Marius Badea, Moromete a ajuns bancher

24_11zon

Dimensiune font:

| 27-05-2023 08:12
Niculae, în filmul „Moromeţii”, însă nu a urmat o carieră actoricească.

După 46 de ani de la filmarea filmului „Moromeţii”, cel care a jucat rolul lui Niculae, Marius Badea este surprins că încă îl mai recunoaşte lumea. Echipa de producţie a renumitului film, a ajuns în sudul ţării în căutarea copilului care să joace rolul fiului ţăranului Moromete. Aşa au ajuns şi la Şcoala din Poroschia, unde la preselecţie s-a prezentat şi Marius Badea. „După ce au făcut preselecţiile, unde te puneau să spui o poezie şi să dialoghezi cu ei, au rămas în competiţei doar 300 de copii. Toţi aceştia au ajuns la Buftea, unde timp de trei săptămâni, în care în fiecare zi participai la la probe, la sfârşitul zilei ţi se spunea: «Tu pleci acasă, tu rămâi». Până laurmă am rămas doar cinci copii”, şi-a amintit bancherul.

Dacă în realitate, copilul Marius Badea era în lotul naţional de şah, în film, acesta se chinui să meargă la şcoală. În film, Marius Badea a jucat alături de actori renumiţi, precum Victor Rebenciuc, Mitică Popescu, Luminiţa Ghiorghiu sau Dorel Vişan, iar regia a fost făcută de Stere Gulea. „Faptul că am participat la un aproiect de o asemenea anvergură şi cu actori de marcă a fost ceva care nu putea decât, ca om, să te îmbogăţească şi de care să-ţi aduci aminte toată viaţa”, a mai spus Marius.

Amintirile de pe platourile de filmări i-au rămas vii şi astăzi. „Mă înţelegeam foarte bine cu toată lumea, ba chiar mă foloseam de drepturile pe care mi le dăduse regizorul. Aveam dreptul să opresc filmările dacă ceva nu-mi convenea. Nu trebuia să spun decât «Stop» şi o luam de la capăt. Tatăl meu venea des pe platourile de filmare, dar când a văzut că opresc filmăriel, a rămas înmărmurit”, mai povesteşte bancherul.

Marius Badea îşi aminteşte că la premiera filmului „Moromeţii”, de la Scala, când toţi actorii au spus câteva cuvinte după vizionarea filmului, el a spus că ar vrea să mai facă filmul odată. „Când toată lumea aştepta să vadă ce declaram fiecare, eu am urcat pe scenă şi le-am spus că aş vrea să mai facem filmul odată, pentru că mie nu mi-a plăcut. Toată lumea a râs, dar eu chiar eram nemulţumit, aş fi văzut altfel unele scene”, îşi aminteşte Marius Badea.

Pentru Marius Badea, experienţa de actor s-a rezumat doar la filmul „Moromeţii”. Deşi a devenit cunoscut după interpretarea rolului lui Niculae Moromete şi a fost chiar apreciat ca actor, nu a mai acceptat alte roluri. „Mi s-au mai făcut oferte, însă le-am refuzat pe toate, deşi chiar şi acum lumea mă cunoaşte din film şi mă apreciază”, a mai spus Badea.

Marius Badea a ajuns bancher şi conduce o filială locală a unei instituţii bancare importante. Acesta mai spune că a păstrat legătura cu mulţi dintre actorii cu care a jucat în film şi chiar în urmă cu patru ani, au avut o întâlnire în comuna Talpa, unde s-a filmat de altfel „Moromeţii”.

PROFIL

Născut: 1 septembrie 1973, în comuna Poroschia

Studii: Academia de Studii Economice Bucureşti

Profesie: director ING

Familie: căsătorit, doi copii

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Imaginea emblematică a căderii Berlinului: un rus, cu două ceasuri la mână, ridică steagul Armatei Roșii deasupra Reichstag-ului
03/05/2024 14:48

La 2 mai 1945, a avut loc căderea Berlinului. Generalul Helmuth Weidling a semnat predarea capitalei germane către Armata Rosie. Anul 1945. Din buncărul său, Hitler vedea cum visul său, Reich-ul de 1000 ...

Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Ce ar putea urma pentru marele actor: „O manoperă extrem de riscantă
03/05/2024 11:32

 Florin Piersic trece prin momente dificile, in pragul Pastelui. Actorul in varstă de 88 de ani incă se află internat in spital. Celebrul actor a fost internat la Spitalul Militar din Cluj, pentru o op ...

”Cutremur” în media. Nouă televiziuni nu se mai văd începând de azi în grila RCS
01/05/2024 22:15

 Nu mai putin de nouă posturi de televiziune au iesit incepand de azi din grila naţională a celui mai mare jucător din zona de cablu, RCS&RDS. Conform Paginademedia.ro, au apărut modificări impo ...

Latura rușinoasă a lui Ion Creangă. Cum devenise amantul femeilor căsătorite și cum a ajuns să aibă un copil din flori, cu o călugăriță
01/05/2024 21:29

Desi este venerat pentru povestile sale pline de umor si intelepciune, Creangă era, de asemenea, renumit pentru farmecul său si pentru relatiile pasionale cu femeile din jurul său. Fără a fi constrans de r ...

1 Mai muncitoresc. Povestea melodiei lui Ciprian Porumbescu
01/05/2024 14:12

Cantecul de primăvară,precum si versurile la acea vreme, a fost compus de Ciprian Porumbescu in 1880. Cantecul original nu a avut nici o legătură cu sărbătoarea muncitorească. Se pare că versurile in ...

Câștigătorii Galei Premiilor Gopo 2024
30/04/2024 14:30

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului National ,,I. L. Caragiale’’ din Bucuresti, a avut loc cea de-a 18-a editie a Galei Premiilor Gopo, in cadrul căreia au fost celebrate performantele inregistrate d ...

Splendida Baie Turcească din Iași devine un hub al creativității
30/04/2024 12:38

 Splendida Baie Turcească din Iasi devine un hub al creativitătii, pentru zeci de artisti romani si străini, la Romanian Creative Week: expozitii, proiectii cinematografice si călătorii spre sine. Ba ...

A fost stabilit juriul Festivalului de Film de la Cannes
29/04/2024 11:30

Cu 15 zile inainte de debutul celei de-a 77-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, organizatorii săi au anunţat luni componenţa juriului de pe Croazetă, din care vor face parte, printre alţii, acto ...

Şase romane,selectate pe lista scurtă a prestigiosului premiu literar Women's Prize for Fiction
29/04/2024 10:55

Şase romane ce prezintă poveşti ample, care au in comun accentul convingător pus pe experienţe trăite de femei in regiuni diverse, din Sri Lanka pană in Noul Wales de Sud şi Shanghai, au fost selectate ...

Statuia lui Ştefan cel Mare din faţa Palatului Culturii va fi restaurată. Va dura doi ani
28/04/2024 11:36

 Primarul Mihai Chirica a semnat autorizatia de construire necesară lucrărilor de restaurare a statuii ecvestre a lui Stefan cel Mare din fata Palatului Culturii. Finantarea lucrărilor ar putea fi asig ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei