scoala  eleve_indecente_

Dimensiune font:

Elevii și preșcolarii intră în vacanța de primăvară - Când revin în băncile școlilor

| 19-04-2019 08:12

Elevii din învăţământul preuniversitar şi preșcolarii vor intra în vacanţa de primăvară de vineri, după terminarea cursurilor, urmând a reveni pe 6 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Astfel, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, vacanţa de primăvară este programată între 20 aprilie și 5 mai 2019, conform Mediafax.



 

Următoarea vacanță a elevilor este cea de vară, care începe pe 15 iunie și se încheie pe 15 septembrie 2019.

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie - 4 noiembrie 2018.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 - 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor marca prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie - Ziua internațională a educației și ziua de 5 iunie - Ziua învățătorului, în măsura în care, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, nu sunt instituite ca zile nelucrătoare. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Bacalaureatul de toamnă: Absolvenţii susţin luni ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului
26/08/2019 08:18

 Absolvenţii clasei a XII-a sustin, luni, ultima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la alegere a profilului şi specializării, respectiv, geografie, biologice, fizică, sociologie etc, in cadrul sesiu ...

Barem istorie BAC 2019, sesiunea de toamnă. Câte puncte primesc elevii pentru rezolvarea subiectelor de istorie
23/08/2019 17:34

 Barem istorie BAC 2019, sesiunea de toamnă. ​Ministerul Educatiei a publicat baremul de corectare pentru subiectele la istorie la bacalaureat 2019, sesiunea de toamnă. La primul subiect, elevii de la ...

Concursului Naţional Euroscola, la Târgu Frumos
11/08/2019 18:51

O campanie inedită de promovare a rolului educaţiei şi al invăţării unei meserii a fost iniţiată de elevii Liceului Teoretic Ion Neculce din Targu Frumos. Campania a fost lansată in cadrul ediţiei din ...

Proteste USLIP la orizont:  „Nu îmi pot imagina că vom pierde cu hotărârea judecătorească în mână!”
07/08/2019 00:00

* liderul USLIP Iaşi, Laviniu Lăcustă, susţine că, in situaţia in care nu vor primi diferenţele de bani stabilite de instanţă, cadrele din invăţămantul preuniversitar vor declanşa o nouă serie de ...

Bilete de tren gratuite pentru studenți. Decizie, cine nu va mai beneficia
31/07/2019 18:40

 S-a decis! Cine nu va mai beneficia de bilete de tren gratuite nelimitate.  ”Concluzia trasată in urma discutării acestui subiect, a fost limitarea gratuitătii la transportul feroviar pe cr ...

UTI va administra străzile care tranzitează campusul
30/07/2019 19:12

* unul dintre proiectele pregătite deja de DSS este crearea unui centru civic al campusului intre căminele T5-T6 şi T9, T10 şi T11, printr-un proiect de revitalizare urbană, care să fie pasul unei schimb ...

Punct final admiterii la UMF
25/07/2019 18:47

Ieri s-au afişat şi rezultatele la concursul de admitere pe locuri bugetate şi pe locuri cu taxă in lei la UMF Iaşi. Ultima medie, la buget, la Medicină Generală este 8,79, la specializarea Asistenţă M ...

Peste 400 de dascăli înscrişi la examenul de definitivat
24/07/2019 00:00

* cei mai puţini candidaţi sunt la disciplinele Chimie, Educaţie muzicală, Geografie şi Filosofie Emoţii pentru 409 cadre didactice din invăţămantul preuniversitar din judeţul Iaşi, care vor susţin ...

Sute de candidaţi la Medicină, în prima zi a înscrierilor!
16/07/2019 00:19

* la UMF Iaşi şi-au depus dosarele, in prima zi de inscrieri, 334 de candidaţi, dintre care 183 la Medicină, 50 la Asistenţă Medicală Generală şi 36 la Medicină Dentară * tot ieri, la Agronomie s-au ...

A fost publicată lista cu repartizările la licee!
12/07/2019 12:16

 Rezultatele repartizării la licee pentru elevii care s-au inscris la admiterea la liceu de anul acesta au fost publicate in urmă cu putin timp pe site-ul admitere.edu.ro. http://admitere.edu.ro/Rapoart ...