„Astrologia ne ajuta foarte mult dacă o analiză, corectă și exactă, este transmisă dintr-un anumit vibe, dintr-o anumită stare”

11astrolog

Dimensiune font:

| 27-11-2023 13:11

 Dialog cu astrologul Cristina Sinițean

După o carieră de peste 20 de ani într-un alt domeniu, a virat spre studiul Cerului, din dorința de a împărtăși cunoașterea cu toți oamenii care vor să evolueze.

- Puteți împărtăși cum ați ajuns să practicați astrologia? Ce v-a atras la acest domeniu?

 - Astrologia m-a fascinat de tânără, se pare că mereu vorbeam despre zodii și caracteristicile pe care acestea le imprimă oamenilor. Eram uluită de cum ,,ghiceam zodiile anumitor persoane, după felul cum în care se comportau sau vorbeau. Am ajuns să o practic efectiv la îndemnul ghidului meu spiritual Petra, căreia am avut curajul să îi trimit doar câteva mesaje despre anumite etape astrologice, mai importante. După doar câteva luni, minunea s-a întâmplat și într-o dimineață, când am deschis telefonul, avem mai multe mesaje de la Petra care îmi spunea că ar fi foarte bine dacă m-aș gândi serios să practic astrologia. Îmi spunea că intuiția mare pe care o am, în combinație cu ceea ce voi transmite, oamenilor este formula ideală pentru  felul meu autentic de expunere. Astfel, în doar câteva zile apărea ,,Acordaje esențiale în viață”, pagina mea de Facebook al cărei titlu a fost dat, sub ghidare divină, de însăși Petra, care abia dacă mă cunoștea, dar care a avut încredere în ghidarea proprie.

- Există vreun mentor sau o tradiție astrologică anume care v-a influențat cel mai mult?

- Nu există unul anume, mai ales pe care să îl numesc mentor, urmăream câțiva  astrologi pe YouTube și atât. Nu luasem contact direct cu vreunul anume, de la care să învăț. O pot numi, eventual, pe  Alexandra Coman, pe care o ascultam mai frecvent, fiind prima pe care am început să o urmăresc pe YouTube, cu mulți ani în urmă.

- Cum procedați când pregătiți o analiză personalizată pentru un client?

- Procedeul este unul simplu: după aflarea datelor necesare pentru a realiza o analiză astrologica personală folosesc diverse programe profesionale, de specialitate, pentru realizarea unei astrograme, a unei zile/perioade, a unei etape sau a unui an întreg, iar apoi urmaresc tranzitele planetelor și aspectele pe care acestea le fac între ele, în diverse zodii și case astrologice.

- În ce măsură folosiți diferite sisteme sau metode astrologice în practica dvs.?

 - Astrologia nu este ceva care se visează noaptea de către astrolog, iar ziua  spune ce a visat.. Este foarte necesar, pentru o maximă veridicitate, să folosim metode și programe de calcul conform cărora noi obținem hărți și date necesare pentru munca noastră. Astrologia este, de fapt, o pseudoștiință care datează de milenii și care, în unele țări poate fi studiată în cadru universitar.

- Cum gestionați situațiile în care previziunile astrologice sunt dificile sau sensibile?

 - Acele previziuni fiind adevărate, îmi rămâne doar să găsesc abordarea și inflexiunile vocii cele mai potrivite pentru a anunța ceva mai ,,sensibil din punct de vedere astrologic.

- Care este abordarea dvs. față de etică în astrologie, mai ales când vine vorba de a oferi sfaturi bazate pe  interpretări?

 - Este nevoie ca astrologul să își respecte clienții sau publicul căruia i se adresează și este necesar să fie foarte responsabil de ceea ce prezintă. Absolut tot ceea ce expune un astrolog este bazat pe studiu, dar și pe interpretare personală. Aceasta este, de fapt, proprietatea lui intelectuală și tocmai de aceea trebuie să fie conștient de impactul pe care previziunile lui pot influența o masă mare de oameni. Este interzis să manipuleze sau să instige cumva la acte de violență. Eu respect deciziile oamenilor cu care vin în contact, nu impun să facă cum zic eu, iar sfaturi dau, în majoritatea cazurilor, DOAR dacă mi se solicită. În rest doar îmi expun părerea, dar nu sub forma de sfat.

- Vedeți o legătură între astrologie și alte domenii cum ar fi psihologia sau spiritualitatea?

- Astrologia, clar, are interferențe cu alte domenii și, tocmai de aceea, astrologii trebuie să se preocupe mereu de învățare și auto-perfecționare. Ideal este să studieze câte ceva și din alte discipline (mitologie, anatomie, astronomie, fizică etc), iar una dintre ele ar fi chiar psihologia umană. De aceea, marii învățați ai vremurilor trecute studiau mai multe domenii (inclusiv astrologie) pe lângă unul principal în care se perfecționau. Legătura cu spiritualitatea, așa cum precizam fix cu un an în urmă, este una cuprinsă într-o singura frază care explică totul: DUMNEZEU ESTE ÎN TOT ȘI TOATE. Deci este și în astrologie, ca și în alte științe pe care ne-a fost permis să le accesăm. Aceasta este strict părerea mea.

- Cum răspundeți scepticilor care pun la îndoială validitatea astrologiei?

 - Avem liberul arbitru, așa că fiecare decide în ce crede și în ce nu. Fiecare poate observa, cu ochiul liber, caracteristici ale anumitor semne zodiacale, la nivel de individ, dar care îi face asemănători. Mii și mii de oameni văd și simt, fără să le impună cineva, cum își aleg, partenerul, profesia, țara, locuința, hobby-urile. Sunt empatici și vorbăreți sau sobri și introvertiți, în funcție de caracteristicile date de zodiile în care au intrat, ca printr-o poartă, o dată cu întruparea lor. Au existat, încă din 1955, studii pe un număr foarte mare de oameni, ani la rândul, pentru a se demonstra că profesiile pe care le-au ales au fost în concordanță cu Energia unei anumite planete, aflate pe mijlocul cerului în harta natalā, în momentul nașterii lor. Energie planetară recunoscută, bineînțeles și luată în calcul în interpretările astrologice. Astfel de cercetări s-au făcut și pe loturi mari de oameni în ceea ce privește dorința de a se căsători sau nu și afinitatea pentru un anume tip de partener, în funcție de zodia din care făceau parte. Studiu care, de asemenea, a validat ceea ce prevedea, demult, astrologia.

- Cum vedeți evoluția astrologiei în era digitală?

- Din punct de vedere al tradiționalismului probabil se vor mai pierde, în timp anumite lucruri și aspecte... Dar, în ceea ce privește calculele, datele, stocarea imensă de informații, programele de lucru, rapiditatea și corectitudinea cu care putem da răspunsuri, în funcție de metodele de calcul al distanțelor între planete, al unghiurilor sau gradelor la care se situează acestea, al momentelor în care se vor produce eclipse sau alte aspecte și tranzite planetare, foarte importante, toate acestea vor contribui la evoluția interpretărilor astrologice și, implicit, la evoluția astrologiei.

- Cum v-a influențat practica astrologiei viața personală și profesională?

- Maxim! În primul rând, datorită faptului că ceea ce am spus, din punct de vedere astrologic, s-a adeverit ulterior și astfel am atras atenția unei persoane foarte importante pentru mine - ghidului meu spiritual, Petra - care m-a călăuzit, spunându-mi să merg pe acest drum, total diferit de ce făcusem timp de 21 de ani. În al doilea rand, astrologia m-a influențat văzând că ceea ce exista în astrograma mea, ca și influențe ale planetelor, corespundea enorm de mult cu tipul de om care eram, dar mai ales cu cine sunt eu astăzi. Interesant este că nici nu realizasem asta până acum un an. Îm prezent urmez ghidarea și abia acum simt că sunt pe cale să manifest ceea ce mi-e scris în stele, la propriu.

- Puteți împărtăși o experiență memorabilă ca astrolog?

 - Nu există ceva memorabil, din punctul meu de vedere, ci există extrem de multe sincronicități, semne care au apărut chiar de la primele mele interpretări sau previziuni în care am spus, am descris, am explicat, am analizat, aspecte astrologice care s-au potrivit ori s-au întâmplat întocmai. Asta mă cam uimea și pe mine la început, având în vedere că tot ce fāceam era din pasiune, din mare curiozitate, iar multe informații proveneau din cunoștințe pe care le simțeam undeva înlăuntrul meu, ca și cum le accesam din alte dimensiuni, din Marea Bibliotecă Universală și totul se releva cu o ușurință fantastică. Așa functionează la mine, deci asta poate fi, eventual, experiența memorabilă a vieții mele, sub ghidare Divină, fără nici cea mai mică îndoială. Fapt deja confirmat în practicile și experiențele spirituale, la care am participat în ultimii 3 ani, care mi-au schimbat complet viața.

- Cum ne ajută astrologia?

- Este un răspuns pe care dacă l-aș dezvolta și l-aș împărți în multe subpuncte ați spune: „Normal ca spune ca ajută, doar practica astrologia... Dar, ca să răspund totuși succint, aș zice că modul în care ne ajută astrologia depinde foarte mult și de persoana care face o analiză, o previziune. Depinde apoi de intuiția acestei persoane în a găsi modul cel mai simplu, autentic, de expunere, pe înțelesul majorității oamenilor. Abia din acel acel moment, astrologia poate oferi informații valoroase, de care, dacă se va ține cont, într-o anumită perioadă, o persoană poate efectiv să își schimbe parcursul vieții. Astrologia ne ajuta foarte mult dacă o analiză, corectă și exactă, este transmisă dintr-un anumit vibe, dintr-o anumită stare.

A consemnat Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

„Nu cred că există momente importante din istoria umanității care să nu fie legate de un pahar cu vin”
23/02/2024 18:00

  - Vom incepe dialogul nostru plecand de la cele două roluri importante pe care le aveti – antreprenor si consul onorific al Frantei la Iasi. Care este ordinea? Ce vă atrage cel mai mult la fie ...

 „Îi încurajez pe adolescenți să adopte un stil de viață sănătos și activ”
23/02/2024 17:30

Adolescenta este o perioadă importantă in viata fiecărui individ, caracterizată de schimbări fizice, emotionale si sociale semnificative. În această etapă, sănătatea si bunăstarea fizică j ...

„A îndrăzni să fii tu însuți în afara regulilor e cea mai frumoasă vindecare. În artă nu există nici reguli și nici limite!
23/02/2024 16:30

Art-terapia este o formă de terapie care utilizează procesele creative ale artei pentru a ajuta oamenii să isi exprime si să isi exploreze emotiile, gandurile si traumele. Oferă un spatiu sigur, in care in ...

„Muzica m-a ales și pentru asta mă consider o răsfățată a sorții”
23/02/2024 15:37

În lumea muzicii, există voci care pot trece peste bariere, atingand sufletele si trezind emotii profunde in inimile ascultătorilor. Sopranele, cu timbrul lor inimitabil, au capacitatea de a colora oper ...

 „Este important ca expresia Mens sana in corpore sano să nu rămână un dicton în latină, ci o mantră după care să ne ghidăm existența”
23/02/2024 14:45

 Se stie că miscarea este un factor important in sănătate, iar cand vorbim despre viitoarele mame este esentială, chiar dacă uneori pare că este imposibilă. Despre aceste lucruri am stat de vor ...

„Prin muzee îți prezinți identitatea”
23/02/2024 13:38

  - Ati preluat Casa Burchi-Zmeu, o bijuterie arhitectonică, si ati redat Iasului un muzeu. Cum a inceput această poveste frumoasă? - A fost o provocare in primul rand cu mine insămi. Am vrut să si ...

 „Iubesc culoarea, este un aliat de nădejde atunci când vrei să transmiți un mesaj, să redai o atmosferă”
22/02/2024 21:04

Arta fotografiei este o modalitate unică de a captura si de a comunica emotii, povestiri si perspective. Într-o singură imagine, fotografia poate transmite o intreagă lume de senzatii si trăiri. Este ...

 „În 2024 se poartă culorile tari! Este momentul să îndrăzniți!”
21/02/2024 09:57

- Care sunt culorile si paleta de culori recomandate pentru evenimentele din acest an? - Dacă anii anteriori in design-ul floral de eveniment combinatia alb-verde a fost alegerea celor mai multi miri, anul 20 ...

 „În sistemul meu de valori, definiția succesului este dată de familie”
21/02/2024 09:32

S-a remarcat ca antreprenor, ca si cadru didactic asociat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”din Iasi, dat si mentor. Zi de zi duce la bun sfarsit misiuni asumate multor roluri pe care le are. Nu ...

 „Am nevoie să gătesc, am nevoie de adrenalina pe care mi-o oferă bucătăria”
21/02/2024 09:27

Gastronomia este o artă a vietii, o călătorie fascinantă prin arome, texturi si culturi, care ne conectează intr-un mod profund la lumea din jurul nostru. Este o modalitate de a experimenta bucuria, creati ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei