Ce nu ştiai despre Sfântul Nicolae. De ce catolicii şi ortodocşii îl sărbătoresc la date diferite

sf.-nicolae

Dimensiune font:

| 05-12-2020 19:15

Iată câteva lucruri mai puţin cunoscute despre Sfântul Nicolae, al cărui praznic se sărbătoreşte duminică, 6 decembrie.


Patron al marinarilor şi al comerţului maritim al Răsăritului Ortodox, Sfântul Nicolae este, poate, şi cel mai popular sfânt din Biserica Răsăritului. Şi-a câştigat dragostea oamenilor simpli datorită milosteniei şi îndemnurilor lui la caritate. Pentru cei necăjiţi, Sfântul Nicolae este sprijinitorul săracilor, al bătrânilor, al fetelor lipsite de zestre, „moşul” care aduce daruri copiilor... Însă personalitatea sa depăşeşte cu mult fizionomia cu care l-a consacrat pietatea obştească. Pentru a înţelege lucrul acesta, trebuie să ne aplecăm mai atent asupra biografiei sale.

 

Sfântul Ierarh Nicolae a trăit la cumpăna veacurilor III şi IV din primul mileniu creştin, într-o epocă de crude persecuţii anticreştine (perioada împăraţilor Diocleţian şi Maximilian), care se încheie cu Edictul de la Mediolanum din 313, când împăratul Constantin cel Mare dă drept de cetate religiei lui Hristos. În epoca amintită, viitorul sfânt a fost un mărturisitor, întemniţat şi torturat de conducătorii provinciei Lichia din Asia Mică, eliberat din închisoare în anul suirii pe tron a împăratului Constantin. Devenit ulterior episcop al oraşului în a cărui puşcărie stătuse, Sfântul Nicolae a luat parte la Niceea, în anul 325, la primul Sinod Ecumenic, întrunit să apere credinţa şi dogma ortodoxă de erezia lui Arie, care nega implicit divinitatea Mântuitorului Hristos şi egalitatea sa deplină cu celelalte Persoane Divine ale Sfintei Treimi. La Sinodul menţionat a venit şi episcopul Gherontie al Tomisului, prieten al Sfântului Nicolae, cu care a întreţinut şi corespondenţă.



Tradiţia ne vorbeşte despre o pereche de palme zdravene aplicate de blândul şi milostivul episcop al Mira Lichiei pe figura ereticului Arie. Referindu-se la acest episod, părintele Arsenie Papacioc pomenea de „Sfânta palmă a Sfântului Nicolae”.

În anul 1087, trei negustori au luat moaştele Sfântului Nicolae, aflate în Mira Lichiei, şi le-au dus în Italia, la Bari, ferindu-le în felul acesta de păgânii care începuseră să ocupe Asia Mică. Aşa se face că Sfântul Nicolae este trecut şi în calendarul catolic, cu zi de prăznuire la 9 mai, în Sinaxarul Ortodox fiind sărbătorit pe 6 decembrie, dar şi pe 9 mai.

Unul din efectele întâlnirii de la Havana, din februarie 2016, dintre Patriarhul Chiril al Rusiei şi Papa Francisc I a fost aducerea la Moscova, vreme de o vară întreagă, a moaştelor Sfântului Nicolae aflate la Bari. Un număr impresionant de oameni s-au bucurat în răstimpul pomenit să se prosterneze la moaştele Sfântului atât de iubit de credincioşii ortodocşi. Aducerea temporară a moaştelor Sfântului Nicolae la Moscova a constituit una din marile izbânzi ale Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

13:00

Luna Plină în Leu. Asumă-ți talentele și deschide propria cale!
22/01/2021 12:01

Prima Lună plină a lui 2021 pică in zodia Leului si ne luminează puternic propriile posibilităti si talente, determinandu-ne să vorbim cu indrăzneală, pasiune si initiativă despre cine suntem, ce ne do ...

Calendar ortodox, 22 ianuarie. Sfântul Apostol Timotei
22/01/2021 08:50

Prăznuit pe 22 ianuarie, Sfantul Timotei, originar din Listra (in Anatolia centrală), a fost ucenicul si prietenul Sfantului Apostol Pavel. Sfantul Apostol Timotei este si destinatarul a două dintre epistol ...

HOROSCOPUL ZILEI - 22 ianuarie
22/01/2021 06:00

 Berbec Desi stii foarte bine care iti este locul, desi ideologia pe care tu ai adoptat-o se află in armonie cu felul tău de a fi, persoanele cu care astăzi intri in contact au tendintă de a fi propri ...

Ctitoriile Patriarhului au înghițit munți de bani. În 2020,Catedrala Mântuirii Neamului a primit 70 de milioane de lei
21/01/2021 08:47

Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record: 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe in satul Dobresti, lo ...

HOROSCOPUL ZILEI - 21 ianuarie
21/01/2021 06:00

 BERBEC Pentru că o zi proastă se cunoaste de dimineată, pregăteste-te să experimentezi o astfel de zi chiar azi. TAUR O să fii cu zambetul pe buze intreaga zi, o să ai parte de energie bună si ...

HOROSCOPUL ZILEI - 20 ianuarie
20/01/2021 06:00

 BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai „bogată” in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Re ...

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 ianuarie 2021
19/01/2021 08:47

Calendar Crestin Ortodox. Sărbătoare 19 ianuarie 2021. Pe data de 19 ianuarie, este prăznuit Sfantul Macarie Egipteanul. Macarie cel Mare, cunoscut şi sub numele de Macarie Egipteanul, este unul dintre m ...

HOROSCOPUL ZILEI - 19 ianuarie
19/01/2021 06:00

 BERBEC Tensiunea de la serviciu este din ce in ce mai accentuată si simtiti nevoia unei libertăti mai mari. Faceti planuri pentru schimbări majore, dar fără să vă sfătuiti cu nimeni si veti fi ...

Vine sfârșitul lumii. Primele semne se arată deja
18/01/2021 11:45

Profetia Bibliei despre raul Eufrat care se usucă inainte de a doua venire a lui Iisus Hristos si sfarsitul lumii se poate desfăsura in mod neintentionat in Turcia, a sustinut un expert in scripturi. Sfanta ...

Imagini impresionante de la înmormântarea Episcopului greco-catolic Florentin Crihălmeanu. Care este legătura lui cu Iașul
18/01/2021 08:45

La slujba de inmormantare a Episcopului Greco-Catolic Florentin Crihălmeanu s-au adunat, sambătă, mii de clujeni, procesiunea fiind condusă de zeci de preoti. Unul dintre mesajele de condoleanţe a fost ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei