Denia din Lunea Mare
Dimensiune font:
Numele de Iosif înseamnă "El (Domnul) adăugă". Acesta a fost cel de-al unsprezecelea fiu al lui Iacob şi primul al Rahilei, scrie crestinortodox.ro. Sfânta Scriptură ne mărturiseşte că într-o zi, bătrânul Iacob îl trimite pe Iosif să-i aducă veşti despre fraţii lui, care erau plecaţi cu oile la câmp. Fraţii săi erau invidioşi pe acesta din momentul în care le vestise câteva vise: "Eram la câmp cu toţii şi legam snopi. Snopii mei stăteau drepți, iar ai voştri se plecau spre ai mei", "se părea că soarele, luna şi unsprezece stele se aplecau şi se închinau în faţa mea". În urma acestor descoperiri, fraţii săi şi-au pus în gând să-l omoare.
Văzându-l de departe că vine de la casa tatălui spre ei, aceştia au zis: "Iată visătorul! Haidem să-l omorâm şi să-l aruncăm într-un puţ şi să zicem că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visurile lui". Însă Ruben, unul dintre fraţii săi, le-a zis: "Nu, să nu vărsaţi sânge! Aruncaţi-l mai bine în puţul acela din pustiu, dar mâinile să nu vi le puneţi pe el". Este aruncat în puţ, însă este scos de acolo pentru a fi vândut cu 30 de arginţi unor negustori.
Pentru a-şi acoperi fapta, fraţii săi au tăiat un ied, au rupt haina lui Iosif şi au înmuiat-o în sânge. Seara, ajunşi acasă, i-au arătat haina lui Iacob, spunându-i acestuia că Iosif a fost mâncat de o fiară sălbatică.
Sfântul Evanghelist Marcu vorbind despre smochinul neroditor spune: "Iar a doua zi ieşind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Şi văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă dacă va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Şi a zis Iisus smochinului: Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac" (Marcu 11, 12-14), iar Sfântul Evanghelist Matei ne spune că: "Îndată s-a uscat smochinul" (Matei 21, 19).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau