La Catedrala Mitropolitană din Iași au început pregătirile pentru ziua de prăznuire a Botezului Domnului

iasi-metropolitan-cathedral

Dimensiune font:

| 04-01-2024 21:44

Încă de joi, 4 ianuarie, au fost pregătite şi aşezate în curtea Ansamblului Mitropolitan vasele pentru Aghiazma Mare, iar vineri, pe 5 ianuarie, va fi aşezată în faţa treptelor de intrare în Catedrala Mitropolitană crucea de Bobotează care anul acesta va fi împodobită din crengi de brad.

Sfânta Liturghie din ziua prăznuirii Botezului Domnului va fi oficiată în ziua de sâmbătă, 6 ianuarie, în două locații diferite din incinta Ansamblului Mitropolitan, la altare diferite, cu începere de la ore diferite.

Astfel, credincioşii pot participa în incinta Paraclisului Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv – Sala „Eclesia” din Muzeul Mitropolitan, de la ora 6.30, respectiv în Catedrala Mitropolitană, unde Sfânta Liturghie Arhierească va începe în jurul orei 9.00.


Sfințirea cea mare a apei sau slujba de Agheasma Mare se va săvârşi la finalul Sfintei Liturghii din Catedrala Mitropolitană, pe esplanada din fața intrării în locașul de cult, ca și în anii precedenţi, în jurul orei 11.00 şi va fi săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de soborul de preoți și diaconi ai Catedralei.

Credincioşii care vor dori să ia Agheasmă Mare de Bobotează vor trebui să se aşeze, întocmai ca şi anul trecut, pe rândul care va fi coordonat cu sprijinul autorităţilor locale. Va exista și un rând separat al credincioşilor care doresc să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Cei care ies din Catedrală de la închinat vor avea și posibilitatea să se aşeze apoi la rând spre a primi Agheasma Mare sau vor putea staţiona în incinta Ansamblului Mitropolitan pentru a asista la slujba de sfințire care se va săvârși începând cu ora 11.00 pe esplanada din fața Catedralei. Agheasma Mare va fi oferită apoi credincioșilor de aproximativ 40 de voluntari coordonaţi de clericii care slujesc la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.


Pentru sărbătoarea Bobotezei din acest an, au fost pregătite la Catedrală 10 vase cu apa (a câte 1.000 de litri fiecare). Conform prevederilor tipiconale, aceeași slujbă de sfințire a apei (Agheasma Mare) se face și în ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie. Cu această agheasmă se merge apoi și se binecuvintează chiliile monahale din incinta Ansamblului Mitropolitan. Parte din ea este pusă în recipiente și va fi oferită a doua zi (de Bobotează) oficialităților, membrilor corului, reprezentanților presei și altor categorii de persoane.

Apa sfinţită (Agheasma Mare) se gustă dimineaţa, apoi se ia anafura, timp de opt zile, până pe 14 ianuarie, la Odovania praznicului Botezului Domnului, când se încheie prăznuirea liturgică.

Prin invocarea Duhului Sfânt, această apă capătă puterea de a sfinți, de a tămădui și de a alunga duhurile necurate. În cadrul slujbei de Bobotează ne rugăm ca apa sfinţită să fie, pentru cei ce vor fi stropiţi sau vor gusta din ea, „spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă”. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Horoscopul zilei
18/05/2024 04:27

  CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil s ...

HOROSCOPUL ZILEI
17/05/2024 05:34

BERBEC  Creativitatea ta este la cote maxime acum, deci profita de acest fapt. Este o zi ideala sa creezi orice cum ar fi sa scrii, sa pictezi, sa compui sau sa faci mici mestesuguri cu mainile tale dibac ...

Cardinalul Pietro Parolin va fi prezent la Iaşi în cadrul Zilei Diecezane a Tineretului
16/05/2024 08:22

Secretarul de Stat al Sanctităţii Sale Papa Francisc, cardinalul Pietro Parolin, va fi prezent la Iaşi in perioada 18-19 mai 2024. Eminenţa Sa va celebra Sfanta Liturghie din Ziua Tineretului la nivel diece ...

Arta ascunsă a lutierilor. Povestea secretă a sunetului
15/05/2024 14:55

  În umbra luminoasă a muzicii clasice si contemporane se ascunde o lume fascinantă, adancă si adesea trecută cu vederea: lumea lutierilor. Acesti mesteri ai sunetului sunt artizani ai unei trad ...

Cele Zece Porunci, piloni ai eticii și moralei umane
12/05/2024 16:08

  Într-o lume plină de diversitate si schimbare rapidă, uneori pare că valorile si principiile fundamentale sunt pierdute in valtoarea vietii moderne. Cu toate acestea, există un cod moral atemp ...

Calendar ortodox, 12 mai. Duminica Tomei
12/05/2024 12:12

Este singura duminică din anul bisericesc dedicată şi inchinată unui Sfant Apostol al Mantuitorului Iisus Hristos. Sfantul Apostol Toma a fost cel despre care se spune că a atins rănile Domnului, dand as ...

Horoscopul zilei
12/05/2024 04:05

  Berbec Buna organizare si rezolvarea chestiunilor care implica o anume rutina te pot mentine astazi intr-o zona de confort, detasandu-te putin de tensiunile pe care probabil le resimti in legatu ...

Tradiții la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Ziua în care aflăm cât vom mai trăi
10/05/2024 09:00

Numele de Izvorul Tămăduirii vine de la mai multe minuni care s-ar fi intamplat langă un izvor din apropierea Constantinopolului. Se spune că Leon, inainte să devina impărat, se plimba printr-o pădure de ...

HOROSCOPUL ZILEI
09/05/2024 04:00

Berbec Esti asaltat de multe cunostinte, rude sau prieteni Taur Atragi persoane care doresc să te asculte Gemeni Amicii iti vor sanctiona orice vorbă sau gest Rac Alege-ti cuvintele cu grijă si vorbes ...

Arhiepiscopul Teodosie a fost trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență după investigația Recorder despre fondurile de la buget
08/05/2024 16:17

Directia Natională Anticoruptie (DNA) l-a trimis miercuri in judecată pe Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru săvarsirea infractiunii de cumpărare de influentă. Dosarul a fost deschis anul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei