Luna viitoare se dă drumul circulaţiei tramvaielor pe strada Pădurii

1strada padurii

Dimensiune font:

| 23-05-2021 09:00

Au mai rămas de executat lucrările la reţeaua fir-contact * revenirea tramvaielor pe traseele 1/13 şi 3 (până în Tătăraşi Nord) ar rezolva o problemă cu care se confruntă autobuzele care rulează în prezent pe traseul 3a: timpi dubli de parcurs din cauza traficului infernal din oraş

 

Lucrările de modernizare a liniilor de tramvai de pe tronsonul Cinci Drumuri – strada Pădurii – strada Nicoriță, cu o lungime de 614 metri se apropie de final. Primulul tronson, cel dinspre intersecţia Cinci Drumuri spre Bulevardul Tudor Vladimirescu a fost finalizat încă de la începutul anului, după care constructorul şi-a concentrat atenţia pe tronsonul B-dul Tudor Vladimirescu – strada Pădurii, unde lucrările au fost mai complexe. Linia a fost montată integral, trotuarele sunt pavelate aproape în totalitate, rămănând de executat lucrările la reţeaua fir-contact. Ritmul este unul intens întrucât, conform unor surse din cadrul Companiei de Transport Public, se doreşte ca luna viitoare să se redeschidă acest tronsonul. „Intenţionăm să dăm drumul travaielor pe strada Pădurii. Cel mai probabil, vorbim de o dată curprinsă între 15 şi 30 iunie”, spun acestea. De notat faptul că pe acest tronson au fost realizate şi două staţii, câte una pe sens, prevăzute cu câte două copertine şi bănci

Lucrările fac parte din proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai în municipiul Iași”, care are o valoare totală de 114.359.729,95 lei (aproape 24 milioane de euro) și au presupus reabilitarea infrastructurii și suprastructurii căii de rulare a tramvaielor pe trei tronsoane: Podu Roș – intersecție cu bulevardul Primăverii, Cinci Drumuri – strada Pădurii – strada Nicoriță și bulevardul Virgil Săhleanu – intersecție cu bulevardul Metalurgiei – rond Țuțora, precum și achiziționarea a cinci tramvaie.

În cadrul proiectului „Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iaşi” au fost modernizaţi 5.720 de metri liniari de cale simplă de rulare, de-a lungul cărora vor fi amenajate 7 staţii de tramvai şi o staţie intermodală cu o suprafaţă de 120 de metri pătraţi. Conform planului, au fost refăcute trotuarele pe o suprafaţă de 5.184 metri pătraţi, spaţiile verzi pe o arie de 6.079 metri pătraţi, dar şi reabilitarea carosabilului pe o distanţă de 325 de metri, dar şi construirea de piste pentru biciclişti pe o lungime de 914 metri, pe bulevardul Țuțora.

Timpi dubli pentru autobuze

Revenirea tramvaielor pe strada Pădurii rezolvă o problemă care s-a acutizat în ultima vreme. Astfel, din cauza traficul auto infernal, autobuzele care rulează pe traseul 3a (Rond Tătăraşi Nord – Gară) parcug timpi aproape dubli pentru o semicursă: 25-30 de minute în loc de 17 minute. Ieri, de exemplu, autobuz care a rulat spre Gară, a avut nevoie de 15 minute pentrua  ajunge din Rondul Tătăraşi Nord în Tg. Cucu. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:51

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
 „Puiul” Teiului lui Eminescu a crescut mare, la Praga
17/06/2024 07:53

* mlădita din Teiul lui Eminescu plantată la Praga nu este singura de acest fel din afara Romaniei, o „surată” de-a acesteia găsindu-se si la Viena * acolo, in octombrie 2017, la initiativa prim ...

Asociația ART-Meșteșugurile Prutului a fost acreditată la UNESCO
17/06/2024 07:18

La Paris a avut loc ceremonia de acreditare a Asociatiei ART-Mestesugurile Prutului, un organism care promovează si sustine traditiile romanesti. Povestea a inceput in martie 2023, cand, două cunoscute cerce ...

Timpurile feminității, redate prin ceramică
17/06/2024 07:16

Publicul iesean si nu numai este invitat să viziteze o expozitie de ceramică inedită, semnată de artistul plastic Anca Cotovanu. Intitulată „Reginae”, expozitia a fost vernisată la Galeria The ...

  Pruncii dorului. Copiii crescuți de amintiri și speranță
17/06/2024 07:00

Pentru 4.000 de copii din judetul Iasi, inimile bat mai greu sub povara unui dor nestins. Cu fetele lor senine si ochii adesea tristi, trăiesc in umbra unei absente apăsătoare: părintii lor sunt plecati la ...

 „Școală verde”, la Miroslava
17/06/2024 06:57

* clădirea va fi ridicată din materiale ecologice, sustenabile, orientată cu ferestre care permit captarea luminii naturale si va fi dotată cu un sistem de ventilare / captare / filtrare a aerului in interi ...

 TUIASI achită, anual, burse studențești în valoare de 1 milion de lei
17/06/2024 06:56

Politehnica ieşeană oferă anual, din venituri proprii şi cu sprijinul sponsorilor, burse de aproximativ 1 milion de lei studenţilor universităţii Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din ...

Tânărul român ucis în Congo era din Aroneanu. Avea doar 23 de ani, era mercenar și voia să adune bani pentru un apartament
17/06/2024 06:53

Un roman a fost ucis şi alţi doi au fost răniţi in RD Congo, intr-un atac cu mortiere. Aceştia sunt mercenari care sprijină guvernul congolez in lupta cu rebelii. Nu este primul incident de acest fel in R ...

Accident rutier mortal la Botoșani
17/06/2024 06:45

Un bărbat a murit, iar două femei au ajuns la spital, in urma unui accident rutier ce s-a produs, duminică seară, pe DN 29, intre localităţile Baisa şi Vlădeni, au transmis reprezentanţii Inspectoratul ...

 Animalele de companie, vedete în weekend
17/06/2024 06:30

Sfarsitul de săptămană a fost dedicate, la Iasi, prietenilor necuvantători. Sute de oameni, impreună cu animalele lor de companie, au luat parte la un festival dedicat acestora. Nu au lipsit concursurile d ...

 Noi presiuni asupra monedei naționale
17/06/2024 05:59

Situatia incordată din UE, generată de rezultatele la recentele alegeri europarlamentare, si-a pus amprenta asupra monedei unice si a celor de la marginea zonei euro. Moneda natională a rămas cea mai stabil ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei