Librex - pagini cu hărţi pentru regăsirea prin cuvinte”

2librex

Dimensiune font:

| 09-04-2024 14:46


Timp de patru zile, 73 de edituri din ţară se vor afla în Atrium de la Palas Mall Iaşi, pentru a lua parte la cea de-a 29-a ediţie a Târgului de Carte Librex. Anul acesta, târgul se desfăşoară sub titlul „Pagini cu hărţi pentru regăsirea prin cuvinte”.
Pe o suprafaţă de 800 de metri pătraţi organizatorii Librex amenajează 521 de metri pătraţi de standuri ale difuzorilor şi distribuitori de carte românească şi străină, dar şi edituri.
În cadrul unei conferinţe de presă, directorul Librex, Leonard Radu, a spus că în perioada 10-14 aprilie, vor fi prezente cele mai importante 73 de edituri din România, care asigură peste 60% din producţia de carte românească. „Ele vin, desigur, cu cele mai noi apariţii editoriale, cele mai bine vândute titluri şi cele mai valoroase colecţii”, a punctat Leonard Radu.
Agenda evenimentului cuprinde patru conferinţe susţinute de personalităţi marcante ale mediului academic şi cultural, ale căror nume nu mai au nevoie de nici o prezentare, datorită notorietăţii operelor publicate. „Ieşenii vor avea întâlniri interesante atât în cadrul lansărilor de carte care vor avea loc în cadrul Librex sau în conferinţele organizate. Aşadar, o listă lungă de nume celebre care, sperăm noi, vor atrage un public tot mai numeros”, a declarat Leonard Radu, directorul Librex.
Printre invitaţii târgului de carte Librex din acest an sunt Adrian Cioroianu, „aptivii care vor să ne elibereze. Despre suveranişti, populişti şi eurosceptici” Alexandru Vlad Ciurea, „Sprema dorinţă umană: Sănătatea creierului” preoţii Constantin Necula şi Francisc Doboş, „Provocările frăţietăţii”şi Adrian Papahagi, „Inteligenţa artificială şi prostia naturală” . „Citind o carte s-ar putea să primim poate nu o revelaţie, dar tâlcuri ale vieţii, înţelesuri, rosturi, pilde, învăţături, sfaturi practice. Sperăm să avem şansa să cumpărăm astfel de cărţi foarte bune de la târgul de carte, pentru că oferta editurilor mari, reprezentative este generoasă”, a spus prof.univ. Nicu Gavriluţă, membru al Comisiei de jurizare din cadrul Librex.
Primarul Iaşului, Mihai Chirica spune că astfel de târguri de carte au devenit un brand al oraşului. „Cred că toată lumea va pierde dacă nu ne întoarcem cu faţa către carte, către educaţie. Cartea face parte din substanţa oricărui om bine educat şi va trebui să o promovăm în continuare. Câţi citesc ştim din studiile sociologice. Ce citesc şi asta aflăm, uneori cu surprindere mai mult sau mai puţin negativă. Un lucru este clar, nimeni dintre cei care nu au citit o carte nu a ajuns să se numească intelectual, iar un stat îşi poate găsi existenţa peste timpuri prin intelectualitatea sa. Sperăm să ne întoarcem cu foarte mare atenţie asupra cititului”, a spus primarul Mihai Chirica. Laura RADU
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
Pacient la un pas de moarte din cauza unui șarpe
21/05/2024 18:38

La Spitalul Municipal Roman a fost adus un tanăr de 22 de ani, după ce a fost muscat de un sarpe. Lipsa serului antiviperin a impus transferul pacientului la Spitalul Judetean de Urgentă Bacău. „Medi ...

Spectacol electrizant de dans, la Palatul Culturii din Iași, în cadrul Romanian Creative Week
21/05/2024 17:22

Petrecere la Palat: spectacol electrizant de dans, cu ropote de aplauze, la Palatul Culturii din Iasi. Expozitiile de artă si fashion imbogătesc atmosfera la Romanian Creative Week Petrecere la Palat: specta ...

Crimă urmată de sinucidere într-un sat din Vaslui. Dascălul din localitate a descoperit totul
21/05/2024 15:55

Crimă urmată de sinucidere intr-un sat din Vaslui. Dascălul din localitate a descoperit totul. Ce s-a intamplat de fapt si cum a fost descoperită oroarea? Crimă urmată de sinucidere la Vaslui Posibilă ...

A doua zi de grevă la Agenţia pentru Protecţia Mediului
21/05/2024 14:42

Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Vaslui au intrerupt activitatea, marţi, pentru a doua zi consecutiv, cu scopul de a atrage atenţia cu privire la necesitatea obţinerii egalizării salari ...

Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru luare de mită
21/05/2024 13:35

Un angajat al Inspectoratului de Stat in Construcţii (ISC) a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Iaşi pentru luare de mită, intr-un dosar instrumentat de impreună cu ofiţerii de ...

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită - Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi
21/05/2024 13:04

Un angajat al Inspectoratului de Stat in Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recep ...

Detalii șocante în cazul tentativei de suicid a grefierei de la Vaslui. Ce a împins-o la acest gest
21/05/2024 10:47

Apar detalii socante in cazul grefierei din Vaslui care a incercat să isi pună capăt zilelor. Femeia ar fi dat foc mai multor dosare in biroul in care lucra, iar apoi a incercat să se spanzure. Potrivit an ...

Medvedev, furibund împotriva lui Zelenski: 'Ar trebui judecat sau lichidat!' / 'E o țintă legitimă pentru noi'
21/05/2024 10:37

Vicepresedintele Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, a avut o nouă iesire surprinzătoare, foarte dură impotriva presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, despre care spune că ar ...

Viitorul sună bine pentru tinerii din Moldova!
21/05/2024 08:39

Gura Humorului a găzduit in week-end unul dintre cele mai complexe si dinamice evenimente dedicate tinerilor din zona Moldovei, Tabăra RYLA Med+ Moldova — Rotary Youth Leadership Awards. Evenimentul, or ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei