Oglinda definirilor de sine

Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”

Şcoala reprezintă despărţirea de casă. Plecând, novicele trăieşte un permanent examen, o demonstraţie nesfârşită a lucrurilor visate. Şcoala este drumul lung de iniţiere, scopul ei fiind de a spulbera bariere şi de a deschide orizonturi. (Constantin Tcacenco, clasa a X-a)

Nu în ultimul rând, vă întreb: ce se întâmplă cu cărţile? Le dorim, le avem, ne bucurăm de ele; ne plictisesc, le părăsim, iar mai apoi le regăsim; le îngropăm numele în sufletele noastre şi, dacă este nevoie, le uităm. Oare nu aşa arată, de fapt, toate iubirile noastre? (Muna Assami, clasa a X-a)

Umărul lângă care mergi în fiecare zi, chiar şi atunci când nu este lângă tine. Cel căruia îi spui, chiar şi doar în gând, tot ce te bucură, tot ce te doare... Cel care îţi alină durerea, chiar dacă şi el este rănit!... Cel care, orb fiind, îţi descrie lumina soarelui şi culorile curcubeului. Cel care, chiar dacă nu merge, îţi explică minunăţia alergatului şi a plimbării în pădure. (Bianca Maria Wiersema, clasa a X-a)

Teatrul se configurează pentru mine ca o tentativă de a trăi viaţa pe care n-o trăiesc, fiind mai mult decât o artă; este calea prin care mă întâlnesc cu mine însămi, o modalitate prin care meditez asupra sensului existenţial al vieţii şi asupra relaţiei mele cu cei din jur. (Andreea Gălăţianu, clasa a XI-a)

Culorile ne reprezintă pe noi, oamenii; ele sunt cele care ne dau viaţă, ne fac să zâmbim, să ne bucurăm. Culorile sunt ca oglinda sufletului nostru: ele ne pot arăta ce fel de oameni suntem, pasionali, sobri, liniştiţi, timizi şi lista poate continua. (Irina Sofron, clasa a XI-a)

Şi strigându-mi propria realitate,/ Caut o culoare să îmi desenez respiraţia./ Stau pe o margine de gând şi aştept o eternitate/ Ca să mă amintesc zâmbind. (Irina Leica, clasa a XI-a)

 

COLEGIUL TEHNIC „IOAN C. ŞTEFĂNESCU” - IAŞI

Poarta viitorului
Speranţa într-un viitor strălucit, curajul şi încrederea în propriile forţe sunt „arme” pe care ar trebui să le deţinem în perioada anilor de liceu, având conştiinţa că lumea „de peste dealuri”, cu cărările vieţii ducând în direcţii necunoscute, unde totul ni se pare un deja-vu, dar în realitate rămânând o zonă necunoscută, este drumul pe care păşim cu responsabilitate, dar şi cu regrete, întrucât, când privim în urmă, vedem umbre şi amintiri.
În cadrul etapei adolescentine totul e posibil, dacă avem dorinţe realizabile şi putere de muncă, fiind călăuziţi de voia lui Dumnezeu şi susţinerea părinţilor, familia păstrând pentru mine cheia cuvintelor de aur.
Viaţa m-a făcut să înţeleg treptat, prin obstacolele pe care mi le-a întins, că orice situaţie dificilă are o soluţie, bună sau, de ce nu, chiar mai puţin bună, dar care zideşte de fiecare dată o temelie, restul ţinând doar de noi.
Am început să construiesc, ca să obţin un zid înalt şi puternic, mai ales împotriva exceselor şi dezamăgirilor, care să nu mă reprezinte, iar cel mai mult contează în tot ce fac nu să mă afirm, ci să îmi depăşesc limitele.
Anii de liceu continuă departe de ce am mai scump: familia, distanţa (doar fizică!) ce ne separă situându-se deja în plan secund, căci dragostea celor dragi o simt mereu alături.
Alegerea mea de a studia în România la C.T. „Ioan C. Ştefănescu” a fost o decizie corectă, pentru că mi-am dorit profilul Designer Vestimentar. Am făcut multe sacrificii, cel mai greu fiindu-mi să mă obişnuiesc cu un nou mod de viaţă, dar am mers mai departe, gândindu-mă la cuvintele pe care le-am auzit de la mai mulţi oameni cu experienţă de viaţă: „Cel mai greu e începutul, hotărârea şi primul pas, iar ceea ce urmează vine de la sine, din adâncul sufletului”.
Prietenii pe care i-am cunoscut, colegele de cameră au fost alături de mine, iar în profesori am găsit un sprijin. M-au încurajat şi m-au îndrumat prin implicarea şi participarea la diferite activităţi, şcolare şi extraşcolare, precum: concursuri de creativitate, serbări, olimpiade, sesiuni de referate şi articole ştiinţifice, obţinând premii şi diplome, dar, în primul rând, experienţă. Datorită dascălilor mei am deprins treptat siguranţa în a ţine un discurs pe o anumită temă sau arta de a scrie, articole şi alte tipuri de texte, pe care le-am publicat începând din clasa a IX-a, în revistele şcolii şi chiar în culegeri de specialitate. Am fost de asemenea motivată în a învăţa cele mai răspândite şi îndrăgite limbi moderne şi am ţinut cont de sugestii pentru lectura suplimentară, fiind primită la bibliotecă cu inima deschisă.
Pentru cele scrise mai sus şi multe alte sfaturi pe care le-am primit de la dragii mei profesori, le sunt profund recunoscătoare şi n-am să-i uit nici după ce-mi voi lua zborul spre un alt început.
Cristina Băitoi,
clasa a XII-a B