Mii de ieșeni sosiți zilele acestea din străinătate au fost carantinați la domiciliu

2prefect carantina

Dimensiune font:

| 23-12-2021 00:00
Instituția Prefectului Județului Iași a transmis o adresă către toate UAT-urile din județ solicitând ca autoritățile publice să acorde sprijinul necesar echipelor de polițiști și de jandarmi care îi va verifica pe cei sosiți din străinătate dacă respectă regulile carantinei

 

 

Având în vedere actualul context epidemiologic și ținând cont de afluxul mare de cetățeni români care au sosit și care mai urmează să sosească în țară pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, pentru care se impune măsura carantinării în conformitate cu cadrul legislativ în vigoare, prefectul județului Iași, Marian Grigoraș, a convocat ieri, 22 decembrie, o ședință de lucru la care au participat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ), Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) și cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), în vederea stabilirii acțiunilor pentru verificarea persoanelor față de care este dispusă măsura carantinării. În acest moment, conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică (DSP), în județul Iași sunt 6.956 de persoane pentru care s-a dispus măsura carantinării, iar dintre acestea 6.811 persoane au sosit în ultimele zile dintr-o altă țară.

Riscuri imense

Pe baza acestor date s-a stabilit modalitatea în care aceste persoane vor fi verificate dacă respectă măsura carantinării, iar aceste verificări au început deja și se vor desfășura zilnic, în acest sens fiind transmise dispoziții la sediile urbane și rurale ale organelor de ordine însărcinate cu această activitate. Totodată, Instituția Prefectului – Județul Iași transmite o adresă către toate UAT-urile din județ solicitând ca autoritățile publice să acorde sprijinul necesar echipelor de polițiști și de jandarmi care efectuează aceste verificări. „Riscurile sunt prea mari pentru a le trece cu vederea, de aceea statul român a luat decizia ca persoanele care vin în aceste zile în țară și nu sunt vaccinate să intre în carantină. Este o măsură prin care vrem să protejăm persoanele cu care cei care se reîntorc în țară vor intra în contact și un mod de a limita răspândirea virusului, mai ales în contextul în care epidemiologii ne avertizează că varianta omicron este foarte contagioasă. Astfel, echipaje de polițiști și jandarmi vor efectua verificări în așa fel încât să știm că aceste măsuri preventive precum carantinarea sunt respectate”, a declarat Marian Grigoraș, prefectul județului Iași. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit
19/05/2024 19:53

Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, intr-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui si Iasi, pe raza teritorială a comunei Codăesti, au anuntat reprezentantii Inspectoratului pentru Si ...

Bani şi vehicule și aproape şase tone de motorină, ridicate de poliţiştii din Suceava după 25 de percheziţii
19/05/2024 17:13

Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului ...

„Încrederea joacă un rol important în orice afacere te implici”
19/05/2024 16:44

 În era contemporană, caracterizată de o competitivitate accentuată si de o piată globalizată, afacerile de servicii pentru clienti (customer services) au devenit un pilon esential pentru succes ...

„Fiți egoiste cu voi. Puneți-vă pe primul loc”
19/05/2024 16:18

„Împreună ne este mai bine” a fost unul din mesajele primei conferinte a Clubului Inner Wheel Iasi si care a reunit aproximativ 200 de doamne in spatiul generos al Hotelului Traian. Înt ...

Ciolacu, la Iași: „Ştiţi că eu am mai vândut şi Ardealul!”
19/05/2024 09:14

Marcel Ciolacu a venit la Iaşi cu răspunsul pregătit pentru eventualitatea in care va fi intrebat de ziarişti despre gafa făcută cu Buzăul şi Moldova. Mai mult dec\t atat, şi-a cerut incă o dată scuz ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
19/05/2024 08:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei