Noul şef al Bisericii Ortodoxe sârbe din Muntenegru a fost întronizat. Comandourile de poliţie au dispersat manifestanţi ostili cu gaze lacrimogene

j1_acl_5_sept

Dimensiune font:

| 05-09-2021 15:44

Noul şef al Bisericii Ortodoxe sârbe din Muntenegru a fost întronizat duminică, sub protecţia comandourilor de poliţie care au dispersat manifestanţi ostili cu gaze lacrimogene, transmite AFP.

Episcopul Joanikije a fost transportat cu elicopterul la mănăstirea din Cetinje, sediul Bisericii Ortodoxe sârbe (SPC), pentru a evita baricadele care blocau din ajun drumurile de acces către acest orăşel din sudul ţării balcanice.

Tensiunile au fost în creştere în Muntenegru după anunţul organizării ceremoniei de întronizare în mănăstirea din Cetinje, fost oraş regal şi unde se află sediul SPC. Muntenegrul, ţară cu 620.000 de locuitori, a ieşit din uniunea cu Serbia în 2006, dar biserica sa nu a obţinut autonomie şi a rămas sub conducerea Bisericii Ortodoxe Sârbe. O treime din locuitorii Muntenegrului continuă să se identifice drept sârbi, notează AFP.

Potrivit imaginilor difuzate de biserică, episcopul Joanikije şi patriarhul SPC, Porfirije, au coborât din elicopter pe peluza mănăstirii. Un perimetru de securitate a fost stabilit de către poliţişti în jurul clădirii de secol al XV-lea pentru a proteja scurta ceremonie de întronizare.

 
Poliţia a dispersat duminică dimineaţă sute de manifestanţi muntenegreni strânşi în oraşul istoric Cetinje şi hotărâţi să împiedice întronizarea şefului Bisericii Ortodoxe sârbe (SPC) în Muntenegru.

Opozanţii, susţinuţi de formaţiunea politică a preşedintelui muntenegrean Milo Djukanovic (DPS), înlăturată de la putere în urmă cu un an, au ridicat sâmbătă baricade pentru a bloca accesul maşinilor în Cetinje şi au aprins focuri pentru a se încălzi, a relatat un corespondent al AFP. Unii protestatari erau înarmaţi şi au tras focuri de armă în aer, în timp ce alţii au dat foc la pneuri.

Protestatarii au părăsit baricadele în momentul începerii ceremoniei de întronizare.

Ei au răspuns apelului organizaţiilor care se proclamă "patriotice", precum şi formaţiunii politice DPS, a preşedintelui muntenegrean Milo Djukanovic, învinsă în urmă cu un an la alegerile legislative de o coaliţie apropiată SPC. Preşedintele Djukanovic, care şi-a anunţat prezenţa la Cetinje "unde este apărată demnitatea statului", acuză autorităţile din Serbia vecină şi SPC că "neagă Muntenegrul şi pe muntenegreni, precum şi integritatea" ţării sale.

În opinia premierului muntenegrean Zdravko Krivokapic, apropiat bisericii sârbe, Milo Djukanovic este "cel care a inspirat şi a iniţiat tensiunile". Şeful guvernului a făcut apel "la toţi cetăţenii oneşti muntenegreni să nu cedeze manipulării celor care sunt gata să împingă fraţii într-un conflict pentru a-şi păstra beneficiile şi privilegiile".

Joanikije a fost numit în mai pentru a-i succeda arhiepiscopului Amfilohije, decedat în octombrie 2020 din cauza coronavirusului şi care conducea Biserica Ortodoxă Sârbă din Muntenegru din 1990. 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
28 martie, fenomen astronomic rar. Cinci planete mari se vor alinia
28/03/2023 09:20

Un eveniment astronomic rar este programat să aibă loc pe 28 martie. Este vorba de alinierea planetelor, cunoscută si sub numele de conjunctie, şi va fi vizibilă cu ochiul liber din majoritatea colturi ...

HOROSCOPUL ZILEI
28/03/2023 04:42

 BERBEC O să vă bucuraţi de suportul unor oameni care vă apreciază şi vor să vă scutească de nişte eforturi care vă depăşesc. O să aveţi prilejul să reparaţi obiecte, situaţii şi să ...

HOROSCOPUL ZILEI
27/03/2023 05:08

 BERBEC Din dorinta de a vă administra mai bine banii, veti concedia persoanele care v-au dat sfaturi proaste. Căutati o a doua slujbă, mai putin stresantă, dar mult mai bănoasă! TAUR Munca dv. es ...

De ce se ține post miercurea și vinerea
26/03/2023 20:10

Miercurea si vinerea, tot anul, crestin ortodocsii tin post. Iată de ce, in aceste zile, se renuntă la alimente "de dulce". "Postul din zilele de miercuri şi vineri este impămantenit in vi ...

Calendar ortodox, 26 martie. oborul Sfântului Arhanghel Gavriil
26/03/2023 12:50

În fiecare duminică, potrivit calendarului ortodox, este o sărbătoare.  Duminică, 26 martie 2023, după Buna Vestire, Biserica cinsteste Soborul Sfantului Arhanghel Gavriil.     &nbs ...

Horoscopul Zilei
26/03/2023 04:34

 Ne dorim cu totii să stim ce ne rezervă astrele pentru anul 2023. Neti Sandu a realizat un horoscop pentru fiecare zodie in parte pe anul 2023.   Horoscop Berbec in 2023 Berbecul trebuie să ...

HOROSCOPUL ZILEI
25/03/2023 04:50

 Berbec Cei născuti in zodia Berbec se pot astepta de azi inainte la o deblocare a orizonturilor profesionale, la o nouă viziune despre directia in carieră pe care trebuie să o urmeze. Unii nativi vor ...

Calendar ortodox, 23 martie 2023. Sfântul Mucenic Nicon
23/03/2023 09:10

 În fiecare an, pe data de 23 martie, Biserica Ortodoxă il cinsteste pe Sfantul Mucenic Nicon. Sfantul Nicon s-a născut la Neapole, intr-o familie unde tatăl era păgan si mama era crestină. A t ...

HOROSCOPUL ZILEI
23/03/2023 05:31

BERBEC Relatiile parteneriale devin din ce in ce mai problematice, tocmai acum cand este absolut necesar să plecati intr-o călătorie importantă. Lipsa de intelegere a persoanei iubite este doar aparentă. ...

HOROSCOPUL ZILEI
22/03/2023 04:55

  BERBEC Tensiunea de la serviciu este din ce in ce mai accentuată si simtiti nevoia unei libertăti mai mari. Faceti planuri pentru schimbări majore, dar fară să vă sfătuiti cu nimeni si veti fi r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei