Tradiții în Săptămâna Mare

Câteva zile, cele mai importante din Postul Paştelui, ne despart de cea mai mare sărbătoare din Calendarul Ortodox, cea a Învierii Domnului. În această săptămănă cu adevărat specială, credinţa şi obiceiurile creştinilor se întâlnesc

Mâine începe Săptămâna Mare sau săptămâna Patimilor lui Iisus Hristos. Este numită şi Săptămâna Pătimirilor de către unii preoţi, în care creştinul „mimează”, după canoanele bisericeşti, suferinţele îndurate de Hristos. Acestea constau în îngrădiri, cum este postul Paştelui, cel mai sever din an, ce presupune abţinerea de la hrana de origine animală, dar şi de la fapte, gânduri şi vorbe rele. Creştinul se spovedeşte, se căieşte, purificându-se pentru a întâmpina Învierea Domnului şi a primi Sfânta Împărtăşanie. Este o săptămână mistică, de introspecţie, de pregătire duhovnicească deosebită a creştinilor pentru Înviere.
Slujbele specifice Săptămânii Mari sunt Deniile, adevărate roade de pocăinţă pentru creştini. Aceste rânduieli bisericeşti sunt însă şi prilej de manifestare, în paralel, a unor obiceiuri locale mai mult sau mai puţin legate de credinţa adevărată. Nu sunt sacrilegii, dar se îndepărtează de duhul ortodoxiei, neavând valoare religioasă, după cum spun preoţii. Sunt simple obiceiuri perpetuate ca tradiţii locale. 
Denia celor 12 Evanghelii
În Joia Mare se săvârşeşte Denia celor 12 Evanghelii. În timpul acestei slujbe, unele femei fac 12 noduri pe sfoară sau aţă, unul după fiecare Evanghelie, punându-şi dorinţe. În unele locuri, nodul respectiv se desface după ce dorinţa a fost îndeplinită, iar în altele, se desface la vreme de încercare, rostindu-se o rugăciune pentru rezolvarea problemei respective. Fetele nemăritate mai obişnuiesc să îşi pună şnurul înnodat sub pernă ca să-şi viseze ursitul.
La Denia celor 12 Evanghelii se obişnuieşte, în unele locuri, să se pună la „Vii”, legate între ele, cele 12 lumânări aprinse în timpul slujbei, una pentru fiecare Evanghelie. Şi acest obicei este tolerat de Biserică.
De asemenea, se duc la biserică vase noi, pâine lumânări şi vin şi sunt lăsate acolo până la Paşti.
Pomana dată peste mormânt şi focul prin care trec spiritele
Joia Mare este şi o zi specială pentru pomenirea celor adormiţi. Este ultima zi de pomenire a morţilor din Postul Mare. Este foarte important să se împartă căni – tradiţia vorbeşte despre „Cănile din Joia Mare” - colaci şi apă. Se spune că este bine să se dea toate acestea peste mormânt celui care le primeşte. Se mai obişnuieşte să se aprindă focuri pe morminte sau în curtea casei, pentru că se crede că în această zi morţii se întorc acasă şi vin la foc să se încălzească. De asemenea, focul aprins are rol purificator, spunându-se că el alege spiritele bune care vor păzi casa, de cele rele, pe care le alungă.
Se spune că slujitorii lui Caiafa au aprins, în joia când Iuda l-a vândut pe Hristos, un foc în curtea arhierească, pentru că le era frig. O altă interpretare a focului din Joia Mare este aceea potrivit căreia Sfântul Petru ar fi fost oprit de un asemenea foc atunci când s-a lepădat de Hristos.
Ouăle nu se vopsesc în Vinerea Mare
Se spune că ouăle înroşite în Joia Mare nu se strică tot anul. Gospodinele care nu au înroşit ouă în Joia Mare trebuie să facă acest ritual sâmbătă, înaintea Paştelui şi în niciun caz în Vinerea Mare. În această zi se spune că nu se face nimic pentru spor, deoarece nu rodeşte, pentru că Hristos a murit. Or, oul este un simbol al rodirii perpetue şi al formei rotunde aproape perfecte.
Este bine ca ouăle să fie vopsite numai în roşu, deoarece această culoare simbolizează sângele Mântuitorului. Tradiţia spune că acest lucru vine de la faptul că peste ouăle aduse de Mironosiţe au căzut picături din sângele lui Hristos răstignit pe Cruce. Se mai povesteşte că Maria Magdalena, care ducea un coş cu ouă, le-a spus unor necredincioşi cu care se întâlnise pe drum că Hristos a înviat. Ei au râs de ea, spunându-i că vor crede că aşa este dacă ouăle din coşul ei se vor înroşi ... iar acestea s-au înroşit pe loc.
Scăldatul ritual
Este un alt simbol al purificării, al curăţirii trupeşti şi sufleteşti care se face în Vinerea Mare. Obiceiul spune că se face într-o apă curgătoare, ca să se ducă tot ce e rău. Creştinii care nu au la îndemână o astfel de sursă se mulţumesc cu apa de la duş, pentru că şi aceasta este „curgătoare”. Este bine să se facă acest ritual chiar înaintea Răsăritului sau cât mai devreme dimineaţa.
În Duminica Paştelui, creştinii se spală cu apă în care s-a pus un ou de Paşti şi un ban de argint, pentru a fi sănătoşi tot anul şi a nu duce lipsă de nimic.
Lumina Învierii
În noaptea de sâmbătă spre dumincă este Învierea. La miezul nopţii, creştinii cântă împreună cu preoţii „Hristos a Înviat!”. Slujba de Înviere se încheie dimineaţa, dar cei mai mulți dintre creştini pleacă după ce au luat Lumina.
De la slujbă, creştinii trebuie să plece cu lumânarea aprinsă şi să meargă aşa cu ea pănă acasă, unde, după ce fac semnul Crucii, o sting în pragul de sus al uşii de la intrarea în casă. Gestul simbolizează lumina care ne luminează pe noi şi spaţiul în care trăim.
Lumânarea de la Înviere se ţine în casă şi se aprinde la nevoie, când creştinul se roagă pentru ceva special, pentru diferite trebuinţe.
Maura ANGHEL