„Nu am creat vreodată rebut în lucrul cu studenţii”

* într-un mic laborator, neştiut de aproape nimeni, în subsolul celei mai vechi universităţi din ţară stă ascunsă aparatură în valoare de peste un milion de euro * în spatele acesteia, un om şi-a dedicat viaţa cercetării, inovării şi, implicit, miilor de studenţi pe care i-a format * unul dintre cei mai prolifici oameni de ştiinţă români ai momentului este învăluit cu o aură de bun simţ şi modestie cum rar poţi întâlni

- La 60 de ani de viaţă şi peste 30 de carieră, cât de bine se poate trăi din meseria de inventator?
- Anul trecut eu am realizat 36 de lucrări cotate ISI, au apărut 28, dar nu am ştiut de concediu, nu am plecat nicăieri. Şi cum în graficul meu de evoluţie a publicaţiilor ştiinţifice părea un salt destul de înalt, am zis să nu rămân cu el singular şi să repet şi anul acesta. Mă simt oarecum obosit, dar e important ceea ce fac mai ales pentru performanţa laboratorului. Pentru că eu nu pun mai presus performanţa mea, producţia mea ştiinţifică de cea a laboratorului în care lucrez. Eu sunt adeptul ideii că un om trebuie să reprezinte o instituţie, iar instituţia trăieşte prin puterea fiecărui angajat. După '90 în instituţii şefii care se impun, nu care sunt aleşi, vor să culeagă roade nemeritate. Eu, de aceea, le spun tuturor că toată viaţa am trăit din sudoarea muncii mele. Chiar şi în viaţa academică. Aici noi facem performanţă ştiinţifică, de ce nu am face şi performanţă umană. Istoria se scrie şi cu noi şi fără noi, depinde ce lăsăm noi pentru istorie şi cum scriem istoria.

Legea inventatorilor îşi taxează beneficiarii

- Lucrul cu studenţii este mai greu decât cel în laborator?
- Nu pot spune că am creat vreodată rebut în lucrul cu studenţii. Totdeauna am vrut să pun cât de puţin în formarea unui student. Poate cea mai importantă latură pe care am vrut s-o stimulez a fost creativitatea. Să-l învăţ să creeze, să-l învăţ să realizeze invenţii. Mi-a fost dragă inventica şi am preluat-o cu toate şansele pe care mi le-a dat mentorul meu, profesorul Belousov. Inventica e o ştiinţă interdisciplinară care, pe lângă gena zestrea ereditară a tânărului pune în valoare acest tânăr printr-o formare, obişnuindu-l cu algoritmi de lucru, cu metodele căutării, cu sisteme şi tehnici de investigare noi.
Creativitatea tehnologică este congruentă cu celelalte tipuri de creativitate, cea artistică, cea literară. Ea are la bază puterea ereditară a unui individ de a găsi noul, frumosul, elegantul. Conform unui articol din Constituţie, creativitatea, oricare ar fi forma ei, trebuie suportată de stat. Legea invenţiilor se abate de la acest articol din Constituţie, taxându-i pe inventatori.

- Munca în Universitate vă ajută sau vă îngreunează activitatea de inventator?
- În Japonia se brevetează de la 100.000 până la 500.000 de invenţii pe an. Brevetează şi elevii şi studenţii şi pensionarii. Am un prieten în Japonia care are 6.000 de invenţii. Nici nu-ţi vine să crezi că într-o viaţă de om poţi avea 6.000 de invenţii. Legea japoneză îi permite să facă acest lucru. În România, eu întotdeauna mi-am dorit să-l depăşesc pe Henri Coandă cu 361 de invenţii, dar nu am reuşit pentru că nu mi-a permis legea invenţiilor. Mai ales de când am venit la Cuza. Dacă la Politehnică aveam 140 - 150 de invenţii, la Cuza nu am făcut decât vreo 50, în dublul perioadei petrecute acolo. Pentru Universitate invenţiile aparţin domeniului industrial, muncitoresc, iar viaţa academică înseamnă numai viaţă ştiinţifică. Acesta este un orgoliu. Cum să rupi viaţa tehnologică, cercetarea aplicativă, de cercetarea ştiinţifică teoretică, sau invers. Şi astfel am ajuns să am peste 140 de lucrări ISI şi bucuria mea a fost că anul acesta am semnat lucrarea cu numărul 600. Şi întotdeauna am tras pentru performanţe în domeniul ştiinţei. Şi sunt, poate cel mai prolific director de proiecte. Am performanţe cu 117 proiecte la care sunt director.

„În România, eu întotdeauna mi-am dorit să-l depăşesc pe Henri Coandă cu 361 de invenţii, dar nu am reuşit pentru că nu mi-a permis legea invenţiilor” - Ion Sandu, inventator

Creatorul primului master european din ţară

* domeniul criminalistic este unul cu o mare deschidere către piaţa muncii, în special în regiunea de Est a ţării, unde traficul de obiecte de artă are amploare

Profesorul de la Facultatea de Teologie îşi poate trece în palmares şi două realizări importante în domeniul educaţiei. „Am făcut prima şcoală doctorală europeană. Am arătat că România poate fi încadrată într-o reţea de şcoli doctorale interdisciplinare de mare valoare, pe domeniul ştiinţei conservării. Primii trei ani de şcoală au fost finanţaţi de la Bruxelles. În contract se preciza că partenerii pot continua tradiţia acestei şcoli, dar cu fonduri proprii. Şi bineînţeles că nimeni nu va da bani ca Sandu să continue o şcoală doctorală”, spune profesorul.
Dorind să plece de la Teologie, ieşeanul a făcut un master european de Criminalistică. Din nou, s-au trezit orgolii. „Ca să pot pleca, am ştiut că trebuie să găsesc o şcoală care să aibă o deschidere către piaţa muncii. Şi atunci am enumerat câteva direcţii proprii universităţii noastre. Una dintre cele mai căutate, mai ales la graniţa de Est a Europei era cea a traficului cu bunuri de patrimoniu. Am spus că pot pregăti într-un sistem de tip „forensic science” pe elemente legate de contrafacere, trafic, falsuri. Am făcut un sondaj în licee, la Barourile din Moldova şi chiar în Inspectoratele de Poliţie şi sunt foarte mulţi doritori pentru acest tip de master. Când l-am propus, cineva a sesizat că de ce eu şi nu Facultatea de Drept? Am justificat că mi s-a propus acest lucru de la Bruxelles, din 2002”, a precizat Ion Sandu. Criminalistica, în opinia acestuia, înseamnă interdisciplinaritate, chimie judiciară, fizică judiciară, biologie judiciară, medicină judiciară, înseamnă IT, economie şi tot ce este legat de activitatea ilicită, dar adjudecat prin prisma unor tehnici specifice. Mai mult, masterul de criminalistică are şi câteva performanţe. Avem un număr mare de studenţi, 60. Majoritatea studenţilor au publicat deja una până la trei lucrări ştiinţifice. „Eu sper ca acest master va avea o continuitate, măcar pe axa de Est a Europei. Deja am intrat în contact cu Cracovia, cu Sofia, Atena, iar în curând cu Creta şi Thesaloniki, pentru a face un program de master transnaţional”, a conchis profesorul.

Un tip nou de poligraf, „made in Iaşi”

* aparatul va măsura temperatura şi culoarea nasului, a frunţii şi a urechilor celor supuşi testului

Pentru a veni în sprijinul cursanţilor de la programul de master, dar şi pentru utilizarea în cercetările specifice, ieşeanul, în colaborare cu specialişti de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti a creat un nou tip de detector de minciuni. Poligraful este operat de un psiholog, care ştie baza unui chestionar specific. „Anumiţi indivizi au personalităţi puternice, alţii sunt mai timizi. Psihologul ştie ce chestionar să aplice. De curând, în colaborare cu Institutul de Criminalistică din Bucureşti avem în experimentare un nou tip de poligraf. Acesta va fi, dacă OSIM-ul va înţelege necesitatea, o nouă invenţie românească, un poligraf în sistem co-asistat, cu două caracteristici antropometrice sau biometrice noi: temperatura şi culoarea unor zone fiziologic active de la nivelul feţei”, susţine Ion Sandu. Este vorba despre vârful nasului, pomeţii, zona de deasupra sprâncenelor, lobii urechilor sau bărbia. „Experimentele sunt formidabile. Îmi spunea chestorul că nu a crezut că un universitar se poate apropia atât de mult de o tehnică. Din păcate, aceasta nu este folosită de sistemul judiciar, este doar o tehnică orientativă. Ea nu poate fi folosită ca probă în instanţă. Sunt tare mândru de această realizare”, spune Sandu.

Pagină realizată de Dana Chiru