„Nu ne foloseşte un cap plin, ci unul bine format”

O problemă de studiu a psihologiei dezvoltării, destul de controversată, este dezvoltarea potenţialului intelectual. Este această dezvoltare un proces continuu, liniar, sau un proces care se desfăşoară în etape? Cât de importantă este zestrea genetică, experienţa personală a individului sau societatea în care se dezvoltă individul? Am încercat să găsim un răspuns la toate acestea într-un dialog în exlusivitate cu Crina Cihodaru, psiholog clinician şi psiholog psihopedagogie specială.

- Se spune despre inteligenţă că este dinamică şi flexibilă, că orice fiinţă umană este capabilă să îşi modifice structura cognitivă. În acest context, mai sunt utile testele de inteligenţă, dacă rezultatele nu ne definesc pe termen lung?

- Dezbaterea despre utilitatea testelor de inteligenţă, dacă sunt sau nu un instrument corect de măsurare, continuă să provoace reacţii puternice şi adesea opuse. Cert este că ele ne furnizează informaţii pe care nu le putem strânge prin alte metode (observaţia, de exemplu), şi ajută atât la identificarea copiilor ce au nevoie de programe educaţionale speciale (fie că sunt pentru supradotaţi sau pentru deficienţi), cât şi pe parcursul programelor - pentru a măsura progresul în urma stimulării diferenţiate.

Şcoala şi profesorul nu pot suplini cu totul lipsa de preocupare a unui părinte

- În ceea ce priveşte persoanele aflate în dificultate, cum ar fi cei cu sindromul Down, autism, sau cei cu tulburări de atenţie, cum li se poate optimiza acestora procesul de integrare şi învăţare?

- Este o întrebare ce solicită un răspuns generos, dacă nu chiar o dezbatere. În primul rând, trebuie să vedem despre ce grad de dificultate/ handicap este vorba - dacă vorbim despre deficienţe severe, atunci copiii vor fi orientaţi spre şcoli speciale ce au programe concepute pentru învăţământ special. Dacă vorbim despre deficienţe moderate sau uşoare, aceşti copii sunt integraţi în învăţământul de masă, urmând programe de intervenţie personalizate. Pentru buna derulare a unor astfel de programe, se constituie echipe multidisciplinare de lucru, din care fac parte profesorul de sprijin, profesorul logoped, consilierul şcolar, dar şi învăţătorul elevului alături de părinte, care poate fi uneori şi asistentul personal al copilului. Astfel, se desfăşoară terapii specifice de stimulare, dezvoltare şi recuperare în cabinet, precum şi activităţi de monitorizare în clasă pentru o integrare optimă a elevului cu nevoi speciale.

- Cum pot copiii, părinţii şi cadrele didactice să îşi atingă potenţialul optim de dezvoltare?

- Întotdeauna s-a pus accentul pe o strânsă legatură între şcoală şi familie. Şcoala şi profesorul nu pot suplini cu totul lipsa de preocupare a unui părinte. Efortul educativ îşi găseşte eficienţa atunci când între cei doi factori - şcoală şi familie, există o con­lucrare în interesul comun al educării copilului. Parteneriatele dintre şcoală şi familii ajută profesorii în munca lor, pot perfecţiona abilităţile şcolare ale elevilor, pot îmbunătăţi programele de studiu şi climatul şcolar, pot îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor. Numai formând o echipă vor putea atinge acel potenţial optim de dezvoltare, iar despre şcoala părinţilor se vorbeşte din ce în ce mai des în abordările educaţionale.

- Datele realităţii şcolare arată că numeroase erori si dificultăţi ale elevilor (din toate ciclurile de învăţământ) în asimilarea cunoştinţelor sunt de natură perceptivă. Ce modalităţi specifice de intervenţie pentru facilitarea învaţării perceptive recomandaţi?

- Fiecare dintre etapele percepţiei poate fi îmbunătăţită prin exerciţiu. Cercetările asupra învăţării perceptive au constatat efectul exerciţiului asupra abilităţilor perceptive şi adaptarea la transformările stimulilor. Aşadar, exersarea într-un mod conştient şi activ cu modalităţi de transfer a informaţiei şi conexiuni logice, va croi calea către o învăţare durabilă şi valabilă. A învăţa pentru aici şi acum, pentru un examen anume, este o mare eroare. Trăim într-o societate aflată într-o continuă schimbare, cu domenii de activitate ce dispar, şi cu altele noi ce apar, astfel încât nu ne foloseşte un cap plin, ci unul bine format, care să fie capabil să se adapteze la informaţii şi vremuri noi.

- Plasticitatea creierului, acest mecanism evolutiv care permite adaptarea la schimbările din mediu, face posibilă învăţarea. Cum se poate antrena?

- Din nou mă simt în faţa unui subiect depre care aş putea vorbi foarte mult, deoarece este de actualitate „importarea în Moldova” a unei metode noi de stimulare cognitivă şi dezvoltare socio - emoţională. Psihologul Reuven Feuerstein, cel care a dezvoltat această metodă, a pornit de la premisa platicităţii creierului - inteligenţa este o energie caracterizată prin plasticitate, şi a creat Teoria Învăţării Mediate, pe care a operaţionalizat-o în Programul de Îmbogăţire Instrumentală. Prof. Feuerstein a probat o metodă nouă de stimulare a „minţii şi inimii”, fapt apreciat astăzi în multe state ale lumii, iar recuperarea mentală a devenit o profesie cu obiective, instrumente, termene şi rezultate cuantificabile. Aplic această metodă de peste un an de zile, atât pe copii tipici, cât şi atipici, iar rezultatele sunt spectaculoase.

O metodă nouă de stimulare a „minţii şi inimii”

- Capacitatea de a raţiona logic asupra unor probleme abstracte poate deschide calea către rezolvarea unor probleme de ordin social?

- Inteligenţa este „tendinţa unui organism de a se modifica pe sine însuşi când se confruntă cu nevoi de adaptare, prin crearea unui raport între diferite contexte de viaţă”. Oamenii au un potenţial de schimbare, sunt modificabili, dacă li se oferă şansa angajării în interacţiuni favorizante. Este evident că inteligenţa este ceea ce ne serveşte în toate situaţiile - fie ele şcolare, profesionale sau sociale. Parteneriatele dintre şcoală şi familii ajută profesorii în munca lor, pot perfecţiona abilităţile şcolare ale elevilor, pot îmbunătăţi programele de studiu şi climatul şcolar.

- Cum se pot stimula abilităţile fundamentale de gândire a elevilor, pentru a putea corecta anumite deficienţe? Pot fi ajutaţi să „înveţe cum să înveţe”?

- Învăţarea despre care vorbea Reuven Feuerstein, psihologul care a făcut studii asupra dezvoltării cognitive, este una mediată - adică între copil şi stimulii externi trebuie să existe un mediator pentru a interpreta, orienta şi conferi semnificaţie acestora. Acesta este tocmai cel ce dă un sens învăţarii şi îi învaţă pe copii să înveţe. Astfel, elevul va dobândi elemente cognitive necesare învăţării, experienţă, şi va deveni flexibil. Metoda Feuerstein vine cu material pentru exersarea abilităţilor fundamentale de gândire a elevilor, oferind materialul care este format din exerciţii de natură hârtie + creion, grupate în instrumente de lucru, fiecare instrument este orientat spre o funcţie cognitivă în mod special, dar în acelaşi timp implică şi alte funcţii cognitive, fiind mijloc de transport spre funcţiile cognitive care trebuie corectate, dezvoltate sau îmbogăţite. Astfel natura activităţii este de descoperire, învăţare şi aplicare în contexte diferite, în sisteme diferite de relaţii, reguli, principii, operaţii, strategii şi alte exigenţe prealabile unei funcţionări cognitive optime. A consemnat Florentina SANDU

 

***

„Educaţia cognitivă este necesară individului încă de la naştere şi continuă pe tot parcursul vieţii. Pentru a adopta o atitudine de autodepăşire în plan şcolar, social şi profesional, este nevoie de o conectare la lumea valorilor de ordin cognitiv, dar şi moral, estetic, într-o formă de educaţie permanentă”. Crina Cihodaru, psiholog

***

„A învăţa pentru aici şi acum, pentru un examen anume, este o mare eroare. Nu ne foloseşte un cap plin, ci unul bine format, care să fie capabil să se adapteze la informaţii noi vremuri noi”– Crina Cihodaru, psiholog