„În Iaşi mai există cel mult 20 de arheologi, în instituţiile de cercetare ale statului”

cucuteni_dobrovat
Vasile Cotiuga

Dimensiune font:

| 06-06-2021 15:22

La Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, studenţii au posibilitatea de a opta între a studia activităţile umane din trecut, aplicate prin recuperarea şi analizarea culturii materiale şi a datelor de mediu lăsate în urmă, care includ artefacte, arhitectură şi peisaje culturale. Cu toate acestea, nu sunt foarte mulţi cei care doresc să se specializeze în arheologie, deoarece lipsesc perspectivele unei cariere în domeniu pe teritoriul ţării, din pricina lipsei de locuri de muncă în muzee, academii sau universităţi, urmare a lipsei de fonduri pe care statul le alocă cercetătorilor. Aceasta a fost şi tema discuţiei purtate cu conf. univ. dr. Vasile Cotiugă, muzeograf, politician şi profesor al Facultăţii de Istorie din cadrul UAIC.

- Spuneţi-ne, domnule profesor, cum a evoluat Departamentul de Arheologie al Facultăţii de Istorie din momentul în care a fost înfiinţat şi până în prezent?

- Lucrurile stau bine, dar în acelaşi timp stau şi rău. Stau bine din punct de vedere instituţional, deoarece prin lege există posibilitatea de a se organiza la Facultatea de Istorie, în cadrul a ceea ce numim foarte general „ştiinţă istorică”, Specializarea de Arheologie, chiar de la nivel de licenţă. Şi spre bucuria multor studenţi, acum aproape 15 ani s-a înfiinţat o specializare de sine stătătoare în domeniul arheologiei. Pentru ca programul acesta să fie desfăşurat şi finanţat din bugetul de stat este nevoie de o grupă de 25 de studenţi doritori să studieze această ştiinţă. Ţin minte că acest lucru s-a întâmplat doar într-un singur an, când au fost în jur de 28 de viitori studenţi care au aplicat la înscrierea la Facultatea de Istorie specializarea arheologică. Acela a fost primul an în care s-a reuşit întemeierea unei grupe complete la nivel de licenţă. După aceea nu au mai existat asemenea cazuri în care la fel de mulţi studenţi să aplice pentru a studia în acest domeniu. Au existat poate 15, până în 20 de aplicanţi, fapt care nu a mai permis să fie înfiinţată o grupă la licenţă care să funcţioneze independent de celelalte materii.

Avem program de masterat de multă vreme, acesta fiind susţinut atât de către Universitate, cât şi de Facultate, de către profesorii care predau la acest master, chiar dacă au fost moment când grupa era subţire, deoarece au fost momente când am avut înscrişi între 5 şi 7 studenţi, în total”.

- Dar cursurile de arheologie au continuat şi s-au diversificat...

- Asta nu înseamnă că în cuprinsul specilizării generale „Istorie”, la Facultatea de Istorie, nu s-au desfăşurat cursuri, seminarii şi laboratoare de arheologie. Acestea fac parte integrantă, să spunem, din programa de la această specializare şi îi privesc în special pe cei care parcurg anul întâi de studii şi pe aceia care optează pentru a studia arheologia mai departe. Pentru aceştia din urmă sunt cursuri speciale, în anul 3, de arheologie. Prin urmare, acest suport instituţional există oarecum atunci când vine vorba de pregătirea studenţilor în domeniul arheologiei la nivel de licenţă. Stăm, însă, şi mai bine la nivelul de masterat, pentru că în cadrul Facultăţii de Istorie există un program de master de „Arheologie, artă şi istorie antică”. Tema masteratului acoperă la modul general o paletă destul de largă, de la preistorie până la istoria antică, însemnând arheologie, izvoare scrise, istorie şi artă antică. Avem program de masterat de multă vreme, acesta fiind susţinut atât de către Universitate, cât şi de Facultate, de către profesorii care predau la acest master, chiar dacă au fost moment când grupa era „subţire”, deoarece au fost momente când am avut înscrişi între 5 şi 7 studenţi, în total.

- Care este stadiul în care se află în acest moment cursurile de arheologie din învăţământul superior ieşean şi în ce măsură mai sunt acestea frecventate de către studenţi?

- În mare parte, pe an, la nivel de licenţă absolvă în jur de 15 studenţi, dintr-un total de 60, care s-au orientat pe studierea istoriei antice şi a ştiinţelor arheologice. Dintre aceştia 15, aproximativ jumătate, poate mai mulţi, aleg să îşi continuie studiile şi să se specializeze în domeniul arheologiei la nivel de masterat. Aproape 80% dintre cei care îşi scriu dizertaţia, după aceea, se înscriu şi la doctorat, la aceeaşi specializare. Există profesori arheologi care au dreptul de conducere a unei specializări doctorale în domeniul arheologiei şi istoriei antice. Din acest punct de vedere, stăm bine. Dintr-o altă perspectivă aş putea spune că stăm cel mai bine din România, deoarece în anul 2006 am obţinut o finanţare de aproximativ 2,4 milioane de euro în cadrul aşa numitelor platforme de formare şi cercetare interdisciplinară. Noi organizând, la Facultatea de Istorie, împreună cu alte grupuri de profesori şi de specialişti de la alte facultăţi din universitatea noastră, precum arhezoologii şi arheobotaniştii de la Facultatea de Biologie şi grupul care lucrează în domeniul geneticii, profesorii de la Facultatea de Geografie, care se ocupă geomorfologie, de paleomediu, de cercetarea mediului înconjurător din vremurile trecute, apoi cu specilişti de la Facultatea de Fizică, mai ales pentru investigaţiile fizice asupra artefactelor descoperite în cadrul săpăturilor arheologice; şi, nu în ultimul rând, cu un nucleu foarte dinamic şi cu rezultate excepţionale, condus de profesorul Sandu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă.

Am reuşit la Universitatea noastră să închegăm o structură a învăţământului arheologic, lucru care la alte universităţi din ţară nu s-a reuşit. Au început, şi acolo datorită scăderii numărului de studenţi au fost nevoiţi să închidă programele de masterat în domeniul arheologiei, şi chiar şi de licenţă”.

- Facultatea de Teologie Ortodoxă...?

- O să vi se pară – poate - supspect, dar la Facultatea de Teologie există o specilizare pe ceea ce înseamnă Patrimoniu Cultural şi Restaurare, unde domnul profesor Sandu a fost titular la disciplinele legate de investigaţii chimice. El a creat acolo un grup şi un laborator foarte performant, care s-a alăturat acestui program şi astfel am pus bazele unui nucleu integrat de cercetare interdisciplinară în domeniul arheologiei, cunoscut prescurtat sub numele de „Arheoinvest”. Aşadar, structura educaţională este bine închegată şi există şi potenţialul de cercetare, care este bine echipat cu diverse tipuri de echipamente în vederea cercetării interdisciplinare, cred că în total aceste dotări au costat în jur de 3 milioane şi ceva de euro, ceea ce ne-a permis să facem cercetări arheologice în diferite zone din România, Europa şi din Rusia, Afganistan şi Iordania, unde există un potenţial arheologic foarte ridicat. Grupul care s-a format, un grup numeros, sprijinit foarte bine şi de către Universitate, s-a specializat în timp şi a făcut cercetări multiple, iar rezultatele nu au întârziat să apară, fiind un grup foarte activ cu publicaţii în marile reviste de arheologie din lume. Membrii grupului au publicat cărţi la edituri din Statele Unite, printre care se numără şi Editura Springer, şi au o colaborare foarte bună cu cei de la Oxford (Marea Britanie).

- Sunt şi actualii studenţi integraţi în acest grup de cercetare?

- Grupul este alcătuit din foşti absolvenţi care s-au dedicat arheologiei. Luna trecută, în decembrie, o tânără doctorandă, de la noi de la facultate, a fost angajată în cadrul acestui grup pe post de asistent de cercetare. Studenţii sunt integraţi în activităţile Arheoinvest din două perspective: pe de o parte sunt cei care îşi fac lucrările de licenţă, de masterat sau de doctorat, care colaborează cu specialiştii din platformă şi fac cercetări integrate împreună, şi cei care fac practică pe teren alături de specialişti.

- Există vreo diferenţă între învăţământul arheologic din Iaşi şi cel din celelalte oraşe ale României?

- Din păcate, exodul de tineri care au plecat la studii în străinătate a afectat şi numărul de studenţi care se înscriu la facultăţile româneşti, aflat în scădere. Mai mult decât atât, scăderea natalităţii începe să se simtă foarte bine şi în această dimensiune a noilor înscrişi la facultate, ceea ce, evident, raportându-se la o rată, scade şi numărul doritorilor de a face arheologie. Dar sunt studenţi care încă se înscriu, spre bucuria noastră, sunt. Vă spuneam că am reuşit la Universitatea noastră să închegăm o structură a învăţământului arheologic, lucru care la alte universităţi din ţară nu s-a reuşit. Au început, şi acolo datorită scăderii numărului de studenţi au fost nevoiţi să închidă programele de masterat în domeniul arheologiei, şi chiar şi de licenţă. Facultăţi de arheologie au mai rămas doar în centrele universitare mari, precum Cluj-Napoca, Bucureşti şi Timişoara. Restul au scăzut. Au scăzut mult oraşele precum Constanţa, Târgovişte şi Suceava, centru universitar foarte apropiat de zona noastră.

Cercetarea arheologică nu a fost niciodată liberalizată în România. Nu a fost niciodată oferită posibilitatea să fie înfiinţate firme private care să practice arheologia ca domeniu de cercetare, care să se autofinanţeze, să se finanţeze strict din proiecte de cercetare arheologică”.

- În ce măsură sunt integraţi studenţii şi absolvenţii pe piaţa muncii în domeniul arheologiei şi care sunt posturile pe care aceştia le-ar putea ocupa?

- Marea problemă a absolvenţilor de arheologie constă în faptul că până în acest moment practicarea arheologiei la noi se face doar de către instituţii de cercetare, majoritatea fiind de stat: fie ale Academiei Române, fie muzee judeţene, fie institute ale universităţilor, cum este şi Universitatea noastră care deţine acest colectiv numit Arheoinvest care s-a închegat ca un fel de institut de cercetare arheologică în cadrul UAIC. Fiind vorba de instituţii care sunt bugetate, din păcate nu există foarte multe locuri de muncă oferite de acestea, care să îi integreze pe toţi absolvenţii de arheologie. Şi acesta este un aspect pe care îl resimţim şi noi. Deoarece, spre surprinderea mea, dacă acum 20 de ani eu m-am apucat să studiez această ştiinţă din pură pasiune, fără să mă gândesc la viitor, în ultimii 5 ani am întâlnit întrebări ale studenţilor privitoare la posibilitatea de angajare în domeniu şi a câştigării unui venit care să asigure un trai decent, aspect care sugerează îngrijorarea studenţilor faţă de perspectiva unei viitoare cariere lipsite de viitor în domeniul arheologiei.

- Şi ce răspuns aveţi la toate aceste întrebări?

- La aceste întrebări nu am un răspuns, acum. Şi nimeni nu are un răspuns, pentru că structura acestor instituţii de cercetare arheologică nu permite atragerea tuturor studenţilor de arheologie, cu toate că, paradoxal, absolut toate aceste instituţii de cercetare duc lipsă de personal în cercetarea arheologică. Deoarece este vorba de instituţii de stat, lipsa de personal este direct proporţională cu lipsa unui buget care să faciliteze dezvoltarea. Cercetarea arheologică nu a fost niciodată liberalizată în România. Nu a fost niciodată oferită posibilitatea să fie înfiinţate firme private care să practice arheologia ca domeniu de cercetare, care să se autofinanţeze, să se finanţeze strict din proiecte de cercetare arheologică.

Dacă mâine s-ar începe lucrările pe autostrada Iaşi - Târgu Mureş, pe mai multe fronturi de lucru, noi nu am avea arheologi care să fie prezenţi să facă cercetare în timpul lucrărilor. De aceea, ar fi extraordinar de bine, să se modifice legislaţia în acest fel încât să permită firmelor să atragă spre angajare acest surplus de absolvenţi care vor putea efectua acest tip de cercetări arheologice cu caracter preventiv”.

- Este arheologia o disciplină mare consumatoare de resurse financiare?

- Arheologia este o consumatoare foarte mare de resurse pentru că numai deplasarea pe teren înseamnă să ai şi maşini de teren, să ai şi bani de deplasare, de motorină, să ai şi bani de diurnă şi aşa mai departe. Să ai şi noroc, uneori trebuie să ai şi noroc, iar arheologia se bazează mult pe noroc, dar şi pe ştiinţă. Dar arheologia este absolut necesară, în zilele noastre, pentru că există foarte multe lucrări de infrastructură naţională sau locală, există şi foarte multe lucrări de construcţii civile care necesită prezenţa arheologului pe durata acestora, mai ales când se intervine în pământ. De aceea, dacă mâine s-ar începe lucrările pe autostrada Iaşi - Târgu Mureş, pe mai multe fronturi de lucru, noi nu am avea arheologi care să fie prezenţi să facă cercetare în timpul lucrărilor. De aceea, ar fi extraordinar de bine, să se modifice legislaţia în acest fel încât să permită firmelor să atragă spre angajare acest surplus de absolvenţi care vor putea efectua acest tip de cercetări arheologice cu caracter preventiv. Este o piaţă foarte liberă care necesită o foarte mare forţă de muncă. O piaţă care a fost deschisă în Europa, şi foarte mulţi absolvenţi de ai noştri au plecat din ţară în momentul în care nu şi-au găsit un loc de muncă în aceste instituţii de stat. Iar cei mai mulţi dintre ei rămân acolo definitiv.

- Aşadar, arheologii nu pot fi integraţi pe piaţa muncii cu toate că nu există decât un număr foarte mic de absolvenţi la facultatea din Iaşi?

Nu, pentru că sunt vreo 11-12 facultăţi în toată ţara, iar în fiecare dintre acestea absolvă aproximativ 5 studenţi anual. Asta ar însemna un total de 50 de absolvenţi care nu pot fi integraţi într-un sistem bugetat. Singura speranţă constă într-o privatizare a sistemului, deoarece aceasta le-ar oferi studenţilor o perspectivă sigură a unei potenţiale viitoare cariere în domeniu. O privatizare a pieţei de muncă ar ridica şi numărul noilor înscrişi la Facultatea de Arheologie, fiindcă neclaritatea unui viitor îi împiedică pe mulţi tineri pasionaţi să îşi urmeze visul. În total, în Iaşi mai există cel mult 20 de arheologi angajaţi în funcţii oferite în instituţiile de cercetare ale statului: 7 la Universitate, 5 la Palatul Culturii şi încă vreo 7-8 la Institutul de Arheologie. Dar necesarul este mult mai mare. Spre exemplu, astăzi am fost căutat de două persoane fizice care au nevoie de supraveghere arheologică deoarece îşi construiesc nişte case. Acest tip de supraveghere necesită foarte mult timp, iar dacă stai să supraveghezi 10 case nu mai ai timp să mergi să supraveghezi lucrările mari.

A consemnat Daiana SFREDEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 200/89/2011, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui şi C.E.C. Bank Sucursala Vaslui, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „GENIALUL” S.R.L. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Alexandru cel Bun, bl. 187, sc. C, et. 2, ap. 12, judeţul Vaslui, cât şi terenul proprietatea lui Cordunianu Tudorel, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, ADRESA, Componenţa/Observaţii, Valoare - lei- 1. Construcţia C2 – magazin, birou, spaţiu odihnă, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui, suprafaţă construită 130,96 m.p., iar terenul pe care este amplasată construcţia nu aparţine debitoarei, 24.720,00 2. Bunuri mobile, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui Vitrină frigorifică Mondial Elite, Rafturi PAL, Birou-masă PAL, Raft pâine lemn, Cântar electronic, Casă de marcat Datecs MP55A, 1.165,00. Preţul de pornire la licitaţie este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârii Adunării creditorilor din data de 23.03.2021. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile debitoarei va avea loc la data de 18.06.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe săptămânale, respectiv la până la data de 16.07.2021. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 5% din preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile mobile şi 2.000 lei din valoarea activului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei pentru bunurile imobile şi 50,00 lei pentru bunurile mobile şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0335/566.035, 0727/850.575, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zemeș, str. Principală, nr. 200, Zemeș, judeţul Bacău, telefon 0234383037, fax 023438330, email adp@zemes.ro, persoană de contact Alupei Teofil. 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie închiriat: Spațiu nr. 1 (boxă), în suprafață de 16,03 m.p., ce face parte din imobilul Piață Zemeș, strada Principală nr.160, proprietate publică a Comunei Zemeș, pentru activități economice comerț sau servicii. Închirierea se face conform H.C.L. 82/17.05.2021, si O.U.G. nr. 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc in Caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: de pe site-ul www.zemes.ro sau de la sediul U.A.T. Comuna Zemeș. 3.2. Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul instituției de la care se poate obține un exemplar din documentația de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, U.A.T. Comuna Zemeș, strada Principală nr. 200, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.3. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 lei, se poate achita numerar la casieria UAT Comuna Zemeș. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 14/06/2021, ora 13.00. 4. Informații privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 23/06/2021, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Zemeș, strada Principală, nr. 200, județul Bacău. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: un exemplar. 5. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 24/06/2020, ora 10.00, la sediul UAT Comuna Zemeș, str. Principală nr. 200, județul Bacău. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4, tel: 0234/514419, fax 0234/525211, email tr-bacau-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate, în vederea publicării: 26/05/2021
 „Un tânăr artist țintuit departe de scenă și de public este ca și condamnat, riscul profesional la care este supus este imens!”
10/06/2021 09:45

  - Maria, cum ai decis să intri in competitia „Romanii au talent”? - După un an 2020 foarte trist, in care proiectele prin care trebuia să cant la Operă si la Ateneu, s-au anul ...

„În spatele unui personaj, poţi să oferi din tine unele trăiri de care ştii doar tu”
06/06/2021 15:26

  Nu ştiu cum o fi să canţi in duet pe scenă cu soprana Diana Bucur, ştiu doar cat de frumos umple sala de concerte şi cat de savuros poate fi un dialog cu ea. Ieşeanca pasionată de muzică nu est ...

„Creativitatea este o stare pe care nu o poți controla răsucind vreun comutator”
06/06/2021 14:00

  Pandemia de coronavirus a adus nu doar probleme mari in sănătate, ci si schimbări profunde in toate aspectele vietii si a redefinit multe domenii de activitate, inclusiv pe cel al afacerilor. Oamenii ...

 „Femeile folosesc cuvântul, după caz, ca spadă sau ca floretă, într-o luptă deschisă cu mentalitățile, cu stereotipiile, cu discriminarea”
04/06/2021 14:23

  - Martie este, prin excelentă, o lună dedicată femeilor. Sunteti de acord cu această afirmatie? Pare cumva limitativ... - Dacă ne gandim la ziua de 8 martie care a devenit sărbătoare internatio ...

 „Drumul deschis de pasiunea pentru fotografie este, de fapt, un drum către mine”
04/06/2021 11:44

Pe Oana Dăian o cunoastem de la Teatrul National „Vasile Alecsandri”, unde se ocupă de tot ceea ce inseamnă relatii publice. Are o meserie frumoasă, trăieste in lumea artei, aproape de scenă s ...

„Dintre toţi factorii perturbatori, cel mai toxic este gândul”
04/06/2021 09:45

 * interviu cu dr Valerica Volosan Ilieş, specialist in medicină tradiţională chineză Dr Valerica Volosan Ilieş a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din ...

„Mediul în care îmi cresc copilul e mai important decât influenţa genelor”
03/06/2021 17:35

* interviu cu terapeutul Daniela Bercu, specialist in terapie cranio-sacrală Un şoc emoţional, un stres puternic sau pur simplu o supărare aparent minoră care nu e decat picătura care a umplut paharul ...

„Cei mai mulţi dintre oameni sunt nişte bio-roboţi”
03/06/2021 16:15

„Tu eşti un 2, o cifră care arată legătura. Orice ai face şi cum ai face, mereu vei fi in mijlocul oamenilor. Îi vei lega şi vei strange firele unei comunităţi. Mă intrebi de unde iţi ş ...

 „Peste 100 de kilometri de drumuri județene pe care i-am făcut la Iași sunt din furăciuni”
10/05/2021 15:13

* dialog cu senatorul Maricel Popa, presedintele PSD Iasi - Domnule senator, la Iasi, tensiunile dintre principalii actori politici ai momentului - PNL si USR, se accentuează si nu prea par a se domoli curand ...

INTERVIU - Mihai Chirica: „Nu se va ajunge niciodată la carantinarea Iașului” (VIDEO)
11/04/2021 23:37

 * dialog cu Mihai Chirica, primarul municipiului Iasi - Domnule primar, discutia legată de coabitarea cu USR devine inevitabilă, in contextul in care Iasul nu are, la mai bine de jumătate de an de la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei