Evaluare pentru elevii din clasele a IV-a
Dimensiune font:
Elevii ieşeni din clasele a IV-a de la şcolile gimnaziale „I. Simionescu”, Buhalniţa, Hadâmbu, Sârca, Perieni şi de la Liceul Tehnologic „M. Busuioc” Paşcani încep astăzi o serie de testări importante. Ei sunt generaţia care participă la evaluările-pilot, în cadrul cărora le vor fi verificate competenţele fundamentale, înainte de a trece în ciclul gimnazial. „Evaluarea cunoştinţelor, a capacităţilor şi a deprinderilor de bază la citire şi matematică ale elevilor de clasa a IV-a are drept scop informarea factorilor decizionali cu privire la nivelul achiziţiilor elevilor la finele ciclului primar. De asemenea, se urmăreşte realizarea unei diagnoze a performanţelor elevilor aflaţi la finalul învăţământului primar la momentul 2013, cu scopul identificării punctelor tari şi ale punctelor slabe ale procesului educaţional”, ne-a spus Sabina Manea, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Fiecare elev susţine câte un examen la limba română şi matematică, iar durata fiecărei probe va fi de 60 de minute. (Anda Pintilie)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau