Societatea îi condamnă la sărăcie pe vârstnici

* interviu cu Isabel Bogdan, directorul Casei Judeţene de Pensii Vaslui

Lucrează în sistem de mai bine de 10 ani, este apropiat de oameni şi de problemele lor. Încearcă, pe cât posibil, să-i ajute şi să le facă bătrâneţea mai uşoară.
- Sunteţi unul dintre cei mai tineri directori de servicii deconcentrate, iar Casa Judeţeană de Pensii are un specific aparte. Cum poate un director tânăr să fie atât de apropiat de vârstnici? Există un secret?
- Atunci când lucrezi cu oamenii trebuie să nu uiţi să fii OM. Cred că acesta este cel mai important aspect al meseriei mele. Viaţa m-a învăţat că trebuie să îi respecţi pe cei din jurul tău ca să fii respectat, pentru că în toate există o balanţă. În ceea ce priveşte activitatea de la Casa Judeţeană de Pensii, are în centrul său vârstnicii, părinţii şi bunicii noştri, cei fără de care noi nu am fi fost. Se spune, pe bună dreptate, că cine nu are bătrâni ar trebui să îşi cumpere, şi din experienţă pot spune că acest lucru este perfect adevărat. De-a lungul timpului, am întâlnit mii de persoane de vârsta a treia de la care am avut multe de învăţat, care mi-au dat sfaturi utile ce mă ajută atât în viaţa personală, dar mai ales în cea profesională. Pot spune că sunt înconjurat de înţelepciune şi zilnic primesc adevărate lecţii de viaţă de la cei care trec pragul Casei de Pensii, fie pentru a cere informaţii, fie pentru a fi ajutaţi, fie doar pentru o vorba bună, o încurajare atunci când simt că viaţa e o povară prea grea.

„Vârstnicii nu sunt dificili”

- De cât timp lucraţi la CJP? Care a fost cea mai grea perioadă?
- Lucrez aici de mai bine de 10 ani şi de jumătate de an sunt director executiv. Am avut mai multe funcţii, ultima fiind cea de consilier la Departamentul Resurse Umane. Nu aş putea spune că au fost perioade mai dificile sau mai puţin dificile. În fiecare etapă au apărut probleme pentru care am găsit soluţii optime, împreună cu colegii mei. Cred că cele mai multe obstacole le-am întâmpinat la schimbările majore de legislaţie pentru că întâi trebuia să ne punem noi la punct, să înţelegem noile prevederi legislative pentru a le putea pune apoi în aplicare şi să le explicăm şi beneficiarilor, pe înţelesul lor. Şi activitatea desfăşurată ca lider de sindicat m-a ajutat şi mă ajută în continuare în activitatea managerială pentru că ştiu foarte bine care sunt problemele cu care se confruntă angajaţii şi le pot rezolva, atât cât ţine de instituţie. Am aşteptat să capăt suficientă experienţă până să acced la funcţia de director executiv şi asta pentru că vreau să îmi fac datoria cât mai bine. Nu există perfecţiune, dar toţi tindem către ea.
- Se spune că vârstnicii sunt uneori dificili. Cum reuşiţi să-i ajutaţi?
- Nu e adevărat, vârstnicii nu sunt dificili. Le e greu să accepte realitatea, e greu să trăiască într-o societate care îi condamnă la sărăcie. Nu e vina lor şi nici vina noastră. Nu îi putem ajuta decât în limita legii şi asta e greu pentru unii să înţeleagă. Ei nu înţeleg că nu noi stabilim cuantumul pensiilor şi alte beneficii. Trebuie să fim răbdători, empatici, să ne transpunem în situaţia lor pentru a-i înţelege şi pentru a putea să le dăm răspunsuri pe care şi ei să le înţeleagă la rândul lor. Depinde de mediul din care provin, de educaţia lor, de vârsta pe care o au şi experienţa lor de viaţă. Nu putem fi nepăsători în faţa problemelor oamenilor, nu îi putem trata cu răceală şi indiferenţă.

Discuţii cu vârstnicii din oraşul natal

- Acordaţi audienţelor mult timp din programul dumneavoastră. Vin multe persoane la discuţii. Care sunt cele mai frecvente probleme?
- La finalul fiecărei zile fac un bilanţ şi mă gândesc la toate persoanele care au venit sau au sunt pentru o problemă sau alta. Cele mai multe dintre ele le rezolv pe loc, însă unele necesită mai mult timp, mai multe documente, însă şi pe acestea încerc să le rezolv în termenul legal, poate chiar mai repede, pentru că fiecare om consideră că problemele lui sunt cele mai importante şi vrea un răspuns cât mai repede. Am o memorie foarte bună, ceea ce constituie, cred eu, un atuu al meu personal. Nu uit persoanele care trec prin faţa mea şi nici problemele pe care le au. Cât priveşte cazurile care m-au impresionat, au fost multe. De fapt toate poveştile de viaţă au ceva care te impresionează, care nu te lasă indiferent. Toţi cei care vin zilnic în audienţă încep prin a-şi povesti toată viaţa, se laudă cu copiii şi cu nepoţii, cu cele mai impresionante experienţe pe care le-au trăit şi abia apoi spun pentru ce au venit. Unii vin de la mari distanţe, cu mari sacrificii. O deplasare îi costă şi bani şi energie. Îi ascult pe toţi fiindcă este important să plece acasă mulţumiţi că au rezolvat toate problemele pentru care au pornit la drum.
- La Huşi şi Negreşti aţi decis să acordaţi audienţe din proprie iniţiativă. Care au fost argumentele acestei decizii?
- Este o mână întinsă pensionarilor din aceste zone. Sunt zeci, chiar sute de oameni care au nevoie de informaţii şi de ajutor. Decât să îi aducem pe toţi la Vaslui sau la Bârlad, unde avem deschise oficii, este mult mai simplu să mă deplasez eu pentru a le oferi ce au nevoie. Având în vedere că sunt din Huşi şi cunosc foarte bine structura populaţiei din acest oraş, m-am gândit că e necesar să îmi ajut concetăţenii. Huşenii au aflat repede şi au fost foarte receptivi, înscriindu-se într-un număr foarte mare la aceste audienţe. Mi-am dat seama că a fost o decizie foarte bună şi voi continua să mă deplasez în aceste oraşe, să fiu aproape de oameni şi de nevoile lor. Unii cârcotaşi ar spune că sună electoral această frază, dar cei care vin la audienţe ştiu că e un adevăr, mai ales că nu intenţionez să candidez pentru vreo demnitate.
- Sunt pensionari care vin de mai multe ori cu aceeaşi problemă? Puteţi da un exemplu de „insistenţă”?
- Se întâmplă să vină cu unele chestiuni care nu ţin de Casa Judeţeană de Pensii. Pe unii îi convingem greu că nu îi putem ajuta, îi îndrumăm către alte instituţii. După ce merg şi în alte părţi, se întorc la noi şi ne cer sprijinul, spunând că la noi au găsit mereu înţelegere şi o vorbă bună. Unii vin să întrebe acelaşi lucru ca şi altădată doar pentru simplul motiv că nu au înţeles bine sau au uitat ce le-am spus prima data. Alţii vin prima dată pentru informaţii despre conţinutul unor dosare, a doua oară vin la chemarea noastră pentru a aduce dosarele complete. Ca să nu mai facă un drum la Vaslui, pensionarii din Huşi sau Negreşti îmi dau mie dosarele când merg la audienţe, le verific şi le predau la sediu la colegii mei pentru a le prelucra. Sunt şi situaţii în care beneficiarii trebuie să se prezinte personal la Vaslui, cum ar fi ridicarea ajutoarelor de deces sau biletelor de tratament. Aici trebuie să înţeleagă că deplasarea nu poate fi evitată, prezenţa lor fiind obligatorie.

Criza financiară, veşnica problemă

- Care sunt cele mai dificile probleme cu care va confruntaţi?
- Ca în orice domeniu, şi activitatea Casei Judeţene de Pensii Vaslui este afectată de criza financiară. De când s-au făcut restructurări şi salariile au fost mult diminuate, ne confruntăm cu o lipsă de personal. Nu putem face angajări şi personalul existent a fost nevoit să preia şi alte atribuţiuni. Au fost şi sunt încă nemulţumiri din această cauză. E normal în condiţiile în care volumul de muncă a crescut şi salariile au scăzut. Sperăm ca acest raport să se schimbe şi lucrurile să revină la o oarecare normalitate, în beneficiul salariaţilor şi al celor care au nevoie de serviciile noastre.
- Se spune ca mulţi şefi de servicii deconcentrate sunt supuşi unor presiuni politice. Aţi avut astfel de situaţii?
- Sunt membru PNL şi am primit sprijin din partea colegilor mei de partid şi din partea conducerii. Nu există niciun fel de presiuni politice şi nici alte obligaţii. Sunt aici ca să îmi fac datoria şi să demonstrez, aşa cum am spus de la început, că sunt omul potrivit la locul potrivit. Politica mă poate ajuta ca să ajut şi eu la rândul meu, prin semnalele pe care le pot transmite aleşilor, deputaţi sau senatori, care la rândul lor să încerce să schimbe în bine viaţa pensionarilor. Sunt o verigă a unui lanţ pe care îl doresc cât mai strâns, cât mai eficient.
- Dacă aţi fi pentru scurt timp ministru, având experienţă cu vârstnicii aţi schimba ceva în legislaţie?
Din experienţa acumulată şi din situaţiile întâlnite de-a lungul anilor, mai ales în ultima perioadă de când ocup funcţia de director executiv al CJP, am semnalat câteva carenţe legislative şi pe unele le-am prezentat cu diferite ocazii parlamentarilor vasluieni. Am primit răspunsuri pozitive şi promisiuni care sper să se materializeze. Nu m-am gândit niciodată ce aş putea face eu din poziţia de ministru, dar cu siguranţă aş schimba ceva, aş face tot posibilul pentru a face oamenilor bătrâneţea mai uşoară.

„Orice crede că a fi director înseamnă un fotoliu confortabil într-un birou generos cu un salariu pe măsură, greşeşte. Poate au fost şi sunt astfel de persoane care nu se implică şi aşteaptă doar să treacă timpul, să se încheie programul şi să plece acasă, numărând zilele până la salariu sau concediu”.

„Vârstnicii nu sunt dificili. Le este greu să accepte realitatea, e greu să trăiască într-o societate care îi condamnă la sărăcie. Nu e vina lor şi nici vina noastră. Nu îi putem ajuta decât în limita legii”

Dacă aş fi o zi ministru...
„... Primul şi cel mai important aspect al unei schimbări este reducerea birocraţiei, scurtarea drumurilor la CJP şi accesul la informaţiile privind vechimea în muncă pentru cei care pun punct carierei şi se pregătesc să se retragă să ducă o viaţă liniştită. Ştiu că pensionarii şi-ar dori pensii mai mari, însă ştim bine că asta nu depinde doar de un singur om, fie el şi ministru. Economia ţării şi implicit bugetul poate ajuta la acest aspect”.