Ordinul privind redeschiderea creselor, gradinitelor si after-school-urilor, publicat in Monitorul Oficial. Ce obligatii cuprinde documentul

copil.jpg 1

Dimensiune font:

| 15-06-2020 23:29

 Ordinul comun al ministerelor Educatiei, Sanatatii si Muncii privind redeschiderea creselor, gradinitelor si a after-school-urilor a fost publicat, luni, in Monitorul Oficial.

Parintii care doresc sa beneficieze de serviciile acestora in perioada vacantei de vara pot depune cereri la unitatile de invatamant prescolar pe care le-au frecventat copiii. Unitatea de invatamant va asigura adoptarea masurilor necesare in vederea pregatirii deschiderii, conform prevederilor ordinului comun.

Materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual. Jucariile care nu pot fi spalate vor fi eliminate din sala de grupa, precum si celelalte accesorii neesentiale. Activitatile in aer liber vor reprezenta o proportie cat mai mare din program. In acelasi timp, afara, pot fi mai multe grupe, cu respectarea conditiilor privind evitarea contactului strans intre copii si a jocurilor care presupun apropierea la mai putin de doi metri.

La intrarea in gradinita, cresa, after-school o persoana desemnata va asigura fluidizarea sosirilor si fluxului de persoane in vederea evitarii aglomerarilor. Accesul in holul de primire trebuie limitat, iar triajul epidemiologic al copiilor se efectueaza zilnic de catre cadrul medical al unitatii/persoana desemnata.

Triajul epidemiologic consta in masurarea temperaturii cu termometrul non-contact; temperatura inregistrata nu trebuie sa depaseasca 37,3 grade Celsius; in cazul in care temperatura inregistrata depaseste 37,3 grade Celsius se recomanda repetarea masurarii dupa o perioada de 2-5 minute de repaus; daca se constata mentinerea unei temperaturi peste 37,3 grade Celsius sau/si prezenta de simptome respiratorii si/sau alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute, copiii nu sunt primiti la program (acestia sunt lasati in grija parintilor cu recomandarea unui consult medical de specialitate).

Copiii vor fi invatati si ajutati sa se spele pe maini cu apa si sapun minimum 20 de secunde.

"Serviciile de curatenie se vor realiza inainte de inceperea activitatii si dupa somnul copiilor, la sfarsitul programului. Curatenia generala se va face prin spalare cu apa si detergent, urmata de clatire repetata cu apa potabila. Pentru curatarea obiectelor destinate utilizarii directe de catre copii vor fi folositi agenti de curatare nedaunatori, dezinfectanti, biocide avizate. Toate suprafetele trebuie curatate - inclusiv jucarii, tobogane, tarcuri, manere, balustrade, butoane si accesorii la instalatii sanitare, toalete, clante, pervazul ferestrei, precum si mesele si scaunele din sala de grupa. Suprafetele care sunt atinse de copii vor fi atent curatate, frecvent, prin stergerea cu apa si detergent", prevede ordinul.

Este interzisa folosirea echipamentelor pentru recircularea aerului. Normele de igiena se vor respecta si in timpul servirii mesei, se va renunta la servirea mesei in spatiul special amenajat pentru a evita aglomerarea si interactiunile intre copii.

"Se recomanda reducerea numarului de copii in grupa, astfel incat sa fie asigurata o suprafata de minim 4,5 mp/copil. Distantarea fizica se va asigura in toate incaperile din unitate (dormitoare si in salile de mese prin plasarea paturilor, sezlongurilor, respectiv a masutelor) la cel putin 2 metri distanta intre ele", mai stipuleaza ordinul.

Totodata, izolatorul se va organiza pentru izolarea copilului cu febra peste 37,3 grade Celsius si/sau alta simptomatologie de boala infecto-contagioasa acuta dezvoltata in timpul sederii in unitate si nu va comunica cu restul spatiilor definite; va fi deservit de o persoana adulta numita anume si instruita pentru supraveghere.

Personalul care a venit in contact cu o persoana confirmata cu SARS-CoV-2 nu se va prezenta la serviciu, iar angajatii care prezinta simptome respiratorii, febra si oricare alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute in timp ce sunt la serviciu vor merge acasa cat mai curand posibil si se vor adresa medicului de familie.

Masca faciala va fi utilizata exclusiv la cresa, gradinita, after-school de catre tot personalul angajat si trebuie schimbata o data la 4 ore si ori de cate ori s-a umezit sau s-a deteriorat. Manusile de unica folosinta sunt obligatorii la schimbarea scutecelor si in timpul efectuarii curateniei.

"Copiii cu boli infecto-contagioase acute nu vor fi adusi la gradinita, cresa, after-school. Temperatura copilului se va masura de catre parinti inainte de a pleca la cresa, gradinita, after-school. Daca are simptome respiratorii sau febra (37,3 grade C sau mai mare), copilul nu merge la cresa, gradinita, after-school", mai prevede ordinul.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Biologie, deși a primit doar punctul din oficiu în faza județeană. Cum a fost posibil
20/05/2024 19:28

Potrivit Edu Pedu, elevul este elev la Colegiul National "I.L. Caragiale" din Ploiesti si a reusit să s califice la Olimpiada Natională de Biologie, care a avut loc la Sibiu in luna aprilie. Performanta elev ...

Calendar Evaluare Națională la clasele a IV-a și a VI-a 2024 / Calendar Evaluare Națională la clasa a VIII-a. Admitere liceu 2024
17/05/2024 19:14

 În perioada 21 mai - 29 mai, elevii claselor a IV-a si a VI-a vor sustine Evaluarea Natională (EN) din anul scolar 2023-2024. Notele nu se trec in catalog, scopul examenelor fiind acela de a analiz ...

Peste 113.000 de tineri vor studia, în acest an, în universitățile de stat
17/05/2024 10:11

Guvernul a aprobat in şedinţa de joi, prin hotărare, cifrele de şcolarizare pentru invăţămantul preuniversitar de stat şi pentru invăţămantul superior de stat, in anul şcolar/universitar 2024 - 2025 ...

Olimpicii naționali la matematică veniți la Vaslui au primit un album cu Dumitru Buzatu, baronul PSD arestat pentru corupție
15/05/2024 13:55

Elevii veniti la Olimpiada Natională de Matematică de la Vaslui au primit cadou un album cu poza si discursul lui Dumitru Buzatu, fostul presedinte PSD Vaslui arestat pentru coruptie. In plus, olimpicii si oa ...

Învățare fără frontiere. Importanța educației nonformale în crearea viitorului tinerilor
13/05/2024 12:54

Educatia nonformală reprezintă o componentă esentială in dezvoltarea tinerilor, completand adesea golurile lăsate de sistemul de invătămant formal. Desi mai putin rigidă si deseori trecută cu vederea i ...

Deși din ce în ce mai mulți experți avertizează asupra pericolelor implementării inteligenței artificiale, Ligia Deca spune că AI va fi integrată din ce în ce mai mult în educaţie
09/05/2024 16:53

Ministrul Educatiei, Ligia Deca, a declarat pe pagina sa oficială de Facebook că inteligenta artificială (AI) va fi integrată din ce in ce mai mult in educaţie. Ligia Deca mai afirmă că această integra ...

  Revenirea la rutina școlară, o nouă provocare pentru elevi
07/05/2024 13:10

La finalul fiecărei vacante, indiferent de perioada ei, povestea se repetă. Copiii se pregătesc pentru o altă aventură: revenirea la scoală. În mijlocul bucuriei reintalnirii cu prietenii, se ascund ...

Revenirea la rutina școlară, o nouă provocare pentru elevi
07/05/2024 12:15

La finalul fiecărei vacante, indiferent de perioada ei, povestea se repetă. Copiii se pregătesc pentru o altă aventură: revenirea la scoală. În mijlocul bucuriei reintalnirii cu prietenii, se ascund ...

Încep înscrierile la Bacalaureat
07/05/2024 11:46

Astăzi incep inscrierile pentru sesiunea specială a Bacalaureatului, la care pot participa liceenii din loturile olimpice sau participanţi la competiţii sportive şi artistice internaţionale care se desfă ...

Când revin elevii la școală, după vacanța de Paște?
05/05/2024 09:52

Scoala incepe pe 8 mai, după vacanta de primăvară si după sărbătorile de Paste pentru crestinii ortodocsi, conform calendarului anului scolar 2023-2024. Cursurile din modulul 5 de scoală incep in mijloc ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei