Aşa se face că a apărut Kissenger ( a nu se confunda cu Kissinger, fostul ministru de Externe al SUA!), dispozitiv ce se ataşa unui smartphone şi, printr-o combinaţie de software, senzori şi silicon, recreează experienţa/senzaţia sărutului. Numele inventatoarei dispozivului (al cărui prototip a fost prezentat în cadrul unei conferinţe cu denumire stupefiantă – „Dragoste şi sex cu roboţi”), Emma Yann Zhang, îi indică limpede originea.

Aşa că nu e mirare că ştirea de acum 10 zile se referea la China, unde, cu doar 41 de dolari, poţi achiziţiona un instrument cu buze calde (din silicon, desigur), ce, se spune, ar permite membrilor unui cuplu aflaţi la distanţă să împărtăşească intimitatea fizică „reală” (?!). După cum consemna presa, aparatul este echipat cu senzori de presiune şi dispozitive de acţionare, fiind capabil să imite un sărut real, reaproducând presiunea, mişcarea, temperatura şi sunetul buzelor unui utilizator. Ca de obicei, părerile – atât ale celor care au aflat, dar ale celor care au probat dispozitivul – sunt împărţite, unii fiind încântaţi, alţii – îngroziţi, de aparatul în sine, dar şi de ceea ce ar putea urma mergând pe această cale. Cred că mă încadrez în a doua categorie, şi, pentru a nu face comentarii mai dure, prefer să glumesc, amintind că românii au, deja de 3 ani, „sărut la distanţă” – o manea interpretată de Floricica şi Mihăiţă din Berceni...