Când s-a născut Iisus?

Suntem pe punctul de a intra în anul 2015 şi una dintre cele mai vechi controverse ale omenirii, anul naşterii lui Hristos sau anul începutului erei noastre, nu a fost nici până acum rezolvată * există în acest sens o serie de discuţii, mai multe opinii care se contrazic, dar se pare că până acum nimeni nu a avut câştig de cauză * poate doar religia creştină, care şi-a impus punctul de vedere...

Pe măsură ce tehnicile de cercetare a trecutului evoluează, controversele se accentuează, iar misterul devine din ce în ce mai greu de pătruns. Totuşi, există unele teorii, destul de solide, cărora merită să li se acorde atenţie şi pe care vom încerca să le prezentăm în continuare.
Anul naşterii lui Hristos
Poate părea curios la prima vedere, dar anul naşterii lui Hristos s-a stabilit de abia în secolul al VI-lea, de către călugărul Dionisie Smeritul (Dionysius Exiguus), născut în Dobrogea şi instruit la Tomis şi Bizanţ. Trecuseră, cu alte cuvinte, 500 de ani de la naşterea lui Hristos, aşa cum este ea înregistrată de Biblie, şi o eroare de câţiva ani ar fi putut apărea lesne. Interesant este şi faptul că, iniţial, lui Dionisie i se ceruse să stabilească exact data Paştelui, cea în care Hristos a înviat din morţi. Pentru aceasta, călugărul dispunea de intervalul de timp dintre anii 228 - 247, ani socotiţi de la urcarea pe tron a împăratului Diocleţian. El a completat tabelul pentru 228 - 247, pentru o perioadă de 19 ani, pe care a numit-o Anni Domini Nostri Jesu Christi 532 - 550. În felul acesta, Anul Domnului 532 devenea echivalent cu Anul Diocleţian 248. Se stabilea, totodată, o corespondenţă între Era Creştină şi un sistem deja existent, evitându-se, în acelaşi timp, orice asociere între numele împăratului şi datele creştine. Pentru Dionisie, aşadar, anul 532 încheia un ciclu de 19 ani, 532 fiind egal cu 19 x 28, rezultat al celor două cicluri - lunar şi solar. Cu toate acestea, însă, nu se ştie nici acum care au fost metodele pe care Dionisie le-a folosit în calculele sale.
După Dionisie, deci, Iisus s-a născut în anul 754 de la fondarea Romei, care a devenit anul I al erei noastre. Aici intervin, însă, o serie de date care nu fac altceva decât să demonstreze că renumitul călugăr s-a înşelat cam cu 6 ani în calculele sale. Evanghelia după Matei, de exemplu, spune că Iisus s-a născut în „zilele regelui Irod“. După istoricul Flavius Iosephus, Irod a murit după 27 de ani de la primirea decretului Senatului roman prin care a fost împuternicit rege şi, în plus, moartea sa s-a produs la puţin timp după o eclipsă de Lună ce a fost vizibilă la Ierihon (adică 12 - 13 martie anul 4 î.e.n.). Toate aceste date nu fac altceva decât să demonstreze că Dionisie s-a înşelat cam cu 5 - 6 ani. Pe de altă parte, Evanghelia lui Luca vorbeşte despre data naşterii lui Cristos ca fiind plasată undeva între anii 9 şi 5 î.e.n.
În ciuda imperfecţiunilor sale, cronologia lui Dionisie a fost adoptată treptat de întreaga lume şi, chiar dacă mai există popoare care păstrează calendarele lor naţionale, mai ales pentru sărbătorile religioase, data naşterii lui Hristos a fost acceptată de întreaga lume ca fiind în anul I.
Ziua naşterii lui Hristos
Cea mai veche atestare a Crăciunului (25 decembrie ca dată a naşterii lui Hristos) este întâlnită în calendarul filocalian, emis la Roma în anul 336. Ce i-a determinat pe occidentali să celebreze data naşterii lui Isus la 25 decembrie rămâne, în continuare, un mister, chiar dacă şi aici teoriile sunt destul de numeroase şi variate.
În unele lucrări se afirmă, de exemplu, că data Crăciunului a fost stabilită la 25 decembrie pentru că atunci a avut loc solstiţiul de iarnă, în timp ce în alte teze se afirmă că solstiţiul ar fi avut loc la acea dată de abia în secolul al IV-lea. Studiile moderne au arătat, însă, că aşa cum echinocţiul de primăvară nu a avut loc la 21 martie anul 325, anul Conciliului de la Niceea, când s-a stabilit data Paştelui, nici solstiţiul de iarnă nu a avut loc la 25 decembrie în anul I. Mai mult, s-a stabilit că în secolul al IV-lea, solstiţiul de iarnă a căzut pe 20 sau 21 decembrie. O legătură între 25 decembrie şi solstiţiul de iarnă se poate stabili pentru anul 214 î.e.n. sau, mai exact, pentru perioada dintre anii 401 şi 214 î.e.n., după calendarul iulian.
Solstiţiul de iarnă a fost plasat la 25 decembrie de către Iulius Cezar şi astronomul Sonigene. Stabilit în 45 î.e.n., calendarul iulian fixa începuturile anotimpurilor în cea de-a opta zi a calendelor lunilor aprilie, iulie, octombrie şi ianuarie, adică primăvara la 25 martie, vara la 24 iunie, toamna la 24 septembrie şi iarna la 25 decembrie. Dar, aceste date nu au fost stabilite cu exactitate, existând o eroare de 1 - 2 zile, deoarece nu existau nici instrumente de determinare exactă a solstiţiului de iarnă, de exemplu, şi se pare că nici metodele folosite de Sonigene nu au fost dintre cele mai ştiinţifice.
Calendarul iulian nu a mai suferit modificări, dar, datorită duratei sale de 365 zile şi 6 ore, datele începuturilor anotimpurilor au alunecat lent de-a lungul timpului. Este şi motivul pentru care din secolul I î.e.n. până în secolul al IV-lea e.n. solstiţiul a alunecat de la 23 la 20 - 21 decembrie, deşi este considerat în continuare la 25 decembrie, dată asociată cu naşterea lui Isus Hristos.
Steaua de la Bethleem
Interesant este faptul că dintre evanghelişti, doar Matei vorbeşte despre apariţia unei stele în preajma datei naşterii lui Iisus. „Am văzut steaua răsărind şi am venit să ne închinăm ei... Atunci Irod a chemat în taină magii, i-a pus să spună exact data apariţiei astrului... şi iată că steaua pe care o văzuseră când a răsărit le-a luat-o înainte”, scrie Matei. S-ar putea ca totul să fie doar o simplă legendă sau o poveste desprinsă din Vechiul Testament, la fel cu eclipsa de Soare din timpul crucificării din vinerea Paştelui. Se pare chiar că impresia lăsată de apariţia acestei stele nu a fost una deosebit de puternică, din moment ce Irod le-a cerut astronomilor să-i precizeze caracteristicile apariţiei astrului. La fel de discutabilă este şi asocierea „Mesia - astru“, deoarece se pare că termenul de „astru“ i-a fost atribuit chiar lui Mesia, în locul unui fenomen astronomic. Oracolul din Baloam spune, de exemplu, că „un astru născut din Iacob devine conducător“.
Semne de întrebare stârneşte şi ţara de origine a celor 3 magi, în condiţiile în care termenul de „Orient“ este vag, el incluzând ţinuturile de la nord-estul până la sud-vestul Palestinei, Arabia, Mesopotamia, Caspiana. Biblia plasează ţara de origine a magilor în Arabia sau undeva în Persia şi limitează numărul lor la trei, dar există surse orientale care vorbesc chiar despre 12 magi.
Magii au fost transformaţi în regi de abia în secolul al VI-lea, dar, în ciuda acestui fapt, nu trebuie să omitem că Biblia vorbeşte doar de magi, iar cărţi mai recente vorbesc despre „astrologi“, termen care pare a fi mult mai aproape de adevăr.
Din punct de vedere astronomic, există două fenomene cu care am putea identifica Steaua din Bethleem: cele previzibile, cu caracter astronomic, şi cele noi, neaşteptate. Dintre cele din urmă putem aminti novele şi cometele. Cea mai remarcabilă cometă din acea perioadă pare să fi fost Halley, semnalată pentru prima dată în anul 214 î.e.n. şi văzută apoi în 165, 89 şi 13 î.e.n., cu alte cuvinte, înaintea perioadei care ne interesează.
Din categoria fenomenelor vizibile fac parte unele configuraţii planetare mai deosebite, dar acestea sunt, de cele mai multe ori, extrem de greu de văzut şi explicat. Interesant este faptul că cel care a asociat un asemenea fenomen cu Steaua din Bethleem a fost celebrul astronom Kepler, care a fost fascinat de apropierea lui Jupiter de Saturn, de la 17 decembrie 1603, şi a emis ipoteza că Steaua din Bethleem ar fi putut fi o asemenea conjuncţie spectaculoasă. În cazul în care acceptăm teoria lui Kepler, trebuie totuşi să menţionăm că nu putem reţine decât o singură conjuncţie, cea dintre Jupiter şi Saturn în constelaţia Peştilor, din anul 8. î.e.n.
Fenomenul din 8 î.e.n., care s-a repetat pe 29 mai, 6 octombrie şi 1 decembrie, a fost prevăzut de mesopotamieni şi a fost chiar observat în Babilon. Dacă mai ţinem cont şi de faptul că Peştii erau asociaţi de astrologi cu poporul evreu şi cu Israel, că Jupiter era astru regesc şi că Saturn simboliza protectorul Israelului, putem deduce că steaua a fost interpretată ca un semn al venirii (protecţia lui Saturn) regelui (Jupiter) evreilor (constelaţia Peştilor).
Dacă urmărim traseul magilor, putem considera teoria de mai sus ca fiind viabilă. Prima conjuncţie (26 mai) îi determină pe magi să pornească la drum. Ei merg circa 1.000 de kilometri şi ajung în Ierusalim în momentul celui de-al doilea semn (6 octombrie). După întâlnirea lor cu Irod, care-şi vede astfel ameninţat tronul, are loc cel de-al treilea semn (1 decembrie), cel care le arată magilor drumul Bethleemului.
Şi, totuşi, când s-a născut Hristos?
După cum se poate citi şi în Biblie, magii care ar fi trebuit să-i dea socoteală lui Irod au preferat „să intre în ţara lor pe un alt drum“. Regele s-a mâniat şi a dat ordin să fie ucişi toţi pruncii care nu au împlinit 2 ani. Masacrul a avut loc cu puţin timp înainte de moartea lui Irod, care s-a întâmplat, probabil, la începutul lui aprilie. La acea dată, Hristos avea aproape doi ani, ceea ce ne face să presupunem că s-a născut în primăvara sau vara anului 7 î.e.n. „Se aflau în acel ţinut ciobanii care trăiau în câmp pentru a supraveghea turmele“, notează sfântul Luca, confirmând într-un fel ipoteza de mai sus. Ca să nu mai spunem că în Bethleem (situat la o altitudine de 800 de metri) vremea este destul de rece în timpul Crăciunului şi, deci, ciobanii nu aveau cum să stea afară. În plus, după cum se ştie, turmele nu ies la păscut niciodată înainte de luna martie.
Această ultimă ipoteză nu face altceva decât să complice şi mai mult lucrurile, sporind misterul din jurul datei naşterii lui Hristos. Ceea ce contează, însă, este faptul că astăzi întreaga lume creştină sărbătoreşte naşterea lui Hristos la 25 decembrie, chiar dacă există şanse foarte mari ca el să se fi născut în mijlocul verii!