COVID la Patriarhie. Purtătorul de cuvânt s-a infectat chiar înainte de rapel

NDQwJmhhc2g9YjRiODlmZjgyNmU4NWM5MDFjOTY1NzFhYWM2NDYwMGY=.thumb

Dimensiune font:

| 11-04-2021 10:30

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a anunţat sâmbătă că s-a infectat cu SARS-CoV-2 de la un coleg chiar cu o zi înainte de vaccinarea cu a doua doză de ser, având o formă foarte uşoară a bolii.

''Cu ajutorul lui Dumnezeu sunt foarte bine. Din fericire, apucasem să fac prima doză de vaccin, dar m-am contaminat miercurea trecută de la un coleg chiar cu o zi înainte de rapel. M-am pozitivat ulterior, dar în acest context am făcut o formă foarte uşoară. La gradul meu de oboseală şi stres ar fi putut fi altfel dacă nu aş fi fost vaccinat. Să fiţi/ să fim cu toţii ocrotiţi alături de cei dragi! Speranţa pusă în Dumnezeu ne va ajuta mereu'', a precizat Vasile Bănescu. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Psalmul 90, o rugăciune care are o putere foarte mare împotriva duhurilor celor rele
07/05/2021 13:12

 E bine de stiut că scrierile teologice afirmă despre acest psalm că el ii conferă celui ce il citeste adesea interior, meditand cat mai profund asupra lui intr-o stare de liniste si puritate sufleteas ...

 Tradiții la sărbătoarea Izvorul Tămădurii. Ziua în care vom afla cât vom mai avea de trăit
07/05/2021 13:09

  Numele de Izvorul Tămăduirii vine de la mai multe minuni care s-ar fi intamplat langă un izvor din apropierea Constantinopolului. Se spune că Leon, inainte să devina impărat, se plimba printr-o p ...

HOROSCOPUL ZILEI
07/05/2021 06:09

BERBEC Accentul zilei revine segmentului amoros. Atat in relatia cu persoana iubită cat si in relatia cu copiii se intrezăresc schimbări plăcute, mai mult sau mai putin. TAUR Situatia ta financiară este ...

Joia Albă. Paștele Țiganilor
06/05/2021 09:00

Astăzi este Joia Albă, sau Joia Rea, după cum o mai numesc oamenii. Spre deosebire de alte mari sărbători religioase, foarte multi romani se tem de această zi, care le-ar putea aduce ghinion tot restul an ...

VIDEO Catedrala Mântuirii Neamului a intrat în Cartea Recordurilor cu cel mai mare iconostas ortodox
06/05/2021 08:14

 Catedrala Mantuirii Neamului detine cel mai mare iconostas din lume, cu o lungime de 23,8 m si o inăltime de 17,1 m, confirmă Academia Recordurilor Mondiale (Academy of World Records), potrivit agentiei ...

HOROSCOPUL ZILEI
06/05/2021 06:01

BERBEC Ziua iti aduce multe schimbări in plan profesional. Se pare că unele relatii cu persoane care te-au sustinut pană acum in demersurile tale de la locul de muncă se vor reconfigura, dacă nu chiar se ...

Calendar ortodox, 5 mai. Sfântul Efrem Cel Nou și minunile sale
05/05/2021 09:02

Pe 5 mai, Biserica Ortodoxă il cinsteste pe Sfantul Efrem Cel Nou. Cuviosul Mucenic Efrem cel Nou s-a născut pe 14 septembrie 1384, de Ziua Sfintei Cruci, in cetatea Trikala din Grecia, primind la botez nume ...

HOROSCOPUL ZILEI
05/05/2021 05:47

BERBEC Au o viată plină de evenimente mai mici sau mai mari, drumuri multe in continuare si o situatie financiară infloritoare, incărcată insă de incurcături provocate de partenerul de cuplu, care face ...

Marțea Albă - Tradiţii în cea de-a treia zi de Paşte
04/05/2021 08:30

A treia zi de Paşte este, in acelaşi timp, şi Marţea Albă din Săptămana Luminată. În această zi nu se lucrează, iar femeile dau de pomană pasca si vinul rosu care au rămas de la Paste. Cioc ...

A doua zi de Paște, Lunea Albă.Ce trebuie să faci ca să ai noroc
03/05/2021 10:33

A doua zi de Paste, Lunea Albă. În această zi, are loc aşa-numita "umblare cu pasca", adică vizitarea rudelor apropiate in vederea vestirii Învierii lui Iisus Hristos. Finii merg in vi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei