„Peste 100 de kilometri de drumuri județene pe care i-am făcut la Iași sunt din furăciuni”

1maricel popa

Dimensiune font:

| 10-05-2021 15:13

* dialog cu senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași

- Domnule senator, la Iași, tensiunile dintre principalii actori politici ai momentului - PNL și USR, se accentuează și nu prea par a se domoli curând. Cum va acționa PSD? Își va asuma în continuare doar rolul de observator?

- Din decembrie 2020 trăim un adevărat haos politic. Chiar dacă PSD a câștigat alegerile generale, președintele țării nu a dorit să ne ofereposibilitatea desemnării unui premier, pentru a forma un guvern tehnocrat, de profesioniști. Ar fi fost soluția cea mai bună pentru țară,  căci sunt foarte multe fonduri europene de atras, iar aici trebuie profesioniști, nu amatori. Bineînțeles, haosul pe care-l trăim la nivel central s-a transferat, din păcate, și în teritoriu. La Iași, atât la Consiliul Județean, cât și la Primărie, guvernează PNL. Aș vrea să văd și eu proiectele noi implementate în ultima vreme, în afară de cele lăsate de mine la Consiliu Județean – drumul de la Andrieșeni, drumul de la Tomești, de la Grozești, cu care PNL nu a fost de acord, dar proiectul a continuat, Spitalul de Copii, Spitalul de Neurochirurgie... Sunt proiecte europene pe care le-am lăsat cu finanțare și pe care nu le pot ei anula. În rest, ceea ce au putut anula, au anulat!

- Și care sunt priectele acestea anulate?

- Au anulat și nu au dorit să dea drumul la Spitalul mobil de la Lețcani, investiția de la Ruginoasa, au anulat finanțarea Centrului de excelență în fotbal, sunt destule... Restul, continuă pentru că au fost prinse cu fonduri europene în contract, cu penalizare de 1 la sută pe zi, iar cei de la conducerea Consiliului Județean se văd obligați să le implementeze.

 

„La proiectele aflate în dezvoltare și pe care le-au preluat de la noi, liberalii trebuiau doar să taie panglicile, din două în două săptămâni”.

 

- Revenind, ce se va întâmpla cu bugetul municipiului Iași? Veți sprijini noul proiect de buget?

- Noi nu suntem doar observatori... Am depus 80 de amendamente la Primărie, pentru dezvoltarea Iașului, vrem să le urmărim, pentru că dorim să ne implicăm în dezvoltarea orașului. Vom susține orice proiect de dezvoltare, dar nu altceva. Sunt bune și frumoase panseluțele, dar ne trebuie proiecte mari, de anvergură. Vom face la Iași o opoziție constructivă, deoarece urmărim dezvoltarea județului.

- Se mai poate ajunge la un acord în ceea ce privește aprobarea bugetului municipiului Iași? În ce condiții va accepta PSD să sprijine PNL?

- Să avem aprobate toate amendamentele și să avem o persoană reprezentativă care să urmărească respectivele amendamente. Dacă sunt primite amendamentele noastre, înseamnă că sunt foarte bune pentru dezvoltarea Iașului.

- Dar au fost aprobate amendamentele PSD, în luna aprilie...

- Din 80, doar 20! Luni vom vedea ce va fi în plen. Vom sprijini dezvoltarea Iașului, dar nu oricum. Suntem pregătiți pentru toate scenariile. Am luat în calcul și haosul dintre PNL și USR. Am văzut că liberalii invită USR la negocierea bugetului, uitând că suntem și noi acolo, că nu suntem o simplă balama. Trebuie să ne acorde atenție și nouă.

- Toate partidele mizează pe dezvoltare...

- Iașul s-a dezvoltat cel mai mult pe vremea în care era condus de domnul Flaișer și, fără falsă modestie, pe vremea mea, căci am adus, în perioada 2016-2020, peste 1,4 miliarde de euro în județ și am lăsat, la plecare, pușculița plină, cu peste 600 de milioane de euro. La proiectele aflate în dezvoltare și pe care le-au preluat de la noi, liberalii trebuiau doar să taie panglicile, din două în două săptămâni. Măcar asta ar putea să ducă la capăt, fără să mai facă nimic, și tot ar fi ceva!

 

„Clujul face o linie de autobuze electrice fără șofer, iar noi ne bucurăm așteptând primul autobuz electric...”

 

- Revenind la bugetul municipiului, la proiectele Iașului, care sunt obiectivele de care orașul are nevoie, urgent?

- Este nevoie să redăm Iașului aerul de odinioară, de oraș dezvoltat, nu doar din punct de vedere istoric și cultural, ci și al industriei, al economiei. I-am spus domnului primar Chirica că-l voi sprijini din postura mea de senator, de secretar al Comisiei pentru administrație publică, cu parcurile industriale, deoarece cunosc foarte bine mecanismul acesta. A spus că, în cazul în care va considera necesar, va anunța... Toate acestea sunt proiecte care vin și trebuie implementate. A fost domnul Chirica, recent, în Polonia, după autobuze, dar proiectul acela a fost pornit de mine, în urmă cu ceva vreme, prin Ministerul Dezvoltării, fiind vorba de achiziția de tramvaie noi și de autobuze electrice. A mai fost un proiect vizând achiziția a 40 de autobuze noi, pe Ministerul Mediului, care nu s-a finalizat deoarece dosarul Iașului a fost incomplet și autobuzele au ajuns la Brașov.

- E important, totuși, că ne dezvoltăm și în direcția aceasta...

- Pentru noi, e o noutate că din toamnă va circula un autobuz electric prin Iași, dar la Brașov, Sighișoara, Cluj, Bucureșri acestea circulă de ani de zile... Clujul face o linie de autobuze electrice fără șofer, iar noi ne bucurăm așteptând primul autobuz electric! Acestea sunt noutățile! Ne bucurăm să putem plăti o parcare cu telefonul, dar la Sighișiara lucrul acesta e posibil de șapte ani!

- Cum se face, totuși, că Iașul rămâne mereu cu un pas sau doi în urma altor regiuni sau localități care știu și pot să se dezvolte cu adevărat?

- Timpul a demonstrat faptul că Iașul nu a ales mereu cele mai bune soluții. Dacă am fost eu la conducerea Consiliului Județean, mi-au sărit la gât foarte multe personaje. Iar asta pentru că nu am vrut să intru în anumite combinații și nici n-am dat voie altora să facă aceste combinații. Peste 100 din cei 300 km de drumuri județene pe care i-am făcut la Iași sunt din furăciuni. Am dat peste mână la toată lumea. Nu pot spune că am făcut curățenie totală, dar a fost un pas important...

- Ce înseamnă „furăciuni”?

- N-am putut crede că la drumurile județene și prin consilii se pune mâna, că se fac proiecte trucate.

- Dați un exemplu, cu subiect și predicat...

- De exemplu, se atribuiau contracte de tăiat iarba în decembrie, se semnau continuu contracte de pietruire, în condițiile în care piatra nu se poate cuantifica. Eu am trecut de la pietruire la asfaltare și am făcut 300 de km de asfalt, plus 200 de km lăsați în lucru, cu finanțare! Eu am adus bani în Iași, bani reali, nu imaginari, cum aduc unii astăzi! Toate localitățile trebuie să aibă asemenea drumuri. Nu poți dezvolta satele sărace lăsându-i pe oamenii de acolo în noroi și fără apă potabilă. N-am mai făcut drumuri proiectate pentru o greutate de 7 tone, cum e normativa la noi, ci pentru 20 de tone, pentru că nu se poate să ne mai pierdem vremea păzind drumurile cu cântarul. Tocmai de aceea, s-a pus un strat stabilizant, cu ciment, de 20 de cm de balast, 20 cm de piatră și apoi trei straturi de asfalt. Iar drumurile respective vor rezista cel puțin 15 ani fără reparații. Chiar dacă au fost costuri mai mari, nu mi-am bătut joc de respectivele proiecte. Uitați-vă la drumul făcut în perioada 2013-2014, de la Iași la Negrești, prin Scânteia, unde au apărut cratere și se intervine acum an de an, pentru reparații. Așa ceva este de neconceput! Trebuie să ne schimbăm mentalitatea aceasta că în administrație trebuie să comisonezi, să faci combinații... Asta încearcă cei care vin pe funcții fără să aibă o meserie în spate! Aceștia au învățat meserie doar din cărți, fără să aibă în spate experiența. Excepție face Mihai Chirica, care a pornit de jos și are o experiență de câteva decenii în administrație...

 

„În anul 2018, autostrada de la Iași la Târgu Neamț era concesionată și dacă nu se anulau prcedurile anul trecut, cu siguranță astăzi ar fi lucrat acolo excavatoarele”.

 

- Ce ne facem cu Autostrada Unirii A8, că se împlinesc cât de curând două decenii de când tot vorbim de asta și nu avem decât studii și desene?

- De autostradă se vorbește din 2006 și s-au făcut de atunci vreo patru studii de fezabilitate. De fapt, suntem încă în faza studiului de fezabilitate. În anul 2018, autostrada de la Iași la Târgu Neamț era concesionată și dacă nu se anulau prcedurile anul trecut, cu siguranță astăzi ar fi lucrat acolo excavatoarele. Era foarte interesat un consorțiu format din patru firme din China, consorțiu care a făcut într-un singur an peste 400 km de autostradă între Varșovia și Berlin, cu o experiență foarte bogată în domeniu. Cu siguranță, dacă ar fi fost lăsați și guvernanții nu ar fi anulat procedurile, în noiembrie  2019, când consorțiul în cauză era în faza semnării contractului, astăzi am fi avut autostrada în lucru.

- Iar acum ne chinuim să proiectăm un tronson, de la Târgu Neamț la Ungheni...

- Ne interesează în mod deosebit autostrada de la Ungheni la Târgu Neamț deoarece putem rezolva patru centuri ocolitoare, acolo unde drumul național trece prin interiorul orașelor – Iași, Podu Iolaiei, Târgu Frumos și Pașcani - și sunt permanent ambuteiaje. Guvernanții au anulat procedurile, dar ce-au pus în loc? După doi ani de zile reîncepem cu proiectarea, alte studii, alți bani... Dacă proiectul ar fi fost făcut, acum l-am fi putut introduce în Programul Național de Redresare și Reziliență, exact cum a făcut Emil Boc, la Cluj, cu metroul. Nu s-a putut include autostrada deoarece proiectul nu este matur.

- S-a încercat, totuși, varianta cu finanțatea prin PNRR...

- La PNRR, ai proiectul matur, îl pui. Vedeți, toată lumea a râs de Emil Boc, când a depus proiectul metroului la Cluj, dar el a avut proiectul. În PNRR nu e o joacă. Uniunea Europeană forțează statele să cheltuie banii până în anul 2026, dar nu e orice formă. De fapt, în PNRR nu sunt 30 de miliarde de euro, sunt doar 13 miliarde din fonduri europene, restul sunt împrumuturi, granturi. Te duci, iei banii, dar va trebui să-i dai înapoi. Dacă noi cheltuim 20 de miliarde până în 2026, va trebui să dăm înapoi 10 miliarde, deoarece sunt costuri! Acolo nu ne mai admite cu românescul merge și așa! Tocmai de aceea, pentru că nu sunt profesioniști, europenii le-au dat în cap lui Cîțu și lui Ghinea, cu proiectele din PNRR.

 

„Sunt câteva elemente esențiale pe care va trebui să le avem în vedere, dacă vrem să revină concetățenii noștri din străinătate - asfalt, apă, canalizare și gaz. Condiții minime; stricta necesitate”.

 

- Și ce ne face să credem că, în condițiile în care, peste câțiva ani, PSD ar reveni la guvernare, nu va relua procedurile de la zero?

- Cei mai mari perdanți ai actualei guvernări – la nivel local și național - sunt ieșenii. Ieșenii și Moldova, în general. Proiectele Moldovei sunt tratate cu indiferență. Din cele peste 30 de miliarde de euro din PNRR, Moldova nu a primit aproape nimic! Doar firmituri! Câtă vreme am fost președintele Consiliului Județean Iași, am adus județului 1,4 miliarde de euro. Să vedem ce vor aduce cei din actuala conducere CJ. Un an a trecut deja, deoarece alegerile locale din 2024 vor fi în iunie. Să iasă în față și să spună cei din administrația ieșeană câți bani au atras, din fonduri guvernamentale sau europene, în ultimul an!

- Trecerea în legislativ v-a oferit posibilitatea întocmirii unor proiecte... La ce lucrează acum senatorul Maricel Popa?

- Sunt secretarul Comisiei pentru administrație publică din Senatul României și avem foarte multe proiecte. În primul rând, doresc să putem implementa proiectul meu de suflet care este cel al aducțiunii de gaz în toate localitățile ieșene. Am discutat la Ministerul Dezvoltării și vom găsi posibilitatea de a face ceva concret în acest sens. Vizăm aducțiunea de gaze naturale pe valea Prutului și în tot județul, construcția de creșe, grădinițe, contiunuarea proiectelor. În mandatul meu s-au construit în Iași 36 de creșe și grădinițe, de la zero.Vreau să continui acest proiect. La fel, s-au ridicat, de la zero, 18 dispensare ultramoderne în județ și vreau să fie continuat și acest proiect. Pentru mine, proiectul cel mai important - din păcate, blocat anul trecut, căci n-a vrut cineva să dea autorizația de mediu -, acel proiect de 507 milioane de euro de apă-canal, pe care cineva încearcă să și-l însușească, deși e un proiect semnat anul trecut, în iunie. Acum a venit și autorizația, dar s-a pierdut un an, timp în care se puteau face foarte multe lucruri!

- E o diferență mare între munca din Parlament și cea din teritoriu...

- Sunt unul dintre cei mai activi parlamentari de Iași. Eu, în Palatul Parlamentului merg pe zi aproximativ 7 km, în interior. De la o comisie la alta, în plen, pe la ministere... Este de datoria mea să susțin proiectele comunității. Eu n-am fost niciodată împotriva cetățenilor pe criterii politice, n-am împărțit lumea după culoarea politică, le-am pus asfalt indiferent dacă era comună liberală sau de altă orientare. Ar fi fost chiar ridicol, căci pe asfaltul respectiv circulă întreaga comunitate! De fapt, sunt câteva elemente esențiale pe care va trebui să le avem în vedere, dacă vrem să revină concetățenii noștri din străinătate - asfalt, apă, canalizare și gaz. Condiții minime, stricta necesitate.

 

„67 la sută dintre ieșeni trăiesc în mediul rural și nimeni nu pare interesat să dezvolte mediul rural. Municipiul Iași se dezvoltă din inerție, dar nimeni nu a acordat atenție mediului rural”.

 

- Ce-i face pe oameni să fie atât de schimbători în privința opțiunii de vot?

- Proiectele. Oamenii se plâng că nu se vede nimic, că nu se face nimic, că nu avasează. România se află la coada clasamentului în ceea ce privește educația, analfabetismul, iar noi tăiem sume importante de la educație.  67 la sută dintre ieșeni trăiesc în mediul rural și nimeni nu pare interesat să dezvolte mediul rural. Municipiul Iași se dezvoltă din inerție, dar nimeni nu a acordat atenție mediului rural așa cum am făcut-o eu în perioada în care am fost președintele Consiliului Județean, când s-au făcut peste 1.000 km de drumuri comunale, 172 școli modernizate, 36 creșe și grădinițe și am deja o propunere legislativă pentru construirea de creșe și grădinițe în mediul rural, deoarece este o necesitate de primă urgență.

- Are Iașul posibilitatea ca în următorii trei ani să ralizeze un proiect mare?

- Posibilități sunt, doar să se vrea!

- De ce credeți că nu s-ar vrea?

- Atunci când fac un proiect, aceștia au viziune asupta câștigului particular. Oricine se uita la asta...

A consemnat Dan M.BREZULEANU

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:41

FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
„Femeile pot face orice, dar nu oricum. Grația și sensibilitatea ne permit să vedem dincolo de geometria rigidă”
23/03/2025 12:43

- Cum v-ati impletit pasii printre structuri de beton si geometrii riguroase, păstrand in suflet gratia si frumusetea de a fi femeie? – Pentru mine, ingineria constructiilor nu a fost niciodată doar de ...

„Principala cauză a alienării sociale din prezent este fluxul continuu de informații și experiențe digitale”
22/03/2025 11:30

- Oamenii au fost dintotdeauna alienati sau ceva s-a schimbat fundamental in ultimul secol? - Alienarea a fost legată in trecut de conditiile socio-economice, fiind inteleasă ca lipsa sau indepărtarea de r ...

„Arta poate fi o armă pentru evoluţie, frumuseţe, pentru OM”
21/03/2025 08:49

Muzica nu este doar o artă, ci o fortă care modelează suflete, dăramă ziduri si construieste punti intre oameni. Muzica nu este doar sunet. Este vibratie, ecou al sufletului, formă de cunoastere si dialog ...

„Un proiect de suflet e cel al cărui spațiu sau siluetă îți declanșează emoția încă de la prima schiță”
20/03/2025 20:29

- Ce v-a inspirat să deveniti arhitect si cum a influentat acest lucru stilul dvs. arhitectural? - De-a lungul anilor si in special in copilărie, am avut parte de experiente senzoriale si interactiuni umane ...

„Paradoxul neurologiei este că, deși se știu atât de multe și se investește enorm în cercetare, rămâne un mister de multe ori. Aidoma unei femei”
20/03/2025 18:10

-  Ce v-a atras spre neurologie si in ce fel v-a transformat această profesie, ca om? - Neurologia a fost motivul pentru care am dat admitere la Medicină. M-am indrăgostit pe loc de ea in clasa a VII-a ...

„Eu urmăresc viața liniștită, armonia și iubirea. Firescul. Bucuria de a fi ÎNTREG. Din acest spațiu, viața însăși este un vis împlinit”
20/03/2025 17:51

  * dialog cu terapeutul Cristina Mircea - Ce inseamnă pentru dumneavoastră „arta de a fi femeie” si cum s-a conturat această intelegere de-a lungul vietii? A fi femeie este naturalul. C ...

„Există locuri pe pământ în care soarta femeilor mă înfioară și revoltă”
18/03/2025 21:55

- Care este pentru dumneavoastră cea mai profundă definitie a artei de a fi femeie? - Cea mai profundă artă de a fi femeie? Ca pentru orice om, dincolo de gen, arta de a fi tu insăti, dincolo de poncife, ...

  „Ciocolata îmi amintește de momentele festive sau de zilele ce deveneau dulci într-o clipă”
16/03/2025 20:44

* dialog cu Felicia Lemnaru, unul dintre artizanii ieseni ai ciocolatei Ciocolata artizanală este mai mult decat un desert; este o experientă senzorială creată cu pasiune si măiestrie. Realizată manual, ...

„Ce contează cu adevărat este intenția clară și dorința de a crea schimbări pozitive în propria viață
08/03/2025 09:22

Neurografica este o metodă inovatoare de transformare personală care imbină arta, psihologia si geometria pentru a ne ajuta să ne intelegem mai bine emotiile si gandurile. Creand si interpretand linii si fo ...

Crin Antonescu nu uită și nu iartă: 'De-alde Victor Ponta sunt mulți / pentru el, trădarea este o constantă'
17/02/2025 17:41

Crin Antonescu, candidatul coalitiei de guvernare la alegerile prezidentiale, a vorbit in cadrul unei emisiunii TV despre parcursul său politic, relatia cu Ilie Bolojan, dar si despre 'trădarea' lui Victor Po ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei